Știați că toți românii sunt vlahi, dar nu toți vlahii sunt români?

Foto 1. Hartă cu distribuția geografică a numelor de popoare și locuri din Europa care derivă din termenul proto-germanic "walhaz" (adică străin), incluzând denumiri precum Wales, Wallonia, Wallachia, Vlachs, Włochy, Wołochy și multe altele. (sursa: Virble)

 

La fel ca multe alte popoare - precum germanii, care sunt denumiți ba allemands, ba tedeschi, ba niemcy, deși își zic deutsche - românii au fost cunoscuți de-a lungul veacurilor sub diverse nume, cele mai frecvente fiind: vlah (cu variantele: vlach, valah, walach, blach, bloch, olah) şi român/rumân. Primul este o adaptare slavonă după un termen germanic prin care erau desemnate populațiile romanice în diverse colțuri ale Europei,1 iar cel de-al doilea se trage din latinescul "romanus", adică cetățean al Imperiului Roman,2 denumire care nu s-a păstrat doar la români, ci și la rumanși,3 romanzi4 sau în regiunea italiană Rumâgna/Romagna.5

Avem așadar două cuvinte pentru aceeași realitate: român/rumân și vlahi.  

Însă, cum celelalte popoare, dar și majoritatea izvoarelor medievale, îi cunoșteau pe români drept vlahi s-a încetățenit ideea că vlah este sinonim cu român, dar oare așa să fie? Oare românii erau singurul popor ce purta numele de vlah?

Misionari vlahi în Cehia și Slovacia în sec. IX  

Faptul că lucrurile nu sunt chiar atât de simple ne demonstrează chiar prima mențiune a termenului slavonic vlah, care se regăsește în lucrarea hagiografică Viața Sfântului Metodiu, scrisă în ultima parte a secolului al IX-lea ori la începutul celui următor.6

Într-un pasaj referitor la acțiunile de evanghelizare a Moraviei Mari (preponderent Cehia, Slovacia) din jurul anului 863, biograful Sfântului Metodiu scria următoarele:

"Și s-a întâmplat în acele zile că prințul slav Rostislav (846–870), împreună cu Svatopluk, au trimis emisari din Moravia la împăratul Mihail (842–867), spunând astfel: <Am prosperat datorită milei lui Dumnezeu și mulți învățători creștini au venit la noi dintre vlahi (Влахъ), greci și germani, învățându-ne în felurite moduri>"7

Textul nu oferă mai multe amănunte despre acești misionari vlahi, totuși, nu ne putem hazarda să tragem vreo concluzie fără să investigăm dacă nu cumva vlah se referă și la alte popoare, nu doar la români. 

Vlah = fie român, fie armân, fie megleno-român, fie italian, fie dalmat, fie păstor, fie muntean...

Pe parcursul veacurilor, în anumite împrejurări şi epoci, prin noţiunea de "vlah" se înțelegea nu doar român, aromân, meglenoromân (bulgară: vlach; sârbă: vlāch; rusă: volóch; poloneză: wołoch), ci și italian (croată: vlah; slovenă: lah; slovacă: vlach; cehă: vlach; poloneză: włoch). Italia, de altfel, se numește Vlasi în limbile croată și slovenă, Vlachy în cehă, iar în poloneză - Włochy.8

Ba mai mult, până în urmă cu câteva secole, în Peninsula Balcanică locuia și o altă populație romanică: dalmații - care vorbeau o limbă deosebită de cea română și de cea italiană. Aceștia erau denumiți de către vecinii lor sârbi tot vlahi.9

Vlah a trecut din slavonă în maghiară, generând două cuvinte înrudite: olasz și olah, adică italian, respectiv român.10  

Ce aveau în comun toate aceste populații care erau cunoscute de slavi cu denumirea de vlahi? Originea latină.

Așadar, utilizarea termenului vlah ilustra originea romanică a populațiilor desemnate cu acest nume, chit că nici italienii, nici românii, nici armâni, nici dalmații nu se auto-denumeau așa.

