Cât era de numeroasă populația românească în Dobrogea înainte de 1878?

Guillaume Lejean, Secțiune dintr-o hartă din lucrarea Ethnographie de la Turquie d'Europe (1861), p.39 

Introducere

Dobrogea, regiunea istorică situată între Dunăre și Marea Neagră, a fost de-a lungul timpului un mozaic etnic și cultural, martor al unor importante transformări geopolitice. Însă, în conștiința publică din anumite comunități și țări persistă însă un mit care susține că înainte de încorporarea regiunii în statul român, în anul 1878, prezența românilor în această regiune ar fi fost nesemnificativă sau chiar inexistentă.

O analiză mai atentă a dovezilor istorice și demografice ne arată o realitate mult mai complexă a teritoriului dobrogean - preluat de România după ce a fost forțată de Rusia sa-i cedeze sudul Basarabiei.

Realitatea demografică conform datelor otomane

Teatru de război în repetate rânduri, structura demografică a regiunii Dobrogea a fost marcată de un proces continuu de emigrări și imigrări de-a lungul celor aproape cinci veacuri de  stăpânire otomană la Dunărea de Jos.

Datele statistice dinainte de mijlocul secolului al XIX-lea sunt prea vagi pentru a stabili cu certitudine compoziția etnică a regiunii, care a fost profund islamizată de-a lungul veacurilor. 

Însă contrar mitului, una dintre primele statistici cu caracter etnic arată că românii nu doar că erau prezenți în Dobrogea, ci reprezentau chiar unul dintre cele mai numerose grupuri etnice din regiune, după turci și tătari. Conform statisticilor citate de istoricul Halil Inalcik pentru anul 1850¹, în kazalele (unități administrative otomane) din Dobrogea trăiau:

• 3.656 familii românești
• 2.214 familii bulgărești
• 4.800 familii turcești
• 2.225 familii tătare

Aceste cifre demonstrează clar că, la mijlocul sec. XIX, românii erau depășiți ca număr doar de către turci.

Este aproape imposibil de stabilit câți dintre locuitorii Dobrogei erau autohtoni sau imigranți.

În aceeași perioadă, medicul francez Camille Allard a oferit o mărturie importantă despre realitățile demografice ale Dobrogei. El a menționat că românii populau masiv malul Dunării și formau o parte notabilă a populației din Tulcea și din nordul provinciei².

Fluctuații demografice cauzate de conflicte

Populația Dobrogei a fluctuat considerabil de-a lungul timpului, regiunea fiind frecvent teatru de război. Aceste conflicte au cauzat dislocări demografice masive:

1. Războiul ruso-turc din 1828-1829 a dus la refugierea în masă a creștinilor din Bulgaria și Dobrogea pe malul stâng al Dunării, din cauza represaliilor otomane³, dar și o emigrare masivă a populației turco-tătare. Orașe și sate întregi au fost abandonate, populația Dobrogei fiind estimată la doar 40.000 de locuitori după acest război⁴.
2. După războiul Crimeei (1853–1856), Dobrogea a fost repopulată masiv cu peste 100.000 de tătari refugiați din Crimeea, împreună cu circasieni din Kuban și Caucaz, care au fugit de persecuția autorităților ruse⁵, noii imigranți întărind astfel dominația elementului musulman în regiune. În plus, pentru a repopula regiunea devastată de conflicte, la mijlocul sec. XIX, autoritățile otomane au oferit garanții și avantaje coloniștilor, indiferent de originea și religia lor. Drept rezultat, în Dobrogea otomană au sosit valuri de imigranți, în special coloniști turci, dar și oameni din diverse regiuni ale Europei - de la români ardeleni la bulgari, nemți, evrei, italieni etc.  Astfel, populația provinciei era extrem de eterogenă înainte de penultimul război ruso-turc.
3. Războiul ruso-româno-turc din 1877-1878 a cauzat noi mișcări demografice majore. Numeroase localități au fost devastate, iar mulți locuitori, inclusiv sute de familii românești, s-au refugiat pe malul stâng al Dunării pentru a scăpa de violențe. Nici situația populației musulmane nu a fost mai fericită; turco-tătarii și-au părăsit în masă casele și s-au refugiat spre sud după pătrunderea armatelor ruse⁶.
4. Cifrele privind populația imediat după războiul din 1877-1878 diferă substanțial: cea mai mare estimare pentru populația dobrogeană în 1879 indică 134.662 musulmani și 87.900 de creștini, în timp ce estimările conservatoare sugerează o populație de doar 56.000 de musulmani și 54.726 de creștini. Potrivit surselor oficiale românești, în 1879, principalele trei grupuri etnice din provincie erau turcii și tătarii (32.033 de persoane); românii, însumând 31.177 de persoane; și bulgarii, (28.715), dintr-o populație totală de 106.943⁷.
5. După liniștirea ostilităților, o parte semnificativă a populației românești s-a întors în Dobrogea, însă o mare parte a populației musulmane a părăsit definitiv provincia, odată cu retragerea autorităților și administrației otomane. Satele anterior locuite de musulmani au fost ocupate în special de bulgari⁸. De asemenea, pentru a repopula provincia, autoritățile române au demarat un amplu proces de colonizare cu români.
6. Emigrarea populației musulmane către Imperiul Otoman a continuat după instalarea administrației române, în special în 1883, ca urmare a impunerii serviciul militar obligatoriu, și în 1899, ca urmare a foametei din Dobrogea. Astfel că la 1910, turcii și tătarii reprezentau 30% din populația Dobrogei românești, care se ridica la circa 210.000 de oameni⁹.

Concluzii

Mitul prezenței reduse a românilor din Dobrogea înainte de 1878 este contrazis de dovezile istorice. În ciuda fluctuațiilor demografice cauzate de numeroasele conflicte din regiune, românii au reprezentat o componentă stabilă și semnificativă a populației Dobrogei. Datele statistice otomane, mărturiile contemporanilor și analizele istoricilor moderni confirmă prezența substanțială a românilor în această regiune cu mult înainte de încorporarea sa în statul român modern.

Note

¹ Halil Inalcik, Encyclopedia of Islam, vol. 2, p. 613

² Nicolina Ursu, Contribuții privind demografia Dobrogei intre anii 1850-1878, p. 196

³ Tudor Mateescu, Un sat dobrogean dispărut, p. 104-105

⁴ Halil Inalcik, op. cit

⁵ Constantin Iordachi, The Dobrudjan Question: Constitutional Nationalism and the Assimilation of a Border Region, 1878–1914, p. 457-458 în: Liberalism, Constitutional Nationalism, and Minorities

⁶ "Astfel, musulmanii şi creștinii care până acum trăiseră laolaltă, înfruntând vicisitudinile vremurilor au devcenit în egală măsură victime ale războiului şi fanatismului religios". Nicolina Ursu, op. cit, p. 198-199

⁷ Constantin Iordachi, op. cit

⁸ Nicolina Ursu, op. cit,, p.199-200

⁹ Halil Inalcik, op. cit

Bibliografie

Inalcik, Halil, Encyclopedia of Islam, vol. 2

Lejean, Guillaume, Ethnographie de la Turquie d'Europe (1861)

Iordachi, Constantin, The Dobrudjan Question: Constitutional Nationalism and the Assimilation of a Border Region, 1878–1914, în: Liberalism, Constitutional Nationalism, and Minorities

Mateescu, Tudor, Un sat dobrogean dispărut

Ursu, Nicolina, Contribuții privind demografia Dobrogei intre anii 1850-1878