Cât valorează acordurile internaționale pentru Moscova: Experiența dezastruoasă a României cu garanțiile de securitate rusești

"...ruşii au un singur scop asupra românilor, acela de a şterge cât se poate mai curând numele lor de pe faţa pământului. Ca proteguitori, ca aliaţi ne-au dezbrăcat; ce ar putea face mai mult ca duşmani? De aceea o alianţă cu ruşii în orice împrejurare, o încredere în cuvântul sau în semnătura lor, va fi totdeauna o nebunie scump plătită"1 - Alexandru Dimitrie Xenopol (1847-1920)

În mod tragic, cuvintele profetice ale marelui istoric român Alexandru D. Xenopol s-au dovedit în repetate rânduri cât se poate de juste, românii resimțind din plin blestemul vecinătății cu o Rusie cu pofte expansioniste și apucături violente și prădalnice. - Vezi în acest sens cum Rusia a încercat să rusifice românii basarabeni prin impunerea ideologiei moldoveniste.

Criza din Ucraina a redeschis discuțiile privind presupusa nerespectare de către puterile occidentale, în special Statele Unite, a unui tratat care ar fi oferit Rusiei dreptul de a decide ce țări pot sau nu pot adera la NATO, deși un astfel de acord ar fi contravenit mai multor tratate internaționale, semnate și de Moscova, precum Declarația de la Helsinki1 și Carta pentru Securitate Europeană,2 care afirmă dreptul natural al fiecărui stat de a-și alege în mod liber alianțele.

Propaganda pro-rusă continuă să invoce un presupus acord cu Occidentul care i-ar fi permis Rusiei să decidă în continuare soarta țărilor și popoarelor din jur, însă oficialii de la Moscova n-a reușit să prezinte vreodată un document oficial, un text semnat sau orice altă probă concretă care să ateste existența unui astfel de tratat, care este un vis umed al imperialismului rus. 

Fără îndoială că limitarea extinderii NATO în spațiul ex-comunist era și este un deziderat al Moscovei, nu ar trebui să ne preocupe mai mult dezideratele României și ale țărilor și popoarelor est-europene? Sau doar dezideratele Rusiei sunt importante?

Oare România și statele est-europene își doreau să fie, din nou, lipsite de aliați la doi pași de Rusia? 

Dar nu este oare ironic ca tocmai Rusia să se plângă de nerespectarea tratatelor?

Însă, dincolo de acordurile visate de Rusia, este de-a dreptul ironic ca tocmai Moscova să se plângă de nerespectarea unor tratate în condițiile în care România, Polonia și multe alte țări est-europene au avut ghinionul să simtă pe propria piele cât valorează nu doar cuvântul, ci și tratatele cu Moscova. 

Promisiunile false ale Rusiei față de români s-au manifestat prin tentativele repetate de a transforma Principatele române în simple gubernii rusești, totul sub pretextul eliberării românilor de sub suzeranitatea otomană;3  când de fapt puterea de la răsărit urmărea doar schimbarea jugului turcesc cu cel rusesc, fapt exprimat cât se poate de clar de generalul rus Pavel Kisselef : "mă silesc aici să câştig pentru Rusia bogăţiile acestor ţări prin relațiuni comerciale şi să-i supun pe moldoveni şi pe valahi obiceiurilor şi regulilor noastre" pentru ca "prin aceste mijloace (...) hotarul nostru [al Rusiei] va fi la Dunăre".4 

Iar ce însemnau planurile Rusiei pentru români s-au văzut cât se poate de clar în Basarabia, regiune anexată de Moscova în patru rânduri (1812, 1878, 1940, 1944), unde a fost dusă o acerbă campanie  anti-românească, de rusificare a populației, care continuă și astăzi în Transnistria. 

Încercările românilor de unire au stârnit, de asemenea, furia Moscovei. Astfel la 1848, Rusia și-a trimis armata pentru a înăbuși revoluțiile pașoptiste din Moldova și Muntenia, acuzând "că români că doresc să se unească într-un singur stat",5 iar în 18596 și în 18667, Rusia a pus la cale comploturi odioase cu scopul dezbinării românilor și ruperii unirii Principatelor române.

Însă, poate cel mai perfid act de trădare comis de Rusia avut loc în cursul Războiului nostru pentru Independență.

De ce ar trebui să te temi atunci când Rusia se angajează să garanteze integritatea teritorială a țării tale?

