Romanizarea Daciei: Au fost oare dacii romanizați cu forță ori a fost un proces natural de integrare într-o societate cosmopolită?

Romanizarea Daciei reprezintă unul dintre cele mai rapide și controversate procese de asimilare etno-lingvistică din istoria Imperiului Roman. 

Dacă într-un articol anterior am abordat mitul exterminării dacilor de către romani, acum a venit rândul să discutăm un alt mit: imposibilitatea romanizării dacilor.

Atât dacofilii, cât și dacofobii resping ideea că dacii ar fi fost romanizați... însă, contrar percepției tradiționale, dacii nu au fost romanizați cu forță, ci s-au romanizat singuri, la fel ca galii, iberii, ilirii și alte populații din lumea romană. 

Pentru înțelege de ce dacii au fost romanizați trebuie în primul rând să privim contextul istoric mai larg, să explorăm situațiile din alte provincii romane unde latina a fost adoptată de către populațiile locale și să încercăm să înțelegem interacțiunile complexe între identitățile locale și rolul limbii latine ca idiom oficial, dar și ca limbă vehiculară (lingua franca), care facilita comunicarea interculturală într-un imperiu cosmopolit în care se vorbeau zeci ori chiar sute de limbi și dialecte distincte, un veritabil Turn Babel.

Un prim fapt surpinzător despre romanizare este acel că autoritățile imperiale nu aveau o politică sistematică de înlocuire a limbilor locale cu latina, nici în Dacia, nici în Galia, nici în Hispania, nici în  alte părți. Consensul academic actual confirmă lipsa unei politici lingvistice oficiale care să fi impus latina în mod generalizat în provinciile occidentale, cel puțin până la Diocletian la finalul sec. III.¹ Așadar, dacă romanizarea nu s-a impus cu forța, atunci trebuie să luăm în considerare o serie de factori sociali care au făcut latina atractivă pentru populațiile cucerite. 

Din păcate, nu este ușor să izolăm și să evaluăm impactul factorilor specifici care ar fi putut favoriza răspândirea latinei ori a celor care au permis și/sau conservarea idiomurilor locale pre-romane în unele zone. Dovezile noastre sunt de asemenea discontinue și fragile. Cercetători, precum F. Beltrán, subliniază că: "Nu avem nicio mărturie din perspectiva locală privind motivele pentru care latina a înlocuit limbile locale atât de radical, deși nu a fost impusă de Roma".²

Însă, un lucru este clar, nu există un singur factor care să explice romanizarea în Dacia sau alte provincii, ci este vorba de o multitudine de elemente socioculturale interconectate. Așadar, ar trebuie să renunțăm la speranța că există un răspuns simplu, o explicație simplă, la o întrebare atât complexă.

Un prim aspect care poate explica atractivitatea limbii latine în lumea romană este interesul personal, care i-a determinat pe daci și pe alții să învețe limba latină, aceasta fiind singura cale de a intra în  contact cu administrația civilă și autoritățile militare romane, precum și cu coloniștii și negustorii veniți din toate colțurile imperiului.³

Așadar, economia romană a fost în mod cert un motor cheie al romanizării. Latina a fost răspândită în provincii prin mișcarea oamenilor - coloniști; militari; meșteșugari (în principal olari, dar și mineri, precum este cazul minerilor iliri menționați în Dacia⁴); negustori; și sclavi - și de asemenea prin circulația documentelor, obiectelor inscripționate și practica de a inscripționa lucruri în latină. Sclavii, dacă latina nu era deja limba lor maternă, trebuiau să o învețe pentru a supraviețui. Negustorii o învățau deoarece oferea avantaje practice, preferând să comunice în latină în locul folosirii interpreților care se pare că erau destul de rari. În cazul nostru specific se cunoaște existența unui translator în limbă dacică, Marcus Ulpius Celerinus, ce se descria pe sine ca interprex Dacorum pe lângă Legio I Adiutrix.⁵ Învățarea limbii latine reducea costurile de tranzacție în comerțul între populații străine. Meșteșugarii care migrau din provinciile centrale spre periferie în căutare de muncă aduceau latina cu ei, singura limbă care le permite să vorbească cu localnicii din alte provincii. Aceste procese au avut loc alături de, și uneori independent de, orice impuls din partea armatei sau a aparatului administrativ al statului de a folosi sau învăța latina.⁶

Latina oferea oportunități socio-economice pe care limbile pre-romane nu le ofereau, reprezentând cheia integrării în lumea civilizată romană. Prestigiul cultural al limbii latine constituia un factor suplimentar de atracție pentru populația autohtonă. Intensitatea comerțului și participarea populației la viața economică a provinciei Dacia au constituit factori esențiali în difuzarea rapidă a limbii latine. Contactul permanent între autohtoni și coloniști în cadrul activităților economice impunea folosirea latinei ca singură limbă comună de înțelegere.7