Însă, dincolo de multiplele semnificaţiile etnice, vlah a dobândit și o varietate de sensuri în plan social, religios.

Din punct de vedere social, din Balcani și până în Carpații Nordici, în îndepărtata Moravie, vlah era în general sinonim cu păstor, însă transhumanța nu era neapărat legată de vlahii de neam romanic. Păstorii slavi și albanezi, pe de o parte, erau uneori denumiți vlahi.11

Pe de altă parte, vlah era sinonim și cu cărbunar, pădurean, iar pe malul Adriaticii, în Slovenia şi în Croaţia, locuitorilor de la munte li se spunea vlahi.12 De asemenea, în Muntenia, vlah capătă și o semnificație socială, desemnând țăranul sărac, aservit. 

Vezi articolul: Cum și de ce termenii etnolingvistici "wealh", "vlah" și "rumân" (forma veche pentru român) au ajuns să desemneze și clasa de jos?

În unele regiuni, prin noţiunea de „vlah" se indica religia, în Imperiul Otoman creștinii erau în mod general denumiți vlahi, indiferent de originea lor etnică. De asemenea, în Croația, dar și în Transilvania, creştinii ortodocşi erau denumiți tot cu același termen.13

Cine erau vlahii menționați în Viața Sfântului Metodiu?

Revenind la prima mențiune a termenului vlah, concluzia istoricilor este că mențiunea „iz vlah” din Viața Sfântului Metodiu se referă la Italia și italieni.14

Concluzii

După cum am văzut mai sus, termenul generic de vlah este unul înșelător, având o multitudine de sensuri. Termenul este un exonim cu o sferă semantică mult mai extinsă, aplicându-se nu numai românilor, ci și altor popoare romanice, cât și unor categorii sociale, profesionale sau religioase. De la numele original pentru un singur trib vecin, în timp s-a dezvoltat un termen general pentru popoarele celtice și, în final, ca urmare a romanizării celților de pe continent, o denumire pentru populațiile romanice, desprinsă de purtătorii săi originali.

 

Note

1 Denumirile Walchen, Welsh, Wallon și Walah derivă din numele unui trib celtic, Volcae. În urma migrației celților în centrul Europei, triburile germanice din vecinătate au desemnat acest trib cu denumirea *walhaz, care a ajuns să se refere în general la popoarele de la sud și vest de Germania. Denumirea s-a difuzat ulterior spre răsăritul continentului, la slavi și grecii bizantini. Astfel, avem w(e)alh în anglo-saxona veche prin care erau desemnați britanii mai mult sau mai puțin romanizați; în olandeza medie avem wale pentru francezi; în germană veche medievală wal(a)h pentru italieni, francezi, vlah pentru italieni în unele limbile slave și tot vlah, dar pentru români și armîni și megleni în alte limbi slave, olasz pentru italieni și oláh pentru români în maghiară și bláchoi pentru armîni, megleni și români în medio-greaca din epoca bizantină. Hartl 2018, p. 395-402; Solodow 2010, p. 49-50; Drăganu 1909, p. 5

2 "Romanus" în baza de date greco-latină Logeion; "Romanus" în Du Cange et al 1883-1887; Mathisen 2018, p. 270-273

3 Conservarea numelui etnic romanic la populația din Elveția este demonstrată chiar de titlul primei traduceri a Noul Testament în limba rumanșă: L'g Nuof Sainc Testamaint da nos Signer Jesu Christi: Prais our delg Latin & our d'oters launguax & huossa da noef mis in Arumaunsch. Bifrun 1560. În 1648 se publică o nouă versiune a Noului Testament în limba rumanșă, lucrarea având titlul: Ilg Nief Testament da niess Senger Jesu Christ, mess giu en Rumonsch da la ligia Grischa. Gabriel 1648. "Pays romands" era utilizată în limba franceză încă din Evul Mediu pentru a desemna ținuturile locuite de romanzi, corespunzând termenului Welschland din limba germană. Pentru discuția despre rumanși mai vezi: Lingua rumantscha în: Lexicon Istoric Retic (LIR). Schuchardt 1868, p. 201; Gion Mani 1957, p. 9; RTR, Haus und Garten; Decurtins 1888, p. 762

