Știați că "rumân" este sinonim cu român și este formă arhaică a numelui poporului român?

La pachet cu mitul că româna ar fi o limbă artificială creată pentru a înlocui vechiul grai al locuitorilor de la nord de Dunăre, o altă teză delirantă, cu substrat politic, susține că rumân,1 forma veche a numelui poporului român, desemna doar și numai țăranii aserviți, adică iobagii, iar poporul se auto-denumea v(a)lah. Așadar, potrivit adepților acestei teze, numele real al locuitorilor de la nord de Dunăre ar fi vlah, întrucât denumirile "român" și "România" ar fi fost chipurile născocită abia în sec. XIX, de pașoptiști, pentru că așa-zișii vlahi și-ar fi imaginat că sunt urmași ai Romei.2

Fie că izvorăște din neștiință, fie concepută pentru a denigra, această teorie este incredibil de prost gândită, bazându-se pe niște confuzii jenante, informații eronate și interpretări tendențioase. 

Foto. 1 Hartă cu distribuția geografică a numelor de popoare și graiuri romanice care derivă din termenul latinesc "Romanus"

Însă, dincolo de aberațiile care stau la baza acestui mit, această chestiune ne oferă ocazia de a explora modul în care numelui poporului s-a transformat dintr-o identitate etnică într-o categorie juridică cu nuanțe de inferioritate socială, fenomen întâlnit nu doar în spațiul nord-dunărean, ci și în alte părți ale Europei, așa cum este cazul termenului "wealh"- înrudit cu "vlah", care în Anglia anglo-saxonă se referea pe deoparte la autohtonii britani, iar pe de altă parte însemna sclav, rob.3

Dar într-o primă secțiune vom vedea ce nume au purtat românii de-a lungul timpului și vom răspunde la întrebarea dacă mai există și alte popoare care au păstrat numele Romei ori sunt cumva românii o excepție în acest sens?

I. Vlah sau rumân/român? De ce românii au fost cunoscuți sub mai mai multe nume?

La fel ca multe alte popoare - precum germanii, care mai sunt denumiți allemands, tedeschi, saksa, němci sau nemți, deși ei își zic deutsche - românii au fost cunoscuți de-a lungul veacurilor sub diverse nume, cele mai frecvente fiind: "vlah" (cu variantele: vlach, valah, walach, blach, bloch, olah) şi "român/rumân". 

Primul este o adaptare slavonă după un termen germanic prin care erau desemnate populațiile romanice în diverse colțuri ale Europei.4 Problema cu acest termen generic este că vlah putea să fie român sau armân sau meglenoromân sau italian sau dalmat. Pentru o discuție mai amplă pe această temă vezi articolul: De ce "vlah" nu înseamnă automat român?

Cel de-al doilea se trage din latinescul "romanus", adică cetățean al Imperiului Roman, denumire care nu s-a păstrat doar la români, ci și la alte populații romanice (romanzi, rumanși, armâni).5

II. Care este legătura între rumân și român?

Deși astăzi predomină forma "român", totuși "rumân" nu constituie nicidecum un alt nume, ci dimpotrivă, în majoritatea cronicilor, cărților vechi și actelor domnești scrise în limba română regăsim "boiari rumâni", "limba rumănească" sau "Ţeara Rumânească" (varianta arhaică pentru Rumânia/România).

De altfel, o parte însemnată dintre europeni i-a numit şi continuă să-i numească rumâni pe români, iar ţara - nu România, ci Rumania sau Roumania. 

Ambele forme "român" și "rumân" au fost întrebuințate concomitent, încă din secolul al XVI-lea, uneori chiar în cadrul aceluiași text,6 fiind forme fonetice populare, rezultate din evoluția naturală a limbii române.7 Trebuie subliniat că dintre cele două forme, doar "rumân" a căpătat și un sens social, pe lângă cel etnolingvistic.

În unele limbi romanice, printre care și româna, litera "o" din unele cuvinte de origine latină s-a transformat în "u". În cazul nostru, cuvintele latine "bonus", "dolor" și "nomen" au dat naștere formelor bun, durere, nume. Aşa şi "romanus" a evoluat în "rumân".8  

III. Cum știm ca transformarea latinescului romanus în rumân este o evoluție naturală?

Conservarea etnonimului romanic tocmai la așa-numiții valahi ar putea părea la o primă vedere greu de crezut, în contextul în care acesta a dispărut treptat la multe popoare romanice (francezi, spanioli, italieni). Însă, o analiză mai amănunțită arată că o transformare fonetică similară s-a produs și în alte limbi sau dialecte romanice. La fel cum latinescul romanus a dat rumân în fosta Dacie, la populația romanică din fosta provincie romană Raetia (Elveția de astăzi) s-a transformat în "Rumansch", "Rumonisch", "lingua rumantscha" și "teara rumàntscha",9 iar într-un dialect din centrul Italiei a dat "rumagnôl" și "Rumâgna".10  

De remarcat că similitudinile nu se opresc aici, întrucât la fel ca rumânii/românii, denumiți vlahi de către slavi și Walachen de către nemți, latinofonii din Elevția își spun de secole romanzi și rumanși/romanși, chit că nemții le-au zis Walensee, Walchensee, Wallersee, Walch, wälsch.11 

Așadar, această evoluție fonetică nu este unică limbii române, ci o evoluție naturală în unele limbi romanice. Avem de-a face cu o evoluție convergentă: populații romanice din regiuni aflate la mare distanță una de cealaltă au dezvoltat în mod independent identități similare bazate pe moștenirea romană.

Acum că am văzut de unde vine termenul rumân, ne vom apleca asupra sensurilor dobândite de acest termen de-a lungul timpului, iar în acest material ne vom axa pe două dintre acestea: cel național, desemnând un popor romanic, și cel social, desemnând o categorie socială. 

