Ce ne indică termenii "cetate" și "oraș" în privința etnogenezei românilor?

Prolificul scriitor-lingvist-cineast-jurnalist Dan Alexe susține într-un  material, cu zero surse citate, că "daco-românii (...) au păstrat pentru cetate sensul unic, vechi, de fortificație militară" și "au preluat în schimb din maghiară termenul város = oraș". Pe baza acestei observații, concluzionează că reprezintă "o dovadă lingvistică a migrației proto-românilor din Balcani peste Dunăre, în Ardeal".1  

Din capul locului trebuie precizat că astfel de concluzii, bazate pe analiza empirică a câtorva cuvinte, au o valoare strict sugestivă, fiind lipsite de rigoare științifică. Iar când analiza empirică mai este și plină de erori, rezultatul este cel puțin zis îndoielnic.

 O analiză pe text evidențiază multiplele aspecte eronate, trunchiate.

Autorul postulează că termenul latinesc civitas ar fi căpătat în limba română un "sens unic, vechi, de fortificație militară", acela de cetate, în contrast cu alte limbi romanice, dar și cu albaneza, unde derivatele lui civitas ar fi evoluat pentru a însemna "oraș pur și simplu". 

Doar că nu este chiar atât de simplu, pentru că termenul civitas a suferit transformări multiple în limbile romanice și a căpătat o diversitate de înțelesuri, inclusiv unele sensuri foarte similare cu cel de cetate. În latina clasică, civitas era un termen administrativ "care se referea, la fel ca grecescul polis, la orice comunitate de sine stătătoare și, în mod specific, în perioada imperială, la comunitatea autonomă de cel mai mic rang" din imperiu.2   

Harta 1. Orașe și cetăți în spațiul balcanic și nord-dunărean în sec. IX-X

  

În limbile romanice occidentale, dar și în albaneză, civitas a evoluat într-adevăr spre sensul de așezare urbană, fortificată sau nu: "cità" în italiană, "cité" în franceză, "ciudad" în spaniolă și "qytet" în albaneză. Doar că, așa cum vom vedea mai jos, din civitas mai derivă și alți termeni în limbile romanice occidentale care au un sensuri foarte apropiate de cel românesc de cetate. 

În limba română, civitas a dat a cetate care are într-adevăr sensul de "loc întărit printr-un sistem de fortificații; fortăreață", dar include și ideea de "oraș întărit".3 

Ideea pare să-i scape sau este voit ignorată de autor, care postulează că termenul "cetate a rămas, în româna nord-dunăreană, așadar, cu înțelesul unic de fort militarizat (Cetatea Sucevei, Cetatea Neamțului) și nu a evoluat spre sensul de așezare urbană", această ipoteză este însă contrazisă numeroasele exemple din literatura română veche în care termenul de cetate desemnează orașe înconjurate de ziduri, nicidecum simple forturi, precum Beciul (Viena),4 Țarigrad (Constantinopol),5  Cetatea Albă,6 Sibiu,7 Brașov,8 Ierusalim,9 ori Cluj.10

Revenind la multiplele sensuri ale termenilor derivați din civitas, autorul susține, din nou eronat, că exceptând limba română, civitas "nu mai înseamnă nicăieri fortăreață, cetate". Doar că evoluția semantică a termenului latin civitas în unele limbi romanice occidentale urmează un parcurs similar cu cel din română. Astfel, în limba italiană, latinescul civitas a dat nu doar città11 (i.e. oraș), ci și termenii cittade forte, città fortissima, citta forti12 și cittadella,13 care referă la o incintă fortificată care protejează sau domină un oraș, fortăreață, oraș fortificat. Iar, în franceză, cité nu înseamnă nu doar oraș, ci desemnează și partea veche sau fortificată a unui oraș,14 precum este cazul citadelei Cité de Carcassonne (Occitania) sau Cité de Guérande (Bretania).

Existența acestor termeni cu un înțeles similar cu cel al românescului cetate demonstrează că sensul de 'fortăreață' nu a dispărut complet din familia semantică a acestui cuvânt.

  

Unde s-ar fi putut transforma civitas în cetate?

Evoluția termenului civitas în limba română, din oraș în loc sau așezare fortificată poate să ofere și unele indicii privind etnogeneza, ori măcar glotogeneza românilor. Traiul într-o zonă puternic militarizată ar putea explica de ce civitas a căpătat în limba română sensul exclusiv de așezare fortificată, fortăreață.

Oare unde ar fi avut strămoșii românilor contact mai îndelungat cu fortărețe și orașe fortificate, în centrul Balcanilor ori în zona frontierei danubiane și dacice?