Organizarea administrativă a României înainte de Războiul de Independență 

La 4/16 aprilie 1877, țara noastră a semnat o convenție cu Moscova, permițând trupelor țariste să traverseze teritoriul românesc spre Imperiul Otoman, iar Rusia se obliga explicit "să mențină și să apere integritatea actuală a României".8 

Cum spera la o victorie rapidă, Rusia  a respins inițial orice propunere de participare militară românească, însă până la urmă s-a împotmolit în fața Plevnei, astfel că a trebuit să solicite ajutorul armatei române.9 Armata română a intervenit decisiv, luptând cot la cot cu trupele ruse, în special la Plevna, iar peste 4,000 de ostași români și-au pierdut viețile în luptele cu turcii. Ca recunoaștere a eroismului românilor în luptele cu turcii, un număr de 300 de ostași români10  au fost decorați cu cea mai prestigioasă medalie a Rusiei țariste: Crucea Sfântului Gheorghe.

Însă amabilitatea Rusiei s-a evaporat brusc la finalul războiului. La doar 11 luni distanță de la semnarea tratatului prin care Moscova garanta integritatea teritorială României, Rusia cerea intempestiv României să-i cedeze Basarabia de Sud.  Această poziție a fost consemnată în Tratatul ruso-turc de la San Stefano (19 februarie/3 martie 1878) unde reprezentanții României nici nu au fost primiți.

Când România a protestat împotriva acestei încălcări grave a Convenției din 1877, oficialii ruși au oferit o interpretare cinică a acordului, susținând că obligația Rusiei era doar de a apăra România împotriva turcilor, nu și de Rusia11 

Ba mai mult, cancelarul rus A.M. Gorceakov a recurs la amenințări directe la adresa României aliate, avertizând cu brutalitate că Moscova ar putea trece la "ocuparea României și dezarmarea armatei române".12 Informat despre acest gest deosebit de umilitor, principele Carol I a răspuns cu demnitate: "O armată care s-a luptat la Plevna supt ochii Împăratului și ai Alteței Sale Imperiale, Mare-Duce, va putea fi zdrobită, dar nimeni nu va reuși vreodată să o dezarmeze."13

Situația a devenit extrem de tensionată. Rusia a trimis trupe suplimentare în România, iar Bucureștiul a fost practic înconjurat de forțele ruse.14 Trupele ruse staționate în țara noastră au comis numeroase abuzuri împotriva populației locale, generând un puternic sentiment anti-rusesc. Comportamentul perfid al fostului aliat a ruinat imaginea Rusiei în ochii românilor. Memorialistul Constantin Bacalbaşa, contemporan cu evenimentele, nota că: "Ingratitudinea rusească, cât şi călcarea fără pudoare a angajamentelor luate formal (...) revoltă toate sufletele româneşti. Cauza Rusiei în România este pierdută pentru totdeauna."15

Armata română a ocupat un dispozitiv defensiv în Oltenia și au fost luate măsuri pentru pregătirea teritoriului în vederea unei rezistențe armate pentru a face față unei potențiale agresiuni din partea fostului aliat.16

Criza a fost dezamorsară prin convocarea Congresului de Pace de la Berlin în iunie-iulie 1878, unde Marile Puteri, pentru a nu tulbura pacea pe continent, au confirmat schimbarea Basarabiei de Sud cu Dobrogea, un teritoriu mai puțin dezvoltat la acea vreme populat de o foarte numeroasă comunitate turco-tătare.

Însă experiența nefastă a României nu a fost singulara, ci dimpotrivă, reprezintă o practică recurentă în istoria relațiilor Rusiei cu vecinii săi:

• Invadarea, jefuriea și ocuparea teritoriilor românești de zece ori (1735–1739, 1768–1774, 1787–1792, 1806–1812, 1828–1835, 1848-1849, 1853–1856, 1917-1918, 1940, 1944-1958) și anexarea Basarabiei de patru ori (1812, 1878, 1940, 1944): Moscova a invadat, ocupat și jefuit teritoriile românești în repetate rânduri, chiar și atunci când se erija în prietenă și protectoare a românilor. Comportamentul "eliberatorilor" ruși față de români a fost în mod constant unul abject, fiind de pomină jafurile cumplite comise de ruși în teritoriile românești. O mărturie oculară edificatoare în acest sens ne parvine din Muntenia de la la final de secol XVIII:  "Şi fugeau omenii în tote părţile să se ascundă de Muscali ca de Tătari, căci intrau Muscalii prin case şi jefuiau tot ce găseau mai bun şi mai de preţ, şi pe cel care încerca să le stea împotrivă, apărându-şi avutul, Muscalii îl împuşcau, ori îl înjunghiau, ori îl băteau de-l lăsau mort. Aşa isprăvi făceau oştenii pravoslavnicei împărătese a Ruşilor, cari veneau să mântuiască ţara de robia turcescă".17 
  