Rămâne să descoperim care a fost sensul primar, care a fost primul, iar pentru a elucida problema această chestiune trebuie să răspundem la următoare întrebare:  

IV. Ce a fost mai întâi, rumânul, ca vorbitor al unei limbi romanice, sau rumânul, ca țăran aservit?

Subiectul celor mai timpurii atestări ale etnonimului "român/rumân" a fost abordat de numeroși cercetători români, dar și străini.12 Cele mai vechi mențiuni datează încă din secolul al XIV, însă acestea sunt în general sumare și interpretabile.13 Printre cele mai mai notabile mărturii timpurii se numără și una care provine din mediul intern românesc: Legenda despre fraţii Roman şi Vlahata (circa. sec. XV), în care se vorbește despre obârşia italică a maramureșenilor, care sunt denumiți "romanovici" (urmașii lui Roman).14  

Însă, cea mai veche atestare documentară ce poate fi datată cu precizie despre cum se auto-denumeau așa-zișii vlahi sau cum îşi numeau ei graiul ne survine din anul 1473, dintr-o lucrare scrisă de Nicolae, episcop de Modrussa, în care se menționează că vlahii "socotesc de ocară numele de valah, nevoind să fie chemaţi cu alt cuvânt decât Romanischi" și "îi întreabă pe străini "dacă știu să vorbească romanae".15  Informațiile prețioase oferite de episcopul de Modrussa privind numele propriu al așa-zișilor vlahi nu sunt nicidecum izolate, ci sunt confirmate în deceniile și veacurile următoare de zeci și zeci de izvoare, între care menționăm doar câteva:

- 1473 - Nicolae, episcop de Modrusa, scria că vlahii „atunci când se întâlnesc cu străinii, cu care încearcă să intre în vorbă, îi întreabă dacă ştiu să vorbească ”romane” ("et cum ignotis congressi, dum linguae explorant comertium, an romane loqui norint interrogant").

- La 1499, un spion italian relatează despre trecerea sa prin "țara vlahilor, care se cheamă rumenj, adică romani"(„Poi visto ognj cosa, me misi a camino et passai lo Danubio sul paese de Vlachi, chiamati Rumenj, id est Romanj").16  

- În anul 1532, padovanul Francesco della Valle relatează că a fost întrebat de localnicii din Valahia dacă cunoaște limba lor. Întrebarea, consemnată de Francesco della Valle, suna în felul următor: „Sti rominest? Sai tu Romano” (adică „Știi romînește? Și tu român?).17

- În Evangheliarul de la Brașov (1560-1561), tipărit în românește de diaconul Coresi, se menționează "să fie popilor rumânești să înțeleagă, să învețe rumânii cine-s creștini".18

Pentru o listă cronologică mai detaliată vezi materialul: Izvoare istorice despre termenul etnic român/rumân din sec. XV până în sec. XVIII

V. Când apare rumân cu sensul de țăran aservit? 

Toate aceste documente demonstrează în mod clar că, până în prima jumătatea a secolului al XVI-lea, termenul "rumân" încă nu căpătase conotația peiorativă a condiției servile. Dimpotrivă întreaga populație, inclusiv boierimea și clerul, purta numele de români/rumâni.

Termenul "rumân" cu sensul de ţăran aservit era necunoscut până târziu în cea de-a doua jumătate a secolului al XVI-lea, fiind atestat abia în anul 1572, când într-un act se menționează că a "cazut Voico rumân lu Stanislav".19 

Oare cum se numeau țăranii aserviți înainte de 1572?  Încă din primele acte oficiale din Muntenia, țăranii aserviți erau numiți, la fel ca în Moldova, cu termenul de "vecin", care va continua să fie folosit pentru a desemna această categorie socială până târziu în sec. XVIII, în paralel cu alte denumiri (rumâni, posluşnici, colibaşi, sloboziani).20 

Este de reţinut faptul că folosirea termenului rumân pentru a desemna starea socială a ţărănimii dependente după anul 1572 nu a exclus folosirea acestui termen pentru desemnarea etniei, sursele documentare amintind "boiarii rumâni", grecii care s-au căsătorit şi "au luoat rumâne", "călugări rumâni", "pravoslavnicii Rumăneștii Beseareci",  "pravilî pre limba rumăneascî, sfințiilor voastre frați duhovnici rumănești", "Carte romănească", Domnu Țărâi Rumânești, "tot neamul Rumănescu", "Prea Luminata Stemă a Țărăi Rumănești" etc.21 

Că termenul rumân a avut totdeauna și o conotaţie etnică ne-o dovedeşte şi faptul că, în propria limbă a vlahilor, statul dintre Carpați și Dunăre era denumit Țara Rumânească, practic țara rumânilor. Denumirea nu se găsește doar în acte private, precum scrisoarea lui Neacșu sau într-o notă ce aparține principelui Mihai Viteazul,22 ci și în documente oficiale. De pildă, în Pravila de la Govora (1640), cea mai veche culegere de legi din Valahia, se arată că lucrarea a fost publicată sub oblăduirea lui "Teofil, cu mila lui Dumnezeu arhiepiscopul și mitropolit a toata Țara Rumăneascî",23 iar în Biblia de la București (1688), prima traducere completă a Bibliei în limba română, se menționează că tipărirea s-a realizat din porunca  "prea înălțatului Domn și oblăduitoriu a toată țara Rumăneascî Io Șerban C. Voevod".24 

Acum că am stabilit că sensul inițial și primar al termenului "rumân" este acela etnic, rămâne deschisă problema apariției înțelesului secundar de țăran aservit, folosit într-un cadru limitat atât spațial (doar în Muntenia), cât și temporal (sec. XVI-XVIII).