De asemenea, măsurile politico-administrative au completat tabloul romanizării: dizlocarea unor autohtoni din zonele strategice, înlocuirea lor cu elemente latinofone și înrolarea numeroșilor daci în armata romană ca unități auxiliare trimise în regiunile îndepărtate ale imperiului. Acești factori au contribuit la amestecul de populație și la încadrarea autohtonilor în viața romană.⁸

Încorporarea dacilor în trupe auxiliare dislocate în întreaga lume romană, din Britania în Egipt,⁹ este o altă dovadă grăitoare a supraviețuirii dacilor și corespunde strategiei romane de pacificare a populațiilor războinice, care astfel elimina forțele care s‐ar mai fi putut organiza împotriva lor.¹⁰ Exterminarea unei întregi populații ar fi fost nu doar dificil de realizat, ci și contraproductiv din punct de vedere economic, era suficient să înlăture doar bărbații tineri apți să poarte arme, deoarece ei reprezentau cel mai mare pericol. Situația este similară cu cea din alte provincii, precum Panonia, unde, potrivit istoricului László Borhy, "tinerii acestor popoare rebele au fost parțial recrutați pentru trupe auxiliare și detașați în alte provincii sau, încă sub Tiberius, vânduți ocazional ca sclavi. Așa cum sa întâmplat și în Galia, a Bibracte de exemplu, după cucerire, locuitorii au fost nevoiți să-și abandoneze așezările de munte, apărate de metereze, și au fost așezați în câmpie, de exemplu în Aquincum, pentru a înlătura orice posibilitate de răzvrătire a lor".¹¹

Deși războaiele daco-romane au fost distructive pentru populația locală, dovezile materiale indică faptul că o parte dintre daci au supraviețuit, ba chiar s-au și integrat în societatea Imperiului Roman, inclusiv în provincia Daciei Traiană, care cuprindea inima fostului regat dacic. Cele mai revelatoare dintre aceste dovezi consideră că sunt inscripțiile ce demonstrează existența dacilor romanizați în rândul elitelor provinciei, precum Decebalus Luci¹² sau P. Aelius Dacianus,¹³ dovedind ascensiune socială a unora dintre dacii din provincie. 

În cazul Daciei, procesul de romanizare a fost favorizat de circumstanțe demografice particulare: populația autohtonă se compunea în cea mai mare parte din femei, copii și bătrâni, în timp ce printre imigranții romani predominau bărbații - veterani și coloniști. Această situație demografică a dus la apariția frecventă a căsătoriilor mixte între coloniștii vorbitori de latină și femeile de origine dacă, fenomen care a accelerat considerabil procesul de asimilare etnică și lingvistică.¹⁴

De romanizarea nu a avut succes în Orient?

O altă confuzie vizavi de procesul de romanizare se leagă de faptul că latina nu prins rădăcini în Grecia, sudul Italiei și părțile orientale ale Imperiului, deși acestea au fost cucerite de romani cu câteva secole înainte de Galia ori Dacia. Slaba penetrare a latinei în Orient se explică, în afară de alți factori sociali, prin existența în regiune a unor limbi vehiculare cu răspândire largă, precum greaca și aramaica, și prin tradiția culturală și literară străveche și prestigioasă nu doar a acelor limbi, ci și a altor limbi locale, precum egipteana. 

În Occident, în schimb, niciunul dintre acești factori nu s-a manifestat. Nu existau nici limbi vehiculare  (cu excepția limbilor greacă și punică în anumite regiuni sau colonii), nici nu exista o tradiție literară. De fapt, există îndoieli serioase că, în afara unor zone din Italia, ar fi existat măcar o literatură scrisă în limbile locale. Așadar, Imperiul Roman a introdus scrierea în multe regiuni din Europa Occidentală și Centrală. Din această cauză, primele manifestări scrise din acele regiuni sunt inscripții în alfabetul latin sau direct în limba latină.¹⁵ 

Concluzii

Romanizarea Daciei nu a reprezentat un fenomen cultural de impunere cu forța a unei culturii străine, ci în primul rând un proces profund de integrare voită a dacilor în lumea romană, ceea ce explică caracterul complet și ireversibil al transformării lingvistice a populației dace într-o perioadă relativ scurtă de dominație romană.

Asemenea altor provincii ale Imperiului Roman, Dacia a trecut printr-un proces de transformare cultural-lingvistică în care latina a devenit limba dominantă nu prin constrângere, ci prin utilitate și prestigiu. Acest model explică de ce transformarea lingvistică a fost nu doar rapidă, ci și ireversibilă.

