Știați că, pe lângă podul lui Traian de la Drobeta, romanii au ridicat alte șapte poduri peste Dunăre, spre Dacia?

Foto 1. Podurile romane la Dunărea de Jos

 

Podul lui Traian de la Drobeta, construit de arhitectul Apolodor din Damasc între 103-105 d.Hr., reprezintă o realizare inginerească remarcabilă pentru perioada antică, însă pe lângă acesta, Imperiul Roman a mai ridicat cel puțin alte șapte poduri romane peste Dunăre, unele cu o existenţă mai îndelungată, altele efemere, destinate unor expediţii militare punctuale (foto 1).

Foto 2. Podurile de la Sucidava și Drobeta pe o hartă din 1718

De remarcat că singurele poduri de piatră romane peste Dunăre sunt cele ridicate pe cursul inferior al fluviului,1 printre acestea numărându-se și unul ce a depășit ca dimensiuni construcția de la Drobeta, fiind considerat cel mai lung pod roman din istorie: cel de la Sucidava (foto 2).2

În ordine cronologică, cele opt poduri romane de la Dunărea Inferioară: 

• I. & II. Poduri de vase ridicate cu ocazia primei campanii dacice a lui Traian (101 d.Hr)
• III. Podul de vase atribuit lui M. Laberius Maximus, guvernatorul Moesiei Inferior (102 d.Hr)  
• IV. Podul de piatră al lui Traian între Pontes și Drobeta (103-105 d.Hr)
• V. Podul de piatră dintre Dolni Vadin-Grojdibodu (86/87  d.Hr. sau 222-235 d.Hr.)
• VI. Podul de piatră al lui Constantin cel Mare între Oescus și Sucidava (328 d.Hr) 
• VII & VIII. Podurile de vase ale lui Valens, unul la Constantiniana Daphne (367 d.Hr) şi altul la Noviodunum (369 d.Hr).

Cinci dintre cele opt poduri sunt legate de războaiele cu dacii purtate de împăratul Traian, iar alte trei au fost ridicate în secolul al IV-lea: unul de Constantin cel Mare pentru a conecta teritoriile romane la nord de Dunăre cu restul Imperiului, iar ultimele două pentru trecerea trupelor romane angajate în luptă contra goților.

Realizate din din lemnărie sau din piatră, cărămidă și lemn, numărul mare de poduri construite în această regiune demonstrează importanţa militară şi economică a Daciei şi a regiunilor învecinate pentru Imperiul Roman în secolele I-IV.

Prezentul articol va oferi informații despre toate podurile romane peste Dunăre, însă voi insista mai mult asupra a celor doua poduri cu o existenţă mai îndelungată - cel de la Drobeta și cel de la Sucidava.

   I. & II. Poduri de vase ridicate cu ocazia primei campanii dacice a lui Traian (101 d.Hr)

   Foto 3. Poduri de vase în prima campanie dacică a lui Traian

Analizarea scenelor IV-V (foto 3) ale Columnei lui Traian din Roma indică faptul că trupele romane au trecut Dunărea pe două poduri de vase în primăvara anului 101 d.Hr. Fiind vorba de construcții temporare, realizate din lemn, nu s-au descoperit vestigii arheologice care să indice locația precisă a celor două poduri, însă se presupune că unul dintre aceste poduri de vase a fost construit la Lederata (Ram, Serbia), iar cel de-al doilea la Dierna (Orșova, România).3

   III. Podul de vase atribuit lui M. Laberius Maximus, guvernatorul Moesiei Inferior (102 d.Hr)

Foto 4. Podul de vase atribuit lui M. Laberius Maximus

Existenta unui pod de vase ridicat in anul 102 d.Hr. se bazează pe scena XLVIII (foto 4) de pe Columna lui Traian, care prezintă revenirea trupelor romane din Moesia Inferior pe frontul din Dacia, sub conducerea lui M. Laberius Maximus, guvernatorul provinciei, după respingerea atacului sarmato-daco-germanic în Dobrogea. Ca în multe asemenea situaţii, din păcate nu există suficiente date pentru a identifica locul unde a fost realizat podul de vase din scena XLVIII. Dintre toate ipotezele, arheologul Dumitru Tudor considera ca varianta cea mai plauzibilă este între Oescus (Ghighen, Bulgaria) și Sucidava (Corabia, România), eventual la vărsarea Oltului, lângă Islaz, jud. Teleorman.4  

   IV. Podul lui Traian între Pontes și Drobeta (103-105 d.Hr)5

Podul lui Traian de la Drobeta, construit între 103-105 d.Hr. sub conducerea arhitectului Apolodor din Damasc, a fost una dintre cele mai impresionante realizări inginerești ale Imperiului Roman. Ridicat peste Dunăre pentru a facilita cucerirea și administrarea Daciei, podul a reprezentat o conexiune strategică vitală între malurile fluviului. 

Construit din piatră și lemn, cu o lungime de aproximativ 1.135 de metri, era susținut de 20 de piloni masivi din piatră. 