VI. Cum s-a ajuns la situația ca numelui poporului român să desemneze cea mai defavorizată clasă socială?

Pentru a afla răspunsul la această întrebare trebuie să analizam situația țărănimii din Muntenia în perioada secolelor XIV-XVI. Inițial, țărănimea dependentă ca și cea liberă este desemnată prin termeni cu caracter general, iar printre aceștia se numără cel de "vlah/vlas".25 Un exemplu concludent de folosire a termenului vlah cu sensul general de "oameni de rând, lipsiți de privilegii" se întâlnește într-un act din 1481, în care locuitorii din județele Brăila, Buzău și Râmnic răspund unei scrisori a lui Ștefan cel Mare, domnul Moldovei. Scrisoarea domnului Moldovei este adresată: "tuturor boierilor, mari şi mici, şi tuturor judecilor şi tuturor judecătorilor, şi tuturor siromahilor" (сиромахом). Răspunsul locuitorilor munteni este dat în numele tuturor "boierilor, cnezilor şi vlasilor" (власех). Textul arată clar că vlahii sunt distincți de boieri și de cneji, fiind asimilați siromahilor, o categorie de locuitori lipsiți de pământ, termen care în limba română a dat cuvântul "sărman". Este primul caz de utilizare a numelui poporului în sens social, desemnând în acest caz ţărănimea săracă, care, fără îndoială, alcătuia majoritatea populaţiei ţării.26

Din a doua parte a secolului al XV-lea, ca urmare a degradării situației țărănimii, își face apariția și o denumire specială pentru desemnarea țărănimii dependente din Muntenia, este vorba de termenul "vecin".27

Începând cu ultima jumătate a veacului al XVI-lea și începutul celui următor, războaiele, declinul economic și înăsprirea fiscalității au dus la sărăcirea țărănimii libere și la trecere unui număr tot mai mare de țărani săraci, adică vlahi, în rândul oamenilor aserviți, ai vecinilor. Vlah devine astfel sinonim cu vecin, cu țăranul aservit.28 Transformarea țăranilor liberi, a vlahilor, în oameni dependenți este în mod concludent exemplificată de informațiile dintr-un document din 27 mai 1603, în cadrul căruia cuvintele "rumân" și "vlah" sunt utilizate ca sinonime pentru "vecin", termenul uzual pentru țăran dependent.29 

Transformarea accelerată a țăranilor liberi, denumiți vlahi, în oameni dependenți se produce într-un moment crucial pentru societatea din Muntenia: trecerea de la utilizarea limbii slavone la limba română în cancelaria domnească. Astfel, termenul "vlah" din documentele slavone este tradus ca "rumân" în actele redactate în limba română. Așadar, "rumân" preia atât semnificația etnică a termenului slavon "vlah", cât și pe cea socială, care îmbrăca tot mai mult înțelesul de țăran dependent, de "vecin".30 

Termenul rumân cu sens social apare rar în documentele înainte de cel de-al doilea deceniu al secolului al XVII-lea, însă se va impune treptat în raport cu ceilalți termeni care desemnează clasa de jos.31

VII. Este transformarea termenului "rumân"din denumire etnică în clasă socială un caz unic în istorie?

Avem oare de a face cu un caz unic de utilizare a numelui poporului în sens social? Nicidecum. Aplicarea unei noțiuni cu conţinut etnic sau religios pentru a descrie realităţi sociale se pot constata şi în afara mediului românesc. Să luăm exemplul Rusiei, unde termenul "крестьянин", adică creștin, desemna inițial întregul popor rus. Însă, din secolul al XV-lea, termenul a început să capete din ce în ce mai mult o conotație socială, referindu-se strict la țărănime.32 De asemenea, denumirea etnică "slav" a căpătat sensul de sclav, ceea ce amintește că populațiile slave erau o sursă majoră de sclavi pentru Bizanț și arabi.33 

Un alt exemplu, unul deosebit de importantă pentru că se referă la o altă fostă provincie romană, de parvine din Britania anglo-saxonă, unde autohtonii britani - mai mult sau mai puțin romanizați - erau denumiți "wealhs" de către invadatorii anglo-saxoni, un termen cu o dublă semnificație. Pe de-o parte, "wealh"(care a evoluat în "welsh") se referea la autohtonii britani - mai mult sau mai puțin romanizați, iar pe de altă parte însemna sclav, rob.34     

Istoricul austriac Walter Pohl remarca faptul că populația romană a devenit o categorie socială inferioară în regatele barbare, astfel că nu este întâmplător că termenii "roman" și "welsh, walach" au dobândit în cele din urmă înțelesul de "iobag" în mai multe idiomuri, printre care engleza veche și româna, în timp ce în Balcani, "vlach" desemna păstorii cu un statut social inferior.35 

Nuanța de inferioritate socială legată de noțiunea de "romanus" apare încă din legile francilor, în secolul al VI-lea,36 dar se manifestă și mult mai târziu în Transilvania, unde românii, denumiți vlahi, nu erau egali în fața legii cu maghiarii sau sașii. De plidă, Dieta de la Târgu Mureș din 1554 decreta că un ţăran maghiar poate fi condamnat doar în urma mărturiilor a şapte oameni de încredere, în timp ce pentru condamnarea unui [țăran] român sunt suficienți trei martori.37  

Exemple de dispreț față de populația romanică regăsim în spațiul germanic, unde termenul welsche, prin care sunt desemnați latinofonii, era uneori folosit într-un mod jignitor, precum în expresia "welsche Treue", cu sensul de loialitatea îndoelnică,38 iar limba rumanșă era catalogată drept o formă degenerată de latină, unii germanii afirmând despre aceasta că este o „limbă care nu se scrie" sau "spaniola vacilor" (Kuaspanisch).39

Concluzii 

Varietatea sensurilor cuvântului "rumân" reprezintă un caz de studiu interesant privind mecanismele de transformare a identităților etnolingvistice și sociale. De asemenea, este o dovadă că nimic în istorie nu este cu adevărat singular, trebuie doar să căutăm similitudinile și să conectăm punctele. 

