Istorie, nu basme și basne

Foto 1. Hartă cu distribuția geografică a numelor de popoare și locuri din Europa care derivă din termenul proto-germanic " walhaz " (adică străin), incluzând denumiri precum Wales, Wallonia, Wallachia, Vlachs , Włochy , Wołochy și multe altele. (sursa:  Virble )   La fel ca multe alte popoare - precum germanii, care sunt denumiți ba allemands, ba tedeschi, ba niemcy, deși își zic deutsche - românii au fost cunoscuți de-a lungul veacurilor sub diverse nume, cele mai frecvente fiind: vlah (cu variantele:  vlach , valah , walach , blach , bloch , olah ) şi român/rumân . Primul este o adaptare slavonă după un termen germanic prin care erau desemnate populațiile romanice în diverse colțuri ale Europei, 1  iar cel de-al doilea se trage din latinescul " romanus ", adică cetățean al Imperiului Roman, 2  denumire care nu s-a păstrat doar la români, ci și la rumanși, 3  romanzi 4   sau în regiunea italiană Rumâgna/Romagna. 5 Avem așadar două cuvinte pe...

Una dintre marile enigme ale evoluției limbii române o reprezintă existența unor similitudini remarcabile între limba română (inclusiv dialectele ei sud-dunărene), limbile asociate italienei și dialectele meridionale franceze, care s-ar datora contactelor după retragerea aureliană din Dacia 1 . O teorie relativ nouă încearcă să dezlege acest mister sugerând că aceste asemănări lingvistice ar putea fi rezultatul unei migrații majore care a avut loc în jurul anului 580 p.Hr, când grupuri de populație din Italia s-ar fi deplasat spre regiunea balcanică, iar ulterior în spațiul fostei Dacii.  Însă, nu există niciun fel de izvoare istorice care să ateste o migrație semnificativă din Italia spre Balcani în evul mediu timpuriu. Mai mult, o astfel de idee se lovește de un paradox demografic : emigranții latinofoni ar fi trebuit să fi fost suficient de puțini încât migrația lor să nu fie menționată de izvoarele istorice (documente, cronici) și nici să nu lase prea multe urme arheologice, da...