  Foto 5. Monedă antică cu podul lui Traian 

Podul apare pentru prima dată pe o moneda inaugurală, bătută de Traian în anul 105 d.Hr., cu ocazia terminării construcţiei (foto 5). Mult mai importante sunt însă scenele XCVIII, XCIX și CI de pe Columna lui Traian, ce înfăţişează momentul inaugurării podului şi debutul celui de-al doilea război daco-roman (foto 6).6

Foto 6. Podul de la Drobeta pe Columna lui Traian

  

Momentul exact când au început lucrările la podul lui Traian rămâne necunoscut, însă este cert că în 101 d.Hr., la demararea primului război daco-roman, construcția nu era realizată; trupele lui Traian traversând Dunărea pe poduri de vase. Până în 105 d.Hr., când s-a declanșat al doilea conflict, podul era însă finalizat și era utilizat de legiunile romane pentru a pătrunde din nou în Dacia.

În urma primului război daco-roman, Imperiul Roman controla teritorii întinse la nord de Dunăre: Banatul, Oltenia, Muntenia și părți din sudul Moldovei. Abia după încheierea primelor lupte, Traian avea la dispoziție resurse umane suficiente, inclusiv soldați și prizonieri de război, iar dominația asupra sudului Daciei legitima o asemenea investiție.  De altfel, pentru a apăra construcția, lângă pod s-au zidit concomitent castrele Drobeta şi Pontes.7

Decebal a perceput rapid pericolul major pe care îl reprezenta această construcție pentru independența Daciei, așa că inițial a recurs la diplomație, alertând și solicitând ajutorul popoarelor vecine, după care a trecut la măsuri drastice: capturarea comandantului roman Longinus, reorganizarea militară a Daciei și reluarea conflictului armat.

Nu există informații clare despre momentul și cauzele distrugerii podului. În literatura antică s-au păstrat două versiuni: ar fi fost demolat de împăratul Hadrian de teama incursiunilor barbare sau ar fi fost distrus de aluviunile Dunării. Regretatul arheolog Dumitru Tudor consideră absurdă prima variantă, argumentând că este de necrezut că romanii ar fi dărâmat o construcție atît de costisitoare si utilă pentru viaţa provinciei de la nord de Dunăre doar pentru că Hadrian era invidios pe gloria lui Traian sau ca o măsură preventivă. Așadar, subscriu părerii reputatului arheolog că podul s-a prăbușit mai degrabă cauzelor naturale, însă realitatea este că nu ştim când şi cum a fost distrus podul lui Apollodor de la Dunăre.8  

   V. Podul de piatră dintre Dolni Vadin-Grojdibodu (86/87  d.Hr. sau 222-235 d.Hr.) 

Podul de la Dolni Vadin-Grojdibodu este printre cele mai puține cunoscute poduri romane peste Dunăre, lipsind informațiile care să permită o datare precisă a construcției. Arheologul Dumitru Tudor afirmă că rămășițele identificate aparțin unui pod de vase construit cu ocazia expediției lui Cornelius Fuscus, încheiată în mod dezastruos pentru romani în prima bătălie de la Tapae. Pe de altă parte, cercetările mai noi pun la îndoială datarea lui D. Tudor; arheologul Dorel Bondoc plasând construirea podului în epoca împăratului Severus Alexander (222-235 d.Hr.)9

   VI. Podul de piatră al lui Constantin cel Mare între Oescus și Sucidava (328 d.Hr)10  

Foto 7. Traseul podului de la Sucidava

Podul lui Constantin cel Mare (foto 7), inaugurat în iulie 328 d.Hr., construcția lega orașele Sucidava (în prezent satul Celei, lângă Corabia, România) și Oescus (actualul Ghighen din Bulgaria), având un rol strategic major în apărarea frontierei dunăreane a Imperiului Roman târziu.

Inaugurarea podului a fost comemorată prin baterea unui medalion special în monetăria din Roma menit să imortalizeze această realizare tehnică remarcabilă. Din păcate, originalul s-a pierdut, păstrându-se doar două copii din bronz (Foto 8).11

Foto 8. Medalion cu podul lui Constantin

 

Prima mențiune a podului apare în lucrarea Liber de Caesaribus (41.18) a lui Sextus Aurelius Victor (sec. IV).12 

Proiectul podului este atribuit lui Theophilus Patricius, care s-a inspirat din opera lui Apollodor din Damasc, arhitectul podului lui Traian. Similitudinile între cele două poduri sunt evidente în multiple aspecte.13 

Conform calculelor arheologului Dumitru Tudor, podul lui Constantin cel Mare avea o lungime totală impresionantă de 2437 metri, din care 1137 metri traversau fluviul, iar restul acoperea lunca inundabilă până la Oescus și Sucidava.14 Prin comparație, podul lui Traian măsura 1134,90 metri.15

În secolul al IV-lea d.Hr., Sucidava și Drobeta reprezentau cele mai importante capete de pod de pe malul nordic al Dunării în sectorul aparținând Daciei Ripensis. Amplasarea lor nu a fost întâmplătoare, ambele fortificații fiind construite în dreptul unor importante vaduri de trecere a Dunării. O caracteristică esențială a acestor fortificații era poziționarea podului lângă colțul de sud-vest al fortificației care îl păzea.

Podul lui Constantin s-