Boris Elțîn: "Dați Rusiei Europa/Rusia are puterea și înțelepciunea de a ști ce să facă cu Europa"

Transferul puterii de la Boris Elțin la Vladimir Putin în 1999

Prăbușirea Uniunii Sovietice nu a însemnat și abandonarea viselor imperiale ale Rusiei de a controla și de a împărți spațiul european în sfere de influență, lucru demonstrat de conversațiile declasificate între președintele rus Boris Elțîn și omologul său american, Bill Clinton. 

Documentele istorice relevă că, în perioada imediat următoare Războiului Rece, deși sleită din punct de vedere economic, Moscova a continuat să întreprindă acțiuni care să-i permită să decidă soarta țărilor din jur, însă de această dată pe ascuns, sub masca unor negocieri de "securitate" și "stabilitate" continentală. Practic, Moscova năzuia în anii '90 un acord informal secret, un "gentlemen's agreement", care să-i ofere Rusiei dreptul de a decide ce țări pot sau nu pot adera la NATO.1

Însă propunerea lui Elțin s-a lovit de refuzul liderului de la Washington, care explicat că un astfel de acord tacit nu va putea fi menținut secret, ar echivala cu recunoașterea continuării imperiului rus și ar provoca în rândul statelor est-europene tocmai temerile pe care Moscova încerca să le risipească susținând că ar fi nejustificate2.

 Chiar și așa, în ciuda refuzurilor Washingtonului, Moscova a continuat să viseze la o reconfigurare geopolitică majoră în Europa. Astfel, în anul 1999, în cadrul ultimei întrevederi între cei doi, Elțîn îi cerea liderului american să "dea Rusiei Europa", mascând această cere îndrăzneață sub ideea că "Statele Unite nu sunt în Europa", în timp ce Rusia este jumătate în Europa, jumătate în Asia. La replica lui Clinton că "europenilor le va plăcea asta prea mult", Elțîn a răspuns sec: "Nu tuturor, dar eu sunt european". Liderul rus a sugerat un schimb prin care Washingtonul ar fi putut să ia toate celelalte state din lume și să le ofere securitate, însă "eu voi lua Europa să-i ofer securitate. Sigur, nu eu. Ci Rusia". Liderul de la Moscova a conchis că "Rusia are puterea și înțelepciunea de a ști ce să facă cu Europa".3 Nici această propunere nu l-a convins pe liderul de la Casa Albă.

Fără îndoială că limitarea extinderii NATO în spațiul ex-comunist a fost și este un subiect de maximă importanță pentru Kremlin, iar liderii occidentali au oferit răspunsuri ambivalente și fals liniștitoare în acest sens4, dar nu există dovezi că SUA și Rusia ar fi încheiat vreodată un tratat formal pe această temă - de altfel, nici Moscova însăși nu a putut prezenta vreun document care să ateste existența unui astfel de acord.

Mai mult, solicitările Moscovei în acest sens reprezintă o încălcare flagrantă a mai multor tratate internaționale semnate chiar de Moscova, precum Declarația de la Helsinki5 și Carta pentru Securitate Europeană,6 care reafirmă dreptul natural al fiecărui stat de a-și alege în mod liber alianțele din care dorește să facă parte.

Desigur, la nivel formal, Rusia promitea în anii '90 că respectă Georgia, Moldova și alte țări și nu are nicio revendicare asupra teritoriului lor,7 ba chiar se angaja în mod formal să respecte suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei,8 însă toate aceste promisiuni transpuse în acorduri formale s-au dovedit rapid niște minciuni: trupele ruse refuză să părăsească teritoriul Moldovei și susține regimul antiromânesc pro-rus din Transnistria,9 regiunile Abhazia și Oseția de sud din Georgia sunt ocupate de Rusia, iar integritatea teritorială a Ucrainei a fost violată într-un mod brutal tocmai de țara care o garantase.

România, ca de altfel toate țările din estul Europei au avut deja ghinionul să simtă în repetate rânduri "protecția" Moscovei și efectele promisiunilor mieroase ale Rusiei...

Tocmai lipsa de valoare a cuvântului Moscovei explică de ce țările din Europa de Est au căutat cu ardoare să adere la structuri multilaterale precum NATO după căderea Cortinei de Fier, preferând garanții colective în locul promisiunilor bilaterale din partea Rusiei.

Fără îndoială că limitarea extinderii NATO în spațiul ex-comunist era și este un deziderat al Moscovei, iar, în mintea unora, nerespectarea acestui deziderat ar justifica acțiunile Rusiei. Dar oare contează doar ce-și dorește Rusia? Oare ce-și doreau țările est-europene?

Oare nu avem datoria și dreptul de a ne gândi mai întâi la dezideratele României și ale țărilor est-europene? Oare nu era și nu este un deziderat fundamental al României și al țărilor est-europene tocmai extinderea NATO spre est? 

De fapt Rusia tocmai a demonstrat că țările est-europene au avut toate motivele să-și dorească aderarea la NATO tocmai pentru a se proteja de expansionismul rusesc. 