4 Spadaro 2022, p. 14; Les mandements et ordonnances chrétiennes în: Collection des sources du droit suisse (SDS), Vd C I, p. 205; Archives cantonales vaudoises, Ba 33/F Décrets romands; Tappy 2010, p. 58-59

5 Banchieri 1630, p. 83, 84, 103, 104; Ercolani 1961, p. 352; Lepri&Vitali 2009, p. 352; Berti 1872, p. 271; Ross&Honess 2015, p. 69; Zaffagnini 2025

6 Cooper 2003, p. 40

7 Miklosich 1871, p. 13; Niederle 1906, p. 302 nota 1; Dragomir, 1924, p.51; Cooper 2003, p. 40-41; Steinhübel 2014, p. 220–225 

8 "vlah, Vlachy " și "vlašský" în: Vokabulář webový; Drăganu 1933, p. 17; Gherheş 2013, p. 165-166; Pop 2013, p. 18; Nevaci & Todi, 2004 

9 Dragomir 1924, p.51

10 "olasz" și  "oláh" în: A magyar nyelv értelmező szótára [The Explanatory Dictionary of the Hungarian Language]; Nevaci & Todi, 2004

11 Hartl 2018, p. 400; Pop 2013, p. 18

12 Nevaci & Todi, 2004, p. 137; Gherheş 2013, p. 165-166

13 Gherheş 2013, p. 165-166 

14 Concluzia istoricilor este că mențiunea „iz vlah” din Viața Sfântului Metodiu se referă la Italia și italieni, sens păstrat de unii slavi.  Miklosich 1871, p. 13; Niederle 1906, p. 302 nota 1; Dragomir, 1924, p.51; Cooper 2003, p. 40-41; Steinhübel 2014, p. 220–225 De ce Italia? Pentru că pasajul vorbește despre principalele centre creștine ale secolului al IX-lea, făcând probabil referire la Patriarhia de la Aquileia (nord-estul Italiei), care a primit responsabilitatea de a răspândi creștinismul dincolo de frontierele sud-estice ale Imperiului Carolingian. Cooper 2003 p. 40-41

 

 

Bibliografie

Hartl 2018. | Ingrid Hartl, Walchen, Vlachs and Welsh: A Germanic ethnonym and its many uses, în: Walter Pohl, Clemens Gantner,  Cinzia Grifoni, Marianne Pollheimer-Mohaupt, Transformations of Romanness: Early Medieval Regions and Identities

Mathisen 2018. | Ralph W. Mathisen, ‘Roman’ identity in Late Antiquity, with special attention to Gaul. În: Walter Pohl, Clemens Gantner,  Cinzia Grifoni, Marianne Pollheimer-Mohaupt, Transformations of Romanness: Early Medieval Regions and Identities

Pop 2013. |  Ioan-Aurel Pop, Istoria şi semnificaţia numelor de român/valah şi România/Valahia 

Banchieri 1630. | Adriano Banchieri, Discorso della lingua bolognese

Drăganu 1909. | Nicolae Drăganu, Limbă şi istorie 

Bardu 2016. | Nistor Bardu, Armânii. Cercetări etnografice, filologice–istorice asupra așa numiților macedo-romani sau țințari de Gustav Weigand 

Du Cange et al 1883-1887. | Du Cange et al., Glossarium mediæ et infimæ latinitatis

Niederle 1906. |  Lubor Niederle, Slovanské starožitnosti Díl 2 svazek 1 ( Původ a počatky Slovanů jižních)

Miklosich 1870. |  Franz Miklosich, Vita sancti Methodii

Gherheş 2013. |  Ilie Gherheş, Elogiul aloetnonimului „ valah ". Disputa dintre statuia firavă a identităţii naţionale şi monumentul agresiv al alterităţii