Auto-denumirea de "rumân/român" este documentată consistent din secolul al XV-lea și reprezintă o evoluție fonetică naturală care se regăsește și la alte popoare romanice.

Ca să putem argumenta asemenea aserţiuni ar fi, însă, necesar să se releve cu probe că undeva în sec. XV, locuitorii din spațiul nord-dunărean au inventat termenul de român.

Sensul etnic al termenului a precedat cu peste un secol sensul social, care apare abia în 1572, și doar în Muntenia, și doar pentru o perioadă limitată, până la desființarea iobăgiei în Muntenia de către Constantin Mavrocordat, în 1746. Așadar, este o eroare gravă să extrapolăm această conjunctură, care a durat mai puțin de două secole, asupra întregii istorii a românilor.

Transformarea termenului într-o categorie socială s-a produs treptat: pe măsură ce țăranii liberi, denumiți "vlahi", sărăceau și deveneau aserviți, "vlah" ajungând în cele din urmă să îmbrace tot mai mult sensul de țăran dependent, astfel că echivalentul lui din limba română, "rumân", a ajuns să aibă sensul de țăran dependent. Vlah dispare pe măsură ce limba slavonă era înlocuită cu cea românească în cancelaria statului dintre Carpați și Dunăre.

Chiar și în această perioadă, sensul etnic a continuat să existe în expresii precum "Țara Rumânească", "boiarii rumâni" sau "limba rumănească".

Fenomenul nu este unic în istorie - așa cum am văzut, utilizarea unui etnonim ca denumire socială apare și în afara mediului românesc. Ba mai mult, în multe din fostele provincii romane, termenii care desemnau populația romană au căpătat conotații de inferioritate socială, demonstrând un mecanism istoric mai larg legat de statutul populațiilor romanizate în regatele barbare.

Note

1 Termenul "rumân" a dobândit o multitudine de înțelesuri de-a lungul veacurilor, de la cel etnic, la cel social, de țăran dependent, ori chiar la cel familial, cu sensul soț. "Român și Rumân" în: Dicționaru limbii românești; "Romîn - Rumîn" în Dicționar Onomastic Romînesc; "Romîn" în: Dicționarul limbii romîne literare contemporane; "romîn (romîni)" în Dicționarul etimologic român (DER)

2 Teza este foarte populară în cercurile moldoveniste, o ideologie inventată în URSS în sec. XX cu evidente tendințe anti-românești și care glorifică "eliberarea" Moldovei de Est (Basarabia) de către Rusia țaristă și sovietică în 1812, 1856, 1940, 1944. Unii moldoveniști visează chiar la dezintegrarea României și constituirea unei "Moldove Mari", de la Nistru la Carpați, totul cu ajutorul Rusiei. Unul dintre cei mai vocali moldoveniști, pro-rusul Igor Dodon, fost președinte al Republicii Moldova, își exprima chiar regretul că, la 1812, Rusia a ocupat doar Basarabia, lăsând liberă Moldova de la apus de Prut. Agora, Dodon a primit de la Putin harta Moldovei Mari: E rău că în 1812, rușii s-au grăbit să pună granița la Prut

3 Miller 2014, p. 79-97; Bosworth 1838, p. 442

4  Denumirile Walchen, Welsh, Wallon și Walah derivă din numele unui trib celtic, Volcae. În urma migrației celților în centrul Europei, triburile germanice din vecinătate au desemnat acest trib cu denumirea *walhaz, care a ajuns să se refere în general la popoarele de la sud și vest de Germania. Denumirea s-a difuzat ulterior spre răsăritul contientului, la slavi și grecii bizantini. Astfel, avem w(e)alh în anglo-saxona veche prin care erau desemnați britonii romanizați sau nu; în olandeza medie avem wale pentru francezi; în germană veche medievală wal(a)h pentru italieni, francezi sau rumanși, vlah pentru italieni în unele limbile slave și tot vlah, dar pentru români și armîni și megleni în alte limbi slave, olasz pentru italieni și oláh pentru români în maghiară și bláchoi pentru armîni, megleni și români în medio-greaca din epoca bizantină. Hartl 2018, p. 395-402; Solodow 2010, p. 49-50; Drăganu 1909, p. 5

5 "Romanus" în baza de date greco-latină Logeion; "Romanus" în Du Cange et al 1883-1887; Mathisen 2018, p. 270-273; Conservarea numelui etnic romanic la populația din Elveția este demonstrată chiar de titlul primei traduceri a Noul Testament în limba rumanșă: L'g Nuof Sainc Testamaint da nos Signer Jesu Christi: Prais our delg Latin & our d'oters launguax & huossa da noef mis in Arumaunsch. Bifrun 1560. În 1648 se publică o nouă versiune a Noului Testament în limba rumanșă, lucrarea având titlul: Ilg Nief Testament da niess Senger Jesu Christ, mess giu en Rumonsch da la ligia Grischa. Gabriel 1648. "Pays romands" era utilizată în limba franceză încă din Evul Mediu pentru a desemna ținuturile locuite de romanzi, corespunzând termenului Welschland din limba germană. Pentru discuția despre rumanși mai vezi: Lingua rumantscha în: Lexicon Istoric Retic (LIR). Pentru discuția despre romanzi vezi: Spadaro 2022, p. 14; Les mandements et ordonnances chrétiennes în: Collection des sources du droit suisse (SDS), Vd C I, p. 205; Archives cantonales vaudoises, Ba 33/F Décrets romands; Tappy 2010, p. 58-59

6 Spre exemplu, în Palia de la Orăștie (1582), „...că văzum cum toate limbile au și înfluresc întru cuvintele slǎvite a lui Dumnezeu numai noi românii pre limbă nu avem. Pentru aceia cu mare muncă scoasem de limba jidoveascǎ si greceascǎ si srâbeascǎ pre limba româneascǎ cinci cărți ale lui Moisi prorocul si patru cărți și le dăruim voo frați rumâni și le-au scris în cheltuială multǎ... și le-au dăruit voo fraților români,... și le-au scris vouă fraților români”. Pamfil 1968.