În condițiile absenței centrelor urbane nefortificate, zecile de fortărețe și orașe fortificate de pe ambele maluri ale Dunării reprezentau pentru populația latinofonă cele mai proeminente și tangibile manifestări fizice ale civitas (în sensul  de comunitate).

 

De ce românii au împrumutat de la slavi numele celor mai importante metropole bizantine din Balcani? 

Un alt argument care înclină în favoarea unei etnogeneze românești în zona Dunării se referă la numele vechi ale celor mai importante cetăți bizantine din Balcani: Constantinopol și Salonic. 

 

Dacă presupunem că românii sunt originari din zona centrală a Balcanilor, cu siguranță ar fi trebuit să le cunoască sub numele lor original grecesc ori latin, așa cum se întâmplă în cazul aromânilor și albanezilor, care le denumeau Polea/Poli15 și Săruna,16 respectiv Kostandinopoja17 și Selenichu.18

 

Dar dimpotrivă, cele două metropole erau cunoscute în literatura veche românească sub denumiri de sorginte slavonă: Țarigrad (Царьгра̀дъ/Tsarĭgràdŭ - care reflectă noțiunea de oraș imperial și literalmente s-ar traduce ca Orașul Țarului),19 respectiv Solun (din slavonă: Солун).20

 

Utilizarea unor nume de origine slavonă pentru cele mai importante centre urbane al lumii bizantine sugerează că români nu erau în contact direct cu lumea și cultura bizantină, astfel că majoritatea împrumuturilor grecești din era bizantină au ajuns la români pe cale indirectă, pe filieră slavă.21

 

 

Despre viața urbană la nord și la sud de Dunăre. Au uitat oare românii ce înseamnă viața orășenească?

Harta 2. Orașe și rute comerciale în Balcani în sec. XI-XII

Dan Alexe mai susține că pentru "sensul de așezare urbană (qytet, ciudad, cità, cité), românii migratori au luat pentru această realitate socio-urbană necunoscută lor termenul maghiar (care a putut fi împrumutat doar în Ardeal) de város = oraș".

Doar ca în Balcani, viața urbană nu s-a întrerupt niciodată, orașe mici sau mari, precum Constantinopol, Salonic, Preslav, Pliska, Ohrida, Sofia, Silistra etc au supraviețuit retragerii  Evului Mediu timpuriu. Aceste nu erau simple fortificații, ci adevărate centre economice și culturale cu populații numeroase și infrastructură dezvoltată.

 

Așadar, dacă presupunem că românii sunt originari din zona centrală a Balcanilor, nu este totuși improbabil ca ei să nu fi fost familiarizați cu așezările urbane? 

Oare unde viața urbană a dispărut aproape în totalitate timp de câteva secole?

 

Harta 3. Așezări pre-urbane și urbane cu peste 1.000 locuitori în jurul anului 700

Răspunsul este cred evident dacă privim hărțile alăturate. Viața urbană s-a stins aproape complet la nord de Dunăre după retragerea romană. Ruralizarea a fost profundă, iar reapariția fenomenului urban s-a produs abia în secolele XI-XIII, ca urmare a acțiunilor regilor maghiari și colonizării saxonilor.

Dacă românii ar fi originari dintr-o regiune cu tradiție urbană atât de puternică precum cea din Balcani, împrumutul termenului "város" din maghiară devine inexplicabil. O populație în contact secole la rând cu așezările urbane bizantine, bulgare și sârbești nu ar fi avut nevoie să adopte un cuvânt străin pentru un concept uzual.

 

Dimpotrivă, preluarea unui cuvânt străin indică mai degrabă o comunitate care a trecut printr-un proces de ruralizare cauzat de dispariția quasi-totală a orașelor și a reintrat în contact cu civilizația urbană câteva secole mai târziu, ori acest lucru s-ar fi putut produce doar la nord de Dunăre. 