  
• Dezmembrarea Poloniei de șase ori (1772, 1792, 1795, 1813, 1939, 1945): Statul polon a fost dezmembrat de șase ori în ultimele trei secole, iar Moscova a participat de fiecare dată.
• Tratatele de neagresiune din perioada interbelică: Rusia Sovietică a semnat tratate de neagresiune atât cu Polonia (1932) cât și cu Finlanda (1932), doar pentru a le denunța unilateral în 1939 când a atacat ambele țări. 
• Pactul Ribbentrop-Molotov (1939): Prin protocolul secret al pactului de neagresiune cu Germania nazistă, URSS a anexat statele baltice, Basarabia și estul Poloniei, încălcând numeroase tratate bilaterale de neagresiune semnate anterior.
• Dezmembrarea României Mari (1940): Moscova a forțat România să-i cedeze Basarabia și Bucovina de Nord, în pofida negocierilor anterioare româno-sovietice pe tema unui acord de asistență mutuală.18
• Anexarea statelor baltice (1940): După forțarea semnării unor "tratate de asistență mutuală" în 1939, URSS a ocupat militar Estonia, Letonia și Lituania în 1940, transformându-le în republici sovietice, deși anterior recunoscuse independența acestora prin tratatele de pace din 1920.
• Instalarea unui regim brutal în România sub egida Moscovei: Milioane de români au avut de suferit în timpul regimului comunist instalat în România de forțele Moscovei. În gulagul românesc realizat de regimul comunist,19 cu ajutor frățesc de la Moscova, au murit sute de mii de români, de la mari personalități care au înfăptuit Marea Unire (Iuliu Maniu, Ion Mihalache etc)20 până la intelectuali ori țărani care s-au opus colectivizării forțate.21 Ocupația militară sovietică în România s-a întins până în 1958, scopul trupelor Moscovei fiind acela de a garanta securitatea regimului comunist local, dar și de a coordona jefuirea sistematic a țării noastre.22
• Revoluția Ungară (1956): Când Ungaria a încercat să se retragă din Pactul de la Varșovia și să implementeze reforme democratice, trupele sovietice au invadat țara, ucigând mii de civili, deși Pactul de la Varșovia prevedea respectarea suveranității statelor membre.
• Primăvara de la Praga (1968): URSS a invadat Cehoslovacia pentru a opri reformele liberale, justificându-și acțiunea prin "Doctrina Brejnev", care pretindea dreptul de intervenție în orice stat socialist ce se abătea de la linia Moscovei, ignorând suveranitatea garantată prin tratate.
• Conflictul transnistrean (1990-1992): După destrămarea URSS, Rusia a intervenit militar în Republica Moldova, susținând separatiștii din Transnistria. În ciuda acordurilor internaționale de recunoaștere a integrității teritoriale a Moldovei, Rusia menține și astăzi trupe în regiune sub pretextul "menținerii păcii", controlând de facto un teritoriu recunoscut internațional ca parte a Republicii Moldova.
  
• Războiul ruso-georgian (2008): Rusia a invadat Georgia, recunoscând unilateral independența Osetiei de Sud și Abhaziei, încălcând integritatea teritorială a Georgiei garantată prin numeroase acorduri internaționale.

Privind acest tipar istoric de promisiuni încălcate, mai are rost să ne întrebăm de ce țările din Europa de Est și-au dorit cu atâta ardoare să adere la NATO? Experiențele istorice precum cea a României din 1878 explică perfect de ce aceste state au căutat garanții de securitate în cadrul unei alianțe multilaterale, mai degrabă decât să se bazeze pe asigurări bilaterale din partea Rusiei - asigurări care, de-a lungul istoriei, s-au dovedit a fi doar instrumente temporare pentru atingerea unor obiective strategice mai largi ale Moscovei.