Pentru a înțelege de ce și cum s-au romanizat dacii trebuie să explorăm multiplele moduri în care supușii imperiului au fost atrași în sfera romanității de către armata romană, de dreptul și cetățenia romană, de limba și educația latină, de arta și obiceiurile „romane”, de răspândirea bunurilor de consum și a modului roman de viață sau de către administrația imperială. 

Romanitatea s-a răspândit treptat în regiuni vaste care până atunci nu împărtășiseră niciodată o identitate sau o denumire comună. Mulți locuitori ai Imperiului au devenit astfel romani, în moduri diferite și într-o măsură diferită. Ceea ce fusese odată o identitate civică devenise acum simbolul apartenenței la lumea romană, Orbis Romanus, chiar dacă în moduri vagi. după După sfârșitul dominației romane, multe trăsături ale romanității - limba, dreptul, alfabetizarea și cultura latină - au continuat să existe, dar conectivitatea și potențialul lor de identificare se s-au estompat în epoca post-romană. În multe contexte sociale, a fi roman și-a pierdut treptat semnificația.¹⁶ 

Provincia Dacia (Sursa: Undevicesimus)

Note

¹ Mullen 2023, p. 1-23

² Beltrán 2023, p. 49

³ Fischer 1985, p. 13-17

⁴ Nemeti 2003, 394-439

⁵ Deac 2013; Borangic 2017, p. 24-26

⁶ Wilson 2023, p. 78–98

⁷ Fischer 1985, p. 13-17

⁸ idem

⁹ McLaughlin 2015, p.209-216.

¹⁰ Oprea 2012 

¹¹ Byros 2011, p. 57

¹² Tutilă 2021; Epigraphik-Datenbank Clauss-Slaby(EDCS): EDCS-04900915; Protase 1994

¹³ Textul inscripției: "D(is) M(anibus) / P(ublio) Ael(io) Traiano / vix(it) an(nos) XXVIII / fil(io) et Ael(io) Libero / alumno v(ixit) a(nnos) III / P(ublius) Ael(ius) Dacianus / dec(urio) et aed(ilis) col(oniae) / f(aciendum) c(uravit)". Epigraphik-Datenbank Clauss-Slaby (EDCS): EDCS-27200177; Protase 1994

¹⁴ Fischer 1985, p. 13-17; Trynkowski 1976, p. 87-88

¹⁵ Beltrán 2023,  p. 24-50

¹⁶ Pohl 2018, p. 3-4

Bibliografie

Beltrán 2023. | Lloris Francisco Beltrán, Latinization, Citizenship, and the Epigraphic Habit, în Alex Mullen (ed.), Social Factors in the Latinization of the Roman West, p. 24-50

Borangic 2017. | Cătălin Borangic, Dacii după căderea regatului dac

Byros 2011. |  Graziela Byros, Reconstructing Identities in Roman Dacia: Evidence from Religion

Deac 2013. Dan Deac, Negotiating with the Dacians. The Case of M. Ulpius Celerinus, interpres dacorum

Fischer 1985. | Iancu Fischer, Latina dunăreană. Introducere în istoria limbii române

Houten 2023. | Pieter Houten, Cities, Epigraphies, and Latinization: A Sociolinguistic View on the Hispaniae, în Alex Mullen (ed.), Social Factors in the Latinization of the Roman West, p. 51–77

McLaughlin 2015. |  Jonathan James McLaughlin, The Transformation of the Roman Auxiliary Soldier in Thought and Practice

Mullen 2023. | Alex Mullen, Social Dimensions of Latinization în: Alex Mullen (ed.), Social Factors in the Latinization of the Roman West, p. 1-23

Nemeti 2003, I. Nemeti, S. Nemeti, Tracii şi ilirii, în M. Bărbulescu (ed.) Funeraria dacoromana, p. 394-439.

Oprea 2012. | Ioan Oprea, Consecinţele unui teatru de război: trupele auxiliare dacice din armata Imperiului Roman  

Pohl 2018. | Walter Pohl, Introduction: Early medieval Romanness – a multiple identity. În: Walter Pohl, Clemens Gantner,  Cinzia Grifoni, Marianne Pollheimer-Mohaupt, Transformations of Romanness: Early Medieval Regions and Identities

Protase 1994. |  Dumitru Protase, Consideraţii privind antroponomastica traco-dacică şi originea etnică a purtătorilor din inscripţiile Daciei romane

Trynkowski 1976. | Jan Trynkowski, Urmările demografice ale cuceririi Daciei de către romani

Tutilă 2021. |  Oana Tutilă, Plăcuță de aur romană de la Germisara

Wilson 2023. | Andrew Wilson, Latin, Literacy, and the Roman Economy în Alex Mullen (ed.), Social Factors in the Latinization of the Roman West, p. 78–98