 

Cât privește etimologia termenului "oraș", potrivit majorității lingviștilor, acesta derivă din substantivul maghiar "vár", adică loc fortificat, cetate, fortăreață. Pe lângă română, cuvântul maghiar a pătruns, cu sensul de așezare urbană, în sârbo-croată și slovenă, dar și în turca osmanlie, ca "varoş" și în aromână, ca "varoș(e)", în ambele cazuri cu sensul de "suburbie".22

 

De remarcat că, în limba română, termenul "oraș", de origine maghiară, se află în relație sinonimică parțială și imperfectă cu "târg", de origine slavă, al cărui înțeles primar este acela de loc special (de obicei într-o localitate) unde se desfășoară activități commerciale, dar și așezare orășenească, orășel.23

Harta 4. Orașe și cetăți, inclusiv orașe fortificate, în sec. XIV-XVI

Note

1  Dan Alexe, "Cetatea" și "orașul"

2  "civitas" în: Simon Hornblower, Antony Spawforth, Oxford Classical Dictionary, p. 335

3  "cetate" în: Micul dicționar academic, ediția a II-a

4 În așa-numitul Letopiseț Cantacuzinesc se afirmă că "pre aceşti 4 boiari i-au trimis soli la înpăratul creştin Leopold de la cetatea cea mare ce să chiamă Beciul" (Viena) în: Constantin Grecescu, Dan Simionescu, Istoria Țării Românești (1290 - 1690): ediție critică, p. 188. Iar cronicarul Ion Neculce afirma că polonezii "au mântuit cetatea Beciului de năvala Turcilor" în: Ion Neculce, Cronica lui Ion Neculce, p. 89

5 Tot autorul Letopisețului Cantacuzinesc amintește de asediul Bizanțului "sultan Baiazit foarte s-au simeţit şi au mers la Ţarigrad şi au fărmat tot ce au fost afară din cetate", "de la Hristos 1453 mai 29, într-o zi marţi. Făcutu-s-au într-ace zi şi eclipsia soarelui, ca să cunoască toată lumea că s-au dat împărătească cetate in mîinile păginilor." în: Constantin Grecescu, Dan Simionescu, Istoria Țării Românești (1290 - 1690): ediție critică, p. 199, respectiv p. 201; Marele cărturar moldovean Miron Costin povestește de cazaci că "au lovit și pănă aproape de Țarigrad, la Eni-Chioi, pre Boazŭ, pre scursura céia, cu care să scură Marea Neagră în Marea Albă, supt cetatea Țarigradului" în: Miron Costin, Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron Vodă încoace. Ediţie critică de Petre P. Panaitescu, p. 116

6 Vechea așezare de la gurile Nistrului a purtat o varietate de nume, de la Maurokastron la Moncastrum la Album Castrum la Citta Alba la Cetatea Albă. Șerban Papacostea, Maurocastrum and Cetatea Albă: Identitatea unei așezări medievale, p. 911-915; Domnii Moldovei au ridicat un complex fortificat ce îngloba o parte din vatra veche a așezării civile. Cetatea Albă era singura așezare urbană din Moldova care beneficia de autonomie locală, având inclusiv drept de a bate monedă. Radu Oltean,  Cetati, castele si alte fortificatii din Romania: de la inceputuri pana spre anul 1540, p. 87; Lângă citadelă, unde se afla garnizoana, Ştefan cel Mare a finalizat în 1476-1479 un zid, început de el sau de unul din predecesorii săi, menit să asigure protecţie pentru o incintă civilă. Laurentiu Radvan, Oraşele din Ţările Române în Evul Mediu: sfârşitul secolului al XIII-lea - începutul secolului al XVI-lea, p. 496-507 

7 "iar Mihnea voevod n-au cutezat a-l aştepta au fugit preste munţi ln Ţara Ungurească, la cetatea Sibiului", "pre Mihnea l-au omorăt la Sibiu în cetate" în:  Constantin Grecescu, Dan Simionescu, Istoria Țării Românești (1290 - 1690): ediție critică, p. 19, respectiv p. 20

8 Diaconul Coresi scria că Evangheliarul românesc a fost redactat în cetatea Brașov în 1581: "Vă leato 7 mie 69 în cetate în Brașov". Tiparituri Romanesti, Facsimile de la Muzeul Național al Literaturii Române din București. Autorul Letopisețului Cantacuzinesc povestește despre fuga boierilor la Brașov: "şi au scăpat în cetatea Braşovului cu jupînese, cu coconi cu toţi" în: Constantin Grecescu, Dan Simionescu, Istoria Țării Românești (1290 - 1690): ediție critică, p. 135

9 "Cu mila lui Dumnezeu patriiarh a sfintei cetăţi Ierusalimul şi a toată Palistina, Siriea, Arabiea şi de ceea parte de Iordan, Cana Galileiului şi al sfăntului Sion, iproci", "fu de ocara tuturor neamurilor şi limbilor căte să aflară în cetatea Ierusalimului". Constantin Grecescu, Dan Simionescu, Istoria Țării Românești (1290 - 1690): ediție critică, p. 203-2024; "sfintei cetăți a Ierusalimului" în: Miron Costin, Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron Vodă încoace. Ediţie critică de Petre P. Panaitescu. De remarcat că în literatura franceză medievală, Ierusalimul este denumit: "sainte cité de Jherusalem". "cité" în: Dictionnaire du Moyen Français (1330-1500)

