Postări

Maghiaro-sumeromania: Sunt oare maghiarii descendenții evreilor antici și ai sumerienilor? Adam si Eva vorbeau în maghiară în Grădina Edenului?

Imagine
Suntem bombardați zilnic cu teorii dacomaniace năstrușnice încât am putea crede că doar noi suntem capabili de astfel de idei crețe, totuși basmele prezentate drept adevăruri istorice se regăsesc și la alte popoare din Europa 1  - de la polonezii care au reușit să-i înfrângă pe Alexandru Macedon și Iuliu Cezar, 2  la Danemarca e Dacia, 3  la  întemeierea orașului Reval din Estonia de către valahi, 4  la descendența popoarelor medievale din personaje biblice. 5 Însă una dintre cele mai amuzante "manii" protocroniste din Europa se găsește chiar într-o țară vecină, în Ungaria.  Să începem cu zorii umanității:  Știați ca maghiara este limba primordială a omenirii (adică cea a lui Adam și a Evei) care a pătruns în toate celelalte limbi (inclusiv greaca veche și ebraica)? Ori cel puțin asa credea cărturarul  maghiar Istvan Horvát, directorul Bibliotecii Naționale Széchény din Budapesta. 6 Teoriile lui Horvát au fost îmbogățite cu noi elemente fant...

De la loc de refugiu la resursă economică: Au fost oare codrii seculari cheia supraviețuirii românilor în epoca migrațiilor? (partea II)

Imagine
   Pădurea a jucat un rol crucial în istoria românilor, fiind menționată de numeroși cronicari și cercetători. Conform istoricului C.C. Giurescu, "nu retragerea la munte, ci retragerea la pădure" a asigurat continuitatea poporului român, servind nu doar ca refugiu, ci și ca sursă de hrană și materiale de construcție{1}.    Dar codrul nu oferea doar protecție; oamenii adaptați vieții în pădure obțineau numeroase resurse necesare traiului, de la vânat și pește la fructe de pădure și piei de animale și lemn pentru construcții.  De asemenea, lemnul din pădure era utilizat pentru construcții. O caracteristică remarcabilă a pădurilor românești era frecvența pădureților, adică a pomilor sălbatici precum meri, peri, pruni și scoruși.    De altfel, Giurescu amintește că mulți dintre copacii pădurilor poarte nume de orgine latină, la fel și multe dintre roadele pădurii: Fagul (fagus), frasinul (fraxinus), ulmul (ulmus), cornul (cornus), teiul (tilia), plopul (po...

Mitul "mileniului tăcerii": Au fost oare românii singurul popor european atestat târziu în izvoarele scrise?

Imagine
Harta Poloniei și Lituaniei - Theatrum Orbis Terrarum (1592)     "Mileniul de tăcere" este un termen care vrea să evidențieze absența izvoarelor scrise certe privind existența românilor la nord de Dunăre, însă nu putem înțelege istoria românilor fără să înțelegem contextul istoric general și ignorând istoria altor popoare .    Așadar sunt oare românii singurul popor european atestat târziu? Fiind menționați la multe secole după alte popoare - precum bulgarii, maghiarii, sârbii etc - românii ar putea părea o excepție în istoria Europei, doar că o astfel de opinie superficială ignoră unul dintre cele mai puternice popoare medievale, care a fost menționat abia în sec. XI și ce a reușit să-și formeze un stat abia în sec. XIII.    Este vorba de lituanieni , care în sec. XIV-XV stăpâneau un imperiu păgân imens, de 900.000 kilometri pătrați 1 , întins de la Marea Baltică la Marea Neagră. Prima atestare documentară a numelui “Lituania” (implicit a lituanienilo...

Cultura silvestră la români, lituanieni și alte popoare: Au fost oare pădurile seculare cheia supraviețuirii românilor în epoca migrațiilor? (partea I)

Imagine
  Știați că până la 70% din suprafața României era acoperită cu păduri în vechime? 1 Iar cele mai împădurite zone erau chiar cele în care românii sunt pentru prima oară atestați în documente: Oltenia, nordul Munteniei, Transilvania, Maramureș.    Există numeroase exemple de populații care s-au dezvoltat și au trăit, de voie sau de nevoie, în zone împădurite 2 , Printre aceste popoare silvestre amintim neamurile germanice, finlandezii, galezii, triburile slavice și baltice, staroverii, bascii, elvețienii și, în mod particular, verii noștri din Alpi: rumanșii (cu dialectele SurSILVAN , SutSILVAN , ce denotă legăturile lor cu pădurea).    Simplul fapt că existau triburi și grupuri de oameni ce trăiau exclusiv în codrii seculari arată, că deși pădurea părea inospitalieră pentru așezările umane, nu este complet prohibitivă, fiind un excelent loc de refugiu. Înseși motivele din cauza cărora oamenii evită în cele mai multe cazuri pădurile ca loc de așezare permanentă...

Mituri perene și confuzii izvorâte din ignoranță sau răutate despre denumirile român, Țara Românească și România

Imagine
   Printre miturile perene, dar fără dovezi, despre istoria românilor se numără și acela potrivit căruia denumirile de români de Țara Românească (și varianta arhaică Țara Rumânească ) a fost ”inventată” abia în secolul al XIX-lea. 1 Însă această teorie ignoră nu doar scrisoarea lui Neacșu din 1521, dar și numeroase documente oficiale, inclusiv emise de voievozi, care confirmă în mod clar folosirea termenului de Țara Rumânească, încă din sec. XVI, însă vechimea termenului este mult mai mare . Mai jos sunt o serie de documente, care sper să clarifice odată pentru totdeauna această chestiune.     De asemenea, sper că va demola odată pentru totdeauna si mitul ridicol că numele țării vine de la " rumân ", adică țăran dependent doar și numai în Muntenia (în Moldova se numea vecin, în Transilvania, iobag). Oare își închipuie cineva că Mihai Viteazul, Matei vodă sau Constantin Brâncoveanu se credeau domnii " Țării Iobăgești "? De remarcat că primele mărturii pri...