7 "romîn (romîni)" in Dicționarul etimologic român (DER); Cancel 1921, p. 5-44; Drăganu 1909, p. 4; Spinei 2007, p. 221-222; Panaitescu 1947, p. 65. Pop 2013, p. 10. Forma român este atestată pentru prima dată în Palia de la Orăștie (1582). Deși "rumîn" este uneori considerată ca fiind forma populară mai veche, lingvistul Vasile Arvinte concluziona că: "discuția asupra variantelor fonetice român, respectiv rumîn a arătat că acestea au o bază dialectală de necontestat... sunt autentic populare, motivate din punct de vedere etimologic, în sensul că evoluția lor fonetică este comparabilă cu a altor elemente latinești, moștenite. Vechimea lor urcă până în latina populară (...) variantele cu <o> sunt anterioare influenței latinești savante". Bardu 2016, p. 4-5; Arvinte 1983, p. 50–58

8 Panaitescu 1947, p. 65

9  Lingua rumantscha în: Lexicon Istoric Retic (LIR). Schuchardt 1868, p. 201; Gion Mani 1957, p. 9; Decurtins 1888, p. 762; 

10 Banchieri 1630, p. 83, 84, 103, 104; Ercolani 1961, p. 352; Lepri&Vitali 2009, p. 352; Berti 1872, p. 271; Ross&Honess 2015, p. 69; Zaffagnini 2025

11Elcock 1957, p. 271, 479; Rash 2002, p. 122

12 Subiectul primelor atestări ale etnonimului "român" a fost abordat de numeroși cercetători români, dar și străini, printre care îi amintim aici doar pe câţiva: Armbruster 1993, p. 23-66; Daicoviciu 1968; Damian 2023; Maiden 2010, p. 31; Metzeltin 2017; Renzi 2000; Ricci 2025; Pop 2018a, p. 348

13 În acest sens putem menționa scrisoarea papei Clement al VI-lea din 1345, adresată regelui Ungariei, Ludovic de Anjou, unde românii sunt pomeniţi în forma "Olachi-Romani". Precizarea “Romani” fiind interpretată de unii istorici drept o trimitere la originea etnică și etnonimul acestora. Istoricul român de origine germană Adolf Armbruster aprecia că, din perspectiva papei, termenul "Romani", devenit un echivalent pentru catholici, subliniază "revenirea" românilor la catolicism. Pecican 2009, p. 121; Armbuster 1993, p. 49-51. Cazacu & Mureșan 2013, p. 187-194. O jumătate de secol mai târziu, în anul 1404, arhiepiscopul Ioan de Sultanyeh relata la rândul său despre populația romanică din sud-estul Europei, în mod specific la aromâni, despre care spune că se laudă că sunt romani. (lpsi ideo jactant se esse Romanos et patei in linguam quia ipsi locuntur quasi Romani). Armbruster 1993, p. 51-54, Kern 1938, p. 102-104. 

În contextul în care lumea apuseană încerca să contracareze expansiunea otomană în Europa, cărturarii umaniști descoperă afinitatea dintre limba vlahilor și idiomurile romanice. Prima mențiune cunoscută pe această temă aparține lui Rinaldo degli Albizzi, ambasadorul florentin în Ungaria, care scrie la 1426 despre "Valacchi, ce au limbă aproape romană.". Lazzarini 2014, p. 29; Armbruster 1993, p. 53 

14 Din păcate nu se cunoaște când și unde a fost scrisă legenda. Scrisă în stilul poemelor epice, în vogă în Europa medievală, legenda servește drept introducere pentru Cronica Moldo-rusă, despre care istoricii Ioan Bogdan și P.P. Panaitescu credeau că a fost scrisă în timpul lui Ștefan cel Mare sau succesorilor săi. Pe de altă parte, Ovidiu Pecican a argumentat că legenda a fost scrisă între 1390-1410 în Maramureș. Bogdan 1891, p. 185, 235; Panaitescu 1959, p. 152-161; Pecican 2009, p. 204, Pecican 2010.

15 Citatul în original în lucrarea De bellis Gothorum (ante 1473): "et cum ignotis congressi, dum linguae explorant comertium, an romane loqui norint interrogant". Armbruster 1993, p. 64-65; Papacostea 1988, p. 227-228. 

16 Mențiunea apare într-un document emis la Nicopole, în 16 februarie 1499. Iată și citatul original: „Poi visto ognj cosa, me misi a camino et passai lo Danubio sul paese de Vlachi, chiamati Rumenj, id est Romanj". Pop 2013, p. 10; Pop 2018b, p. 394-395; Muresan 2019, p. 151

17  Francesco della Valle (1532): "La lingua loro e poco diversa dalla nostra Italiana, si dimandano in lingua loro Romei perche dicono esser venuti anticamente da Roma ad habitar in quel paese, et se alcuno dimanda se sanno parlare in la lor lingua valacca, dicono a questo modo: Sti Rominest? che vol dire: Sai tu Romano, per esser corrotta la lingua...". Armbruster 1993, p. 90 