10 "trimeţînd pre Socol vornicul în Ţara Leşască, la cetatea de la Lvov, de au adus de acolo pre Izabela crăiasa şi pre fii-său Ianoş craiu, aşăzîndu-l pre crăie în cetatea ot Clujvar" Constantin Grecescu, Dan Simionescu, Istoria Țării Românești (1290 - 1690): ediție critică, p. 49-50. 

11  termenul "citta" a căpătat numeroase forme în dialectele italiene, de la "cittade", "cittate" sau "zita" ori "zitade" în zona septentrională a țării la "kitade" în Sardinia și până la "citáte", "cetáte" în dialectele sud-italiene (Napoli, Salento, Taranto sau Molfetta). "civitas" în Lessico Etimologico Italiano (LEI) vol. XIV, p. 929-934

12  "cittade forte" în Lessico Etimologico Italiano (LEI) vol. XIV, p. 940

13 "cittadella" în Lessico Etimologico Italiano (LEI) vol. XIV, p. 944; "Civitella" în: Du Cange et al., Glossarium mediæ et infimæ latinitatis; "Civitatella" în: Du Cange et al., Glossarium mediæ et infimæ latinitatis; "Cittadella" în: Du Cange et al., Glossarium mediæ et infimæ latinitatis

14 "cité" în: Dictionnaire du Moyen Français (1330-1500); "cité" în: Trésor de la Langue Française

15 Tache Papahagi, Dicționarul Dialectului Aromân, p. 106, 168, 358, 909;  Mariana Bara, Limba Armănească, p. 40, 70

16 "Săruna" în Tache Papahagi, Dicționarul Dialectului Aromân, p. 161; "Solun" în Petar Skok, Etimologijski rječnik hrvatskoga ili srpskoga jezika, p. 30; Theodor Capidan, Dicționar Meglenoromân, p.257

17 Mirie Rushani, Gjeografia politike e Evropës në shek. XV dhe ideja për mbrojtje të përbashkët në luftën kundër invazionit turk, p.312

18 Cea mai veche formă înregistrată în limba albaneză este Selenichu, în Dictionarium latino epiroticum din 1635. Francesco Bianchi, Dictionarium Latino Epiroticum vna cum nonnullis vsitatioribus loquendi formulis, p. 198

19 Țarigrad în: Lazăr Șăineanu, Dicționar universal al limbei române; "Stambol" în Petar Skok, Etimologijski rječnik hrvatskoga ili srpskoga jezika, p. 326; vezi și exemple din cronici românești în Mircea Iulian, Cum erau denumite Imperiul Bizantin și Constantinopolul în vechile cronici românești? 

20  În Letopisețul Cantacuzinesc se povestește despre mitropolitul Nifon că "într-acea vreme lăcuind el acolo, pre 2 din fraţi carei mersese cu dînsul, trimise-i cătră Dumnezeu, iar pre al treilea lăsă-I să meargă în cetatea Solunului, și-l întări cu rugăciunile sale, ca să se sfîrşească cu sfîrşitul mucenicilor" în: Constantin Grecescu, Dan Simionescu, Istoria Țării Românești (1290 - 1690), p. 11; "Solun" în Petar Skok, Etimologijski rječnik hrvatskoga ili srpskoga jezika, p. 305; Ioan Antonovici, Un manuscris din mănăstirea Pângărați, județul Neamțului, p.72

21 Potrivit lingvistului Haralambie Mihăescu, între secolele VII-XV, în limba română au pătruns 278 de termeni de origine bizantină, dintre care pe cale directă doar 22, iar 254 indirecte, prin mijlocire slavă şi 2 indirecte, prin mijlocirea limbii latine medievale. Haralambie Mihăescu, Influența grecească asupra limbii române până în secolul al XV-lea, p. 188 

22 "oraș" în: Alexandru Ciorănescu, Dicționarul etimologic român;  Oraș în: Istoria veche a limbii române; Marinella Lorinczi, Fel şi chip de oraşe. Sull’uso di un magiarismo della lingua romena nella storiografia e nell’archeologia medievali della Moldavia, p. 4-7; Termenul maghiar "város", derivat din sufixul "vár-" care este prezent sub alte forme și în alte limbi ugrice, precum mansi. "warɜ-" în: Baza de date etimologice Centrului Maghiar de Cercetare Lingvistică; "varoş", în : Sevan Nişanyan, Nişanyan Sözlük; "واروش" în: James W. Redhouse, A Turkish and English Lexicon, p. 2122