Drăganu 1933. |  Nicolae Drăganu, Romînii în veacurile IX-XIV pe baza toponimiei și a onomasticei

Cooper 2003. |  Cooper jr., Henry R., Slavic Scriptures – The formation of the Church Slavonic Version of the Holy Bible

Babeu 2010. |  Doina Babeu, Despre originea etnonimului valah (vlah)  

Pohl 2018. |  Walter Pohl, Introduction: Early medieval Romanness – a multiple identity, în: Walter Pohl, Clemens Gantner,  Cinzia Grifoni, Marianne Pollheimer-Mohaupt, Transformations of Romanness: Early Medieval Regions and Identities

Zaffagnini 2025. | Luigi Zaffagnini, LINGUA E ROMAGNA Uno sguardo diverso

Ercolani 1961. |  Libero Ercolani, Vocabolario Romagnolo-Italiano 

Les mandements et ordonnances chrétiennes în: Collection des sources du droit suisse (SDS), Vd C I, p. 205

Archives cantonales vaudoises, Ba 33/F Décrets romands

Wolff 1948. | R. L. Wolff, Romania: The Latin Empire of Constantinople, Speculum, 23(1), 1–34

Spadaro 2022. | Ella Spadaro, L'identité linguistique de la Suisse romande. Une définition linguistique, culturelle, géographique et identitaire de la Suisse romande

Tappy 2010. | Denis Tappy, Les frontières actuelles du canton de Vaud : genèse historique d'un territoire et questions de limites

Borradori 1992. |  Piera Borradori, Mourir au monde: les lépreux dans le Pays de Vaud, XIIIe-XVIIe siècle

Lingua rumantscha în: Lexicon Istoric Retic (LIR)

Decurtins 2019. |  Laura Decurtins. Chantai rumantsch! Zur musikalischen Selbst(er)findung Romanischbündens

Gross 2004. | Manfred Gross, Romanche: facts & figures

Paravicini & Felber & Morerod & Pasche 1997.  | Paravicini Bagliani Agostino, Felber Jean-Pierre, Morerod Jean-Daniel, Pasche Véronique, Les pays romands au Moyen Age, p. 119

Rash 2002. |  Felicity Rash, The German-Romance Language Borders in Switzerland, în:  J. Treffers-Daller & R. Willemyns (Ed.), Language Contact at the Romance-Germanic Language Border, 112-136

Gion Mani 1957. |  Andeer Gion Mani /Radioscola, Plàntas ca nus partgiran, 

Elcock 1957. | Harris M. W. D. Elcock, The Romance languages

Gabriel 1648. Luci Gabriel, Ilg Nief Testament da niess Senger Jesu Christ, mess giu en Rumonsch da la ligia Grischa

Gion Mani 1957. |  Andeer Gion Mani/Radioscola 1957, Plàntas ca nus partgiran, p. 9 

Bifrun 1560. |  Jachiam Bifrun d'Agnedina, L'g Nuof Sainc Testamaint da nos Signer Jesu Christi

Decurtins 1888. | Caspar von Decurtins, Rätoromanische Chrestomathie, vol. I, p. 762 

Ross&Honess 2015.  | Silvia M. Ross, Claire E. Honess, Identity and Conflict in Tuscany 

Lepri&Vitali 2009  | Luigi Lepri, Daniele Vitali, Dizionario bolognese-italiano italiano-bolognese

Berti 1872.  |  Carolina Coronedi Berti, Vocabolario bolognese italiano 

Solodow 2010. | Joseph B. Solodow, Latin Alive: The Survival of Latin in English and the Romance Languages

Steinhübel 2014. Ján Steinhübel, Metodov konflikt s bavorskými biskupmi. În: P. Kouřil (editor), Cyrilometodějská misie a Evropa – 1150 let od příchodu soluňských bratří na Velkou Moravu 

Nevaci & Todi, 2004. Manuela Nevaci, Aida Todi, Consideraţii istorice şi lingvistice asupra termenilor «vlah» şi «valah»