18 Cartojan 1940, p. 57 

19 Termenul apare într-un act din Muntenia, din data de 4 iulie 1572, în care se menționează că a "cazut Voico rumân lu Stanislav". DRH, vol. VII, p. 139; Spinei 2007, p. 222; Eremia 2018, p. 73; Ştefănescu 1960, p. 70

20 Bogdan 1903, p. 37; Arion 1940,  p. 10-16; Brie 2005, p. 188-189, 231-235. Subiectul situației și denumirilor purtate de țăranii români de-a lungul secolelor a fost abordat de numeroși istorici, printre care amintim studiile: Dinu Arion, Vlahii, clasă socială în voevodatele româneşti;  Ioan Bogdan, Despre cnejii români; Petre Cancel, Despre Rumîn și unele probleme lexicale slavo-romîne; C. Giurescu, Studii de istorie socială; Petre P. Panaitescu et al, Viața feudală în Tara Românească și Moldova; Petre P. Panaitescu, Interpretări românești; Dan Floareş, Legarea de glie ‒ cauze şi încadrare; Stefan Ștefănescu, Considerațiuni asupra termenilor de vlah și rumân pe baza documentelor interne ale Țării Românești din veacurile XIV-XVII; Ioan C. Filitti, Proprietatea solului în Principatele Române până la 1864

21 Eremia 2018, p. 68-75. Vezi și articolul: Mituri perene și confuzii izvorâte din ignoranță sau răutate despre denumirea Țara Românească

22  Principele Mihai Viteazul, a notat pe versoul unui document următoarele cuvinte, în limba română, dar cu litere chirilice: "...Moldova, Ţara Rumaneasca". Documentul, cunoscut pentru cuvintele "pohta ce-am pohtit",  datează din iulie 1600, și a fost descoperit de N. Iorga în Arhiva Imperială de Război din Viena și se referă la sumă de cereri ale voievodului pe care aceasta le-a adresat împăratului Rudolf al II-lea. Iorga 1929, p.14

23 Bujoreanu 1885

24 Biblia de la București 1688. 

25 Ștefănescu 1960, p. 67-70,  Armbuster, p. 156-158; DIR 1951a, p. 148-149, 173

26 Ștefănescu 1960, p. 67; Eremia 2018, p. 68-75; Floareş 2000, p. 175-179, Arion 1940, p. 10, 51;  Bogdan 1903, p. 22

27 Termenul "vecin" este menționat pentru prima dată într-un act din 23 aprilie 1482. Ștefănescu 1960, p. 67; Giurescu 1973, p. 246; Pop 1991, p. 40-41

28 Ștefănescu 1960, p. 67; Arion 1940, p. 46-47

29 Prin acest document domnitorul Radu Șerban întărește lui Gheorghe comis "satul Crăpenii cu tot hotarul și cu toți vecinii, din câmp și din apă din apă, din pădure și de pretutindeni. Pentru că a cumpărat Gheorghe comis încă de când a venit Mihail vodă domn dintâi. (...) Apoi când s-a întâmplat lui Mihai de a mers în Țara Ungurească, apoi aceștia oameni din Crăpeni, ei au venit înaintea lui Mihail vodă și așa s-au plâns că nu le-a dat pe acest sat mai sus zis nici un ban. (...) Apoi Mihail voievod a ieșit din Țara Ungurească și din Țara Românească, și a fugit. Apoi la scaun au căzut Simion voievod. Apoi vlășii (subl. ed. – așa apare în textul slav) au venit cu acei 12 megiași și care au fost jurători și au jurat că nu a dat Gheorghe comis pe acest sat nici un ban și au luat rumânii (subl. ed. – așa apare în textul slav) satul înapoi." DIRb 1951, p. 89-90; Ștefănescu 1960, p. 69; Stanescu 1964, p. 991-996; Eremia 2018, p. 68-75; Armbuster, p. 156-158

30 Pecican 2009, p. 114-115; Bogdan 1903, p. 37;  Arion 1940, p. 10-16

31 Stănescu 1964, p. 991-992 

32 "крестьянин" în: Vasmer's Etymological Dictionary;  Stefanescu. p 66; Armbuster ....p. 156-158; "slave" în Online Etymology Dictionary; "slave" în Merriam-Webster Dictionary; "slave" în The American Heritage Dictionary of the English Language

33 Kłosowska 2020, p. 151–214; Armbuster ....p. 156-158, Pecican 2009, p. 113

34 Miller 2014, p. 79-97 

35 Pohl 2018, p.37

36  Legea Salică (Lex Salica), codul civil al francilor, oferea o protecție legală inferioară romanilor în comparație cu francii. De plidă, compensația (wergeld) percepută pentru uciderea unui roman de rang înalt se ridica la 300 de solizi, adică doar jumătate din valoarea sumei pentru uciderea unui franc de rang înalt. Bothe 2018, p. 348-350

37 Almási 2010, p. 127; Pop 2005, p. 101-105 

38 Solodow 2010, p. 49-50

39 Buhler 2010, p. 12

Bibliografie

Biblia de la București 1688. | Biblia adecă Dumnezeiasca Scriptură, București, 1688 

Bogdan 1891. | Ioan Bogdan, Vechile cronice moldovenesci pana la Urechia, 

Bogdan 1903. | Ioan Bogdan, Despre cnejii români

Bosworth 1838. | Joseph Bosworth, A Dictionary of the Anglo-Saxon Language

Brie 2005. | Mircea Brie,  A Social History of Romanian Space. From the Beginning of Dacian state until the rise of Modernity

Buhler 2010. | Nicolas Buhler, Romanche et traduction: un état des lieux

Cazacu & Mureșan 2013. | Matei Cazacu, Dan Ioan Mureșan, Ioan Basarab, un domn român la începuturile Țării Românești

Almási 2010. | Gábor Almási, Constructing the Wallach "Other" in the Late Renaissance. În: Balázs Trencsény, Márton Zászkaliczky (editori), Whose Love of Which Country 

Filitti 1935. | Ioan C. Filitti, Proprietatea solului în Principatele Române până la 1864 

Floareş 2000. | Dan Floareş, Legarea de glie ‒ cauze şi incadrare 

Act din 4 iulie 1572 - Documente privind istoria României, IV, nr. în TOM: 1, 1952, Veacul XVI: Țara Românească (1571-1580), seria B, p. 78  

Kłosowska 2020. | Anna Kłosowska, The Etymology of Slave, în Anna Kłosowska, Catherine E. Karkov, and Vincent W.J. van Gerven Oei, Disturbing Times: Medieval Pasts, Reimagined Futures, p. 151–214.