O etimologie alternativă pentru oraș este oferită de istoricul Laurenţiu Nistorescu, care consideră că derivă din termenul administrativ romano-elenistic "χώρα/chora". Laurenţiu Nistorescu, Originea cuvântului românesc oraş. Critica unei ipoteze (I); Laurenţiu Nistorescu, Originea cuvântului românesc oraş. Radicalul χώρα/chora (II)

23 "târg" în: Alexandru Ciorănescu, Dicționarul etimologic român; Marinella Lorinczi, op. cit., p. 5-9

Anexe

 

Harta 1:  Wikipedia apud. Peter Koledarov, Political geography of the mediaeval Bulgarian state. Part II. From 1186 to 1396

Harta 2: Ian Wright, An Incredibly Detailed Map Of Medieval Trade Routes   

Harta 3: Eltjo Buringh, The Population of European Cities from 700 to 2000

Harta 4:  expertharti.ro, Harta Tarilor Romane in sec. XIV-XVI

Bibliografie

Simon Hornblower, Antony Spawforth, Oxford Classical Dictionary

Laurentiu Radvan, Oraşele din Ţările Române în Evul Mediu: sfârşitul secolului al XIII-lea - începutul secolului al XVI-lea 

Laurenţiu Nistorescu, Originea cuvântului românesc oraş. Critica unei ipoteze (I)

Laurenţiu Nistorescu, Originea cuvântului românesc oraş. Radicalul χώρα/chora (II) 

Istoria veche a limbii române, Oraș 

Margarida Tavares da Conceição, Further reflections on urban limits: the fortified city in Alberti's De re aedificatoria and the Vitruvian tradition

Grecescu, Constantin, Simionescu, Dan (editori), Istoria Țării Românești (1290 - 1690) - ediție critică 

Theodor Capidan, Aromânii. Dialectul Aromân

Benjamin Z. Kedar, Civitas and Castellum in the Latin Kingdom of Jerusalem: Contemporary Frankish Perceptions

Tanase Bujduveanu, Moscopole

Mariana Bara, Limba Armănească

Tache Papahagi, Dicționarul Dialectului Aromân

Theodor Capidan, Dicționar Meglenoromân

Haralambie Mihăescu, Influența grecească asupra limbii române până în secolul al XV-lea 

 "Civitella" în: Du Cange et al., Glossarium mediæ et infimæ latinitatis

"Civitatella" în: Du Cange et al., Glossarium mediæ et infimæ latinitatis

"Cittadella" în: Du Cange et al., Glossarium mediæ et infimæ latinitatis

"civitas" în: Charlton T. Lewis, Charles Short, A Latin Dictionary

"citta" în: Pietro G. Beltrami, Lino Leonardi, Tesoro della Lingua Italiana delle Origini 

"cittade" în: Domenico Iorio-Fili, Corpus TLIO storico 

Ioan Antonovici, Un manuscris din mănăstirea Pângărați, județul Neamțului

 

Petar Skok, Etimologijski rječnik hrvatskoga ili srpskoga jezika 

 

Francesco Bianchi, Dictionarium Latino Epiroticum vna cum nonnullis vsitatioribus loquendi formulis 

 

Mirie Rushani, Gjeografia politike e Evropës në shek. XV dhe ideja për mbrojtje të përbashkët në luftën kundër invazionit turk 

 

Tache Papahagi, Dicționarul Dialectului Aromân 

 

Mariana Bara, Limba Armănească 

 

Theodor Capidan, Dicționar Meglenoromân

 

Miron Costin, Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron Vodă încoace

 

Tiparituri Romanesti, Facsimile de la Muzeul Național al Literaturii Române din București 

 

Radu Oltean,  Cetati, castele si alte fortificatii din Romania: de la inceputuri pana spre anul 1540 

 

Șerban Papacostea, Maurocastrum and Cetatea Albă: Identitatea unei așezări medievale 

 

Ion Neculce, Cronica lui Ion Neculce. Ediție comentată de Alexe Procopovici

 

Peter Koledarov, Political geography of the mediaeval Bulgarian state. Part II. From 1186 to 1396 (în limba bulgară) 

 

Marinella Lorinczi, Fel şi chip de oraşe. Sull’uso di un magiarismo della lingua romena nella storiografia e nell’archeologia medievali della Moldavia