 

 NOTE

1 În cursul unei întrevederi în cadrul summitul Clinton-Elțîn din Finlanda, în martie 1997, liderul de la Kremlin afirma că "de fapt, în ceea ce privește statele fostei Uniuni Sovietice, să avem un acord verbal, un «gentlemen's agreement» — pe care nu-l vom include în declarație — conform căruia nicio fostă republică sovietică nu va adera la NATO. Acest acord tacit nu va fi făcut public". Clinton 1997, p. 3

2 Liderul de la Casa Albă afirma că un astfel de tratat secret ar fi "rău pentru Rusia" pentru că ar trimite mesajul că "încă mai avem un imperiu, doar că nu mai poate ajunge atât de departe spre Vest" și "ar provoca în rândul statelor baltice și altora tocmai teama pe care încerci să o risipesti și despre care negi că ar fi justificată". Clinton 1997, p. 2-4

3 Clinton 1999, p. 3-4

4 Savranskaya și Blanton 2017, 2018

5 Declarația de la Helsinki, semnată de majoritatea statelor europene în 1975, stipulează că statele participante "au dreptul de a aparţine sau nu organizaţiilor internaţionale, de a fi sau nu parte la tratate bilaterale sau multilaterale, inclusiv dreptul de a fi parte sau nu la tratate de alianță". Ministerul Justiției 1975.

6 "Fiecare stat participant are un drept egal la securitate. Reafirmăm dreptul natural al fiecărui stat participant de a-și alege sau modifica liber aranjamentele de securitate, inclusiv tratatele de alianță, în funcție de evoluția acestora. De asemenea, fiecare stat are dreptul la neutralitate. Fiecare stat participant va respecta drepturile tuturor celorlalte state în aceste privințe", se arată în cuprinsul Cartei pentru Securitate Europeană, document adoptat la summitul OSCE de la Istanbul, 18-19 Noiembrie 1999. Actul a fost semnat în numele Rusiei de către Igor Ivanov, ministru de Externe în guvernul condus în acel moment de către premierul Vladimir Putin.

7 Cu prilejul aceleiași conversații cu Clinton în 1997, liderul Rusiei afirma că "nu intenționăm să ocupăm Sevastopolul [la acel moment în regiunea ucraineană Crimeea]. Singurul nostru interes acolo este să menținem anumite facilități. Respectăm Georgia, Moldova și alte țări și nu avem nicio revendicare asupra teritoriului lor. Ne dorim doar să închiriem câteva facilități pentru flota noastră de la Marea Neagră". Clinton 1997, p. 3

8 Rusia s-a angajat să respecte suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, a Belarusului și a Kazahstanului, semnând în acest sens Memorandumul de la Budapesta (5 decembrie 1994). În schimb, în baza garanțiilor de securitate oferite de Rusia, Statele Unite și Marea Britanie, cele trei republici ex-sovietice au renunțat la arsenalul lor nuclear. Națiunile Unite, 1994.

8 La începutul lunii martie s-au împlinit 33 de ani de la declanşarea conflictului armat de pe Nistru, în cadrul căruia armata rusă a intervenit de partea separatiștilor pro-ruși din Transnistria. Trei decenii mai târziu, forțele ruse continuă să ocupe ilegal teritoriul Republicii Moldova, în pofida solicitărilor Chișinăului. Ba mai mult, prezența ilegală a trupelor ruse asigură securitatea regimului separatist de la Tiraspol, unde drepturile românilor sunt încălcate flagrant și supuși unei campanii de rusificare. Agerpres, Moscova respinge apelurile 'iresponsabile' de retragere a trupelor ruse din Republica Moldova, Radio România Actualități, Românii din Transnistria fac apel la respectarea drepturilor fundamentale

BIBLIOGRAFIE 

Clinton 1997. |  William J. Clinton Presidential Library - National Security Archive, Memorandum of Conversation, Clinton-Yeltsin Summit, Helsinki, Finland, Subject: Morning Meeting with Russian President Yeltsin: NATO-Russia, START, ABM/TMD

Clinton 1999. | William J. Clinton Presidential Library - National Security Archive, Memorandum of Conversation: Meeting with Russian President Yeltsin [Istanbul, Turkey]

Ministerul Justiției 1975. | Ministerul Justiției, Act Internațional al Conferintei pentru securitate şi cooperare în Europa, elaborat la Helsinki la 1 august 1975

Națiunile Unite, 1994. | Națiunile Unite, Memorandum on security assurances in connection with Ukraine’s accession to the Treaty on the Non-Proliferation of Nuclear Weapons, volumul 3007

OSCE 1999. | OSCE, Charter for European Security

Savranskaya și Blanton 2017. |  Svetlana Savranskaya, Tom Blanton - National Security Archive, NATO Expansion: What Gorbachev Heard

Savranskaya și Blanton 2018. | Svetlana Savranskaya, Tom Blanton - National Security Archive, NATO Expansion: What Yeltsin Heard

US Office of the Historian. | US Office of the Historian, Bill Clinton, Boris Yeltsin, and U.S.-Russian Relations 

US Office of the Historian. | US Office of the Historian, The Collapse of the Soviet Union