Giurescu 1973. | Dinu C. Giurescu, Ţara Românească în secolele XIV şi XV 

Pop 1991. | Ioan Aurel Pop, Instituţii medievale româneşti. Adunările cneziale şi nobiliare (boiereşti) din Transilvania

Pop 2005. | Ioan-Aurel Pop, Decizii referitoare la români în dietele transilvane din timpul lui Mihai Viteazul

Pop 2018a. | Ioan Aurel Pop, Mărturii medievale privind numele românilor și al graiului lor în limba română

Giurescu 1943. | C. Giurescu, Studii de istorie socială

Bujoreanu 1885. | Ioan M. Bujoreanu, Collectiune de legiuirile Romàniel vechi si cele noul 

Pecican 2009. | Ovidiu Pecican, Medievalități

Pecican 2010. | Ovidiu Pecican, Cneazul Neimet” din Gesta lui Roman şi Vlahata… adică regele german

Panaitescu&Costachel&Cazacu 1957. | Petre P. Panaitescu, V. Costachel, Aculin Cazacu (coord), Viata feudala in Tara Românească și Moldova

Panaitescu 1959. | Petre P. Panaitescu, Cronicile slavo-romane din sec. XV-XVI publicate de Ion Bogdan

Cancel 1921. | Petre Cancel, Despre Rumîn și unele probleme lexicale slavo-romîne

Hartl 2018. | Ingrid Hartl, Walchen, Vlachs and Welsh: A Germanic ethnonym and its many uses, în: Walter Pohl, Clemens Gantner,  Cinzia Grifoni, Marianne Pollheimer-Mohaupt, Transformations of Romanness: Early Medieval Regions and Identities

Arion 1940. | Dinu Arion, Vlahii, clasă socială în voevodatele româneşti,

Spinei 2007. | Victor Spinei,  Completări la un articol privitor la cronica atribuită lui Amaretto Mannelli în: Studii și Materiale de Istorie Medie, vol. XXV, p. 220-222

Eremia 2018. |  Ion Eremia, Istoria românilor: Epoca medievală: Note de curs 

Stanescu 1964. | Eugen Stanescu, Roman, romanesc in textele romanesti din veacurile XV-XVII 

Documenta Romaniae Historica: DRH, vol. VII, seria B Țara Românească (1571-1575)

Monumenta antiquae Hungariae. Ed. Ladislaus Lukács, I,  1550-1579 

Armbruster 1993. | Adolf Armbruster, Romanitatea românilor. Istoria unei idei

Gabriel 1648. |  Luci Gabriel, Ilg Nief Testament da niess Senger Jesu Christ, mess giu en Rumonsch da la ligia Grischa - - Rumma

Maiden 2010. |  Martin Maiden, Italian’s long-lost sister: the Romanian language and why Italianists should know about it

Papacostea 1988. |  Şerban Papacostea, Geneza statului în evul mediu românesc 

Ricci 2025. | Antonio Ricci, Knowledge and Power. Schools and Cultural Missions for the Promotion of the Italian Language in Romania

Renzi 2000. |  Lorenzo Renzi, Ancora sugli umanisti italiani e la lingua rumena

Pop 2013. |  Ioan-Aurel Pop, Istoria şi semnificaţia numelor de român/valah şi România/Valahia 

Panaitescu 1947. |  Petre P. Panaitescu, Interpretări românești

Pohl 2017. |  Walter Pohl, Walchen, Römer und ‚Romanen‘ – Einleitung. În: Walter Pohl et al, Walchen, Romani Und Latini: Variationen Einer Nachrömischen Gruppenbezeichnung Zwischen Britannien Und Dem Balkan (pp. 9-26) 

Ștefănescu 1960. |  Stefan Ștefănescu, Considerațiuni asupra termenilor de vlah și rumân pe baza documentelor interne ale Țării Românești din veacurile XIV-XVII

Schuchardt 1868. | Hugo Schuchardt, Der Vokalismus des Vulgärlateins. III 

DIR 1951a. |  Documente privind Istoria României (DIR). Veacul XVI, voumul II. Țara Românească (1526-1550),  seria B

DIRb 1951. |  Documente privind istoria României (DIR), Veacul XVII, volumul I, Veacul XVII: Țara Românească (1601-1610), seria B

Legenda lui Roman și Vlahata și începutul cronicii moldo-ruse (sec. XVI) În: Tipărituri vechi

Român, românesc, România (înainte de 1859). În: Tipărituri vechi

Muresan 2019. |  Dan Ioan Muresan, Rex Dacie / regina Dacie. Contribuţii la studiul ideologiei monarhice daneze la finele Evului Mediu

Miller 2014. | Katherine L. Miller, The Semantic Field of Slavery in Old English: Wealh, Esne, Þræ, p. 79-97 

Iorga 1929. |  Nicolae Iorga, Există o scrisoare de trădare a lui Mihai Viteazul?