România înainte de Războiul de Independență

NOTE

1 Xenopol 1880, p. 377-378. Vezi și opinia gazetarului Pamfil Șeicaru în articolul: Rusia, „duşmanul natural” al României. Rusia de azi, Uniunea Sovietică de ieri, Rusia dintotdeauna

2 Declarația de la Helsinki, semnată de majoritatea statelor europene în 1975, stipulează că statele participante "au dreptul de a aparţine sau nu organizaţiilor internaţionale, de a fi sau nu parte la tratate bilaterale sau multilaterale, inclusiv dreptul de a fi parte sau nu la tratate de alianță". Ministerul Justiției 1975.

Iar în Carta pentru Securitate Europeană. OSCE 1999 se stipulează: "Fiecare stat participant are un drept egal la securitate. Reafirmăm dreptul natural al fiecărui stat participant de a-și alege sau modifica liber aranjamentele de securitate, inclusiv tratatele de alianță, în funcție de evoluția acestora. De asemenea, fiecare stat are dreptul la neutralitate. Fiecare stat participant va respecta drepturile tuturor celorlalte state în aceste privințe". Actul a fost semnată în numele Rusiei de către Igor Ivanov, ministru de Externe în guvernul condus în acel moment de către Vladimir Putin. OSCE 1999.

3 Stroe 2000, Ciobanu et al. 2018

4 Vitcu 2019,  p. 98-99

5 Florea 2008, p.79

6 Udrea 2023; Stoenescu 2010a

7 Udrea 2022

8 CIMEC, Trecerea trupelor rusești prin România din 1877

9 Marele duce Nicolae, comandantul trupelor țariste, i-a trimis la 19 iulie 1877 principelui Carol I al României următoarea telegramă: "Turcii, adunând cele mai mari mase de trupe la Plevna, ne zdrobesc. Rog să faci fuziune, demonstrațiune și, dacă se poate, să treci Dunărea cu armata, după cum dorești".

10 Numărul ostașilor români decorați aparține principelui Carol I. Iorga 1916, p. 283

11 Potrivit cancelarului de la Moscova, "atunci când Rusia a încheiat convenția în vederea unui război cu turcii, ea s-a obligat prin acest articol să apere pământul românesc împotriva turcilor, iar prin urmare, dispozițiile acestui articol nu se referă deloc la Rusia, nici la relațiile sale cu România". Arnăutu 1996, p. 130; Bărbulescu et al. 1998, p. 387-389

12 Cancelarul rus i-a comunicat următoarele rereprezentatului extraordinar al României la Moscova la data de 2 aprilie 1877: "Il fera occuper la Roumanie et désarmer l'armée roumaine". Iorga 1916, p. 283

13  Răspunsul principelui Carol, originial în limba franceză: "une arrnee qui a combattu a Plevna sous les yeux de l'Empereur Alexandre II pourra bien etre ecrasee, mais qu'eIle ne se laissera jamais desarmer". Iorga 1916, p. 283

14 Stoenescu 2010b, p. 22- 25

15 "Din ceasul acesta, prietenia românilor pentru Rusia este sfârşită. În ţară naşte, deodată, simţirea antirusă. Ruşii sunt de acum priviţi cu răceală sau cu duşmănie. Conflicte zilnice se întâmplă în toată ţara cu militarii ruşi. Ingratitudinea rusească, cât şi călcarea fără pudoare a angajamentelor luate formal prin convenţiunea de la 4 aprilie revoltă toate sufletele româneşti. Cauza Rusiei în România este pierdută pentru totdeauna", afirma Bacalbașa. Scurtu 2004, p. 25

16 Scurtu 2004, p. 305-307

 

19 vGîdei 1903, p. 24

 

18 În urma unor negocieri secrete, miniștrii de Externe de la București și Moscova au semnat, la Montreux pe 21 iulie 1936, un protocol care includea proiectul unui tratat de asistență mutuală între România și Rusia sovietică. Conform documentului, trupele sovietice nu vor traversa Nistrul fără o cerere formală din partea Guvernului României. Prin această prevedere, șeful diplomației de la Moscova recunoștea implicit apartenența Basarabiei la România. Însă, după demiterea lui Titulescu, partea sovietică a declarat că înțelegerile de la Montreux nu mai sunt valabile, considerând demiterea diplomatului român drept un indiciu al unei schimbări fundamentale în politica externă a României. Istoricul Florin Constantiniu aprecia că „Titulescu nu a fost singura victimă a diplomaţiei sovietice care a jucat perfect rolul atribuit de Stalin, de a demonstra ataşamentul U.R.S.S. la o politică de pace şi securitate colectivă, de stăvilire a acţiunilor statelor revizioniste, având drept obiectiv dislocarea sistemului Versailles”. Hriscu 2011, Scurtu 2012, Răşcanu-Gramaticu 2018, p. 244, Constantinoiu 1997, p. 335