Pamfil 1968. |  Viorica Pamfil, Palia de la Oràstie, 1581-1582: text, Facsimile, Indice 

Pop 2018b. |  Ioan Aurel Pop, A 1499 Italian Source on the Ottoman–Polish–Moldavian Rapports 

Pohl 2018. |  Walter Pohl, Introduction: Early medieval Romanness – a multiple identity, în: Walter Pohl, Clemens Gantner,  Cinzia Grifoni, Marianne Pollheimer-Mohaupt, Transformations of Romanness: Early Medieval Regions and Identities

Bothe 2018. |  Lukas Bothe, From subordination to integration: Romans in Frankish law, în: Walter Pohl, Clemens Gantner,  Cinzia Grifoni, Marianne Pollheimer-Mohaupt, Transformations of Romanness: Early Medieval Regions and Identities, p. 345-370 

Schweickard 2007. |  Wolfgang Schweickard, Il nome dei “Romeni” in italiano

Schweickard 2013. |  Wolfgang Schweickard, Deonomasticon Italicum (R-Z), vol IV

Schuchardt 1868. |  Hugo Schuchardt, Der Vokalismus des Vulgärlateins. III 

TLIO. Tesoro della Lingua Italiana delle Origini 25/25 

Rash 2002. |  Felicity Rash, The German-Romance Language Borders in Switzerland, în:  J. Treffers-Daller & R. Willemyns (Ed.), Language Contact at the Romance-Germanic Language Border, 112-136

Mathisen 2018. | Ralph W. Mathisen, ‘Roman’ identity in Late Antiquity, with special attention to Gaul. În: Walter Pohl, Clemens Gantner,  Cinzia Grifoni, Marianne Pollheimer-Mohaupt, Transformations of Romanness: Early Medieval Regions and Identities

Zaffagnini 2025. | Luigi Zaffagnini, LINGUA E ROMAGNA Uno sguardo diverso

Ercolani 1961. |  Libero Ercolani, Vocabolario Romagnolo-Italiano 

Les mandements et ordonnances chrétiennes în: Collection des sources du droit suisse (SDS), Vd C I, p. 205

Archives cantonales vaudoises, Ba 33/F Décrets romands

Wolff 1948. | R. L. Wolff, Romania: The Latin Empire of Constantinople, Speculum, 23(1), 1–34

Spadaro 2022. | Ella Spadaro, L'identité linguistique de la Suisse romande. Une définition linguistique, culturelle, géographique et identitaire de la Suisse romande

Tappy 2010. | Denis Tappy, Les frontières actuelles du canton de Vaud : genèse historique d'un territoire et questions de limites

Borradori 1992. |  Piera Borradori, Mourir au monde: les lépreux dans le Pays de Vaud, XIIIe-XVIIe siècle

Lingua rumantscha în: Lexicon Istoric Retic (LIR)

Decurtins 2019. |  Laura Decurtins. Chantai rumantsch! Zur musikalischen Selbst(er)findung Romanischbündens

Gross 2004. | Manfred Gross, Romanche: facts & figures

Paravicini & Felber & Morerod & Pasche 1997.  | Paravicini Bagliani Agostino, Felber Jean-Pierre, Morerod Jean-Daniel, Pasche Véronique, Les pays romands au Moyen Age, p. 119

Rash 2002. |  Felicity Rash, The German-Romance Language Borders in Switzerland, în:  J. Treffers-Daller & R. Willemyns (Ed.), Language Contact at the Romance-Germanic Language Border, 112-136

Gion Mani 1957. |  Andeer Gion Mani /Radioscola, Plàntas ca nus partgiran, 

Elcock 1957. | Harris M. W. D. Elcock, The Romance languages

Gabriel 1648. Luci Gabriel, Ilg Nief Testament da niess Senger Jesu Christ, mess giu en Rumonsch da la ligia Grischa

Gion Mani 1957. |  Andeer Gion Mani/Radioscola 1957, Plàntas ca nus partgiran, p. 9 

Bifrun 1560. |  Jachiam Bifrun d'Agnedina, L'g Nuof Sainc Testamaint da nos Signer Jesu Christi

Decurtins 1888. | Caspar von Decurtins, Rätoromanische Chrestomathie, vol. I, p. 762 

Panaitescu 1965. |  Petre P. Panaitescu, Începuturile și biruința scrisului în limba română

Maiden 2010. |  Martin Maiden, Italian’s long-lost sister: the Romanian language and why Italianists should know about it

Ricci 2025.  | Antonio Ricci, Knowledge and Power. Schools and Cultural Missions for the Promotion of the Italian Language in Romania

Renzi 2000.  |  Lorenzo Renzi, Ancora sugli umanisti italiani e la lingua rumena

Daicoviciu 1968. |  Beatrice Daicoviciu, Mărturii apusene despre latinitatea şi continuitatea românilor

Ross&Honess 2015.  | Silvia M. Ross, Claire E. Honess, Identity and Conflict in Tuscany 

Lepri&Vitali 2009  | Luigi Lepri, Daniele Vitali, Dizionario bolognese-italiano italiano-bolognese

Berti 1872. |  Carolina Coronedi Berti, Vocabolario bolognese italiano

Arvinte 1983. | Vasile Arvinte, Român, românesc, România

Solodow 2010. | Joseph B. Solodow, Latin Alive: The Survival of Latin in English and the Romance Languages

Kern 1938. Anton Kern, Der "Libellus de notitia orbis" Iohannes III (de Galonifontibus?) O.P. Erzbishofs von Sulthanyeh

Lazzarini 2014.  | Isabella Lazzarini, Patterns of Translation: Contacts and Linguistic Variety in Italian Late Medieval Diplomacy (ca. 1380–1520). În: Federici, F.M., Tessicini, D. (editori), Translators, Interpreters, and Cultural Negotiators

Claudia Cadruvi, Baselgias chantunalas – tranter sutgas e bauns