 

19 Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, Despre Gulagul românesc

 

20 Petre Bădică (Newsweek), Ura comuniștilor față de elitele de la 1 decembrie 1918: exterminare și ani grei de pușcărie

 

21 Memorialul Sighet, Colectivizarea. Rezistenţă şi represiune

 

22 Latescu 2015 

BIBLIOGRAFIE 

Arnăutu 1996. | Nicolae Arnăutu, 12 invazii ruseşti în România

Bărbulescu et al. 1998. | Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Serban Papacostea, Pompiliu Teodor,  Istoria României

Ciobanu et al. 2018. | Vitalie Ciobanu, Sabina Fati, Valentin Naumescu, Ioan Stanomir, Marian Voicu, Vin rusii! 5 perspective asupra unei vecinătăți primejdioase

Constantinoiu 1997.  | Florin Constantinoiu, O istorie sincera a poporului roman

Florea 2008. | Florea Calin Valentin, Istoria Statului și Dreptului Românesc

Hriscu 2011. | Marius Hriscu, Nicolae Titulescu si relatiile romano-sovietice (1936)

Iorga 1916. | Nicolae Iorga, Politica externă a regelui Carol I 

Iorga 1927. | Nicolae Iorga, Războiul pentru Independența României

Gîdei 1903. | A. V. Gîdei, Tărănimea Româneasca în vremea ocupațiilor rusești

Latescu 2015.  | Gheorghe Boldur Latescu, Cum a fost jefuită România de ocupanţii sovietici în anii 1945 – 1958  

Ministerul Justiției 1975. | Ministerul Justiției, Act Internațional al Conferintei pentru securitate şi cooperare în Europa, elaborat la Helsinki la 1 august 1975

Națiunile Unite, 1994. | Națiunile Unite, Memorandum on security assurances in connection with Ukraine’s accession to the Treaty on the Non-Proliferation of Nuclear Weapons, volumul 3007

OSCE 1999. | OSCE, Charter for European Security

Răşcanu-Gramaticu 2018. | Oltea Răşcanu-Gramaticu, Relații româno-sovietice (1918-1940)

Scurtu 2004. | Ioan Scurtu, Istoria Romanilor in Timpul Celor Patru Regi, Volumul I: Carol I

Scurtu 2012. | Ioan Scurtu, Basarabia în Relațiile româno-sovietice (1918-1947)

Stroe 2000. | Laurenţiu Stroe, Cruciadă in Europa Modernă: "A Treia Romă" şi Principatele. Dunărene (1768-1773) 

Stoenescu 2010a. | Alex Mihai Stoenescu, Istoria loviturilor de stat in Romania. Revolutie si francmasonerie. Volumul I

Stoenescu 2010b. | Alex Mihai Stoenescu, Istoria loviturilor de stat in Romania. Revolutie si francmasonerie. Volumul II

Udrea 2023. | Matei Udrea, Puciul Rusiei și al Austriei împotriva Micii Uniri la 1859. „Aştept de la împărăţia Rosiei resplătirea slujbei ci-am făcut“, „este interesul Austrii să nu să poată alege domn. Și Rosiea are tot la interesul de a nu să poată alegi domn“

Udrea 2022. | Matei Udrea, Lovitura de stat de la Iași: încercarea Rusiei și a preoțimii ortodoxe de a rupe Mica Unire. Bătălia din 3 aprilie 1866 s-a încheiat cu sute de morți, iar Mitropolitul pucist a fugit îmbrăcat în haine femeiești. Ion Creangă l-a ascuns într-un poloboc

Vitcu 2019. | Dumitru Vitcu, Regulamentul Organic al Moldovei. Geneză, orizont politic, conținut și semnificații 

Xenopol 1880. |  A. D. Xenopol, Resboaele dintre ruşi şi turci, vol. II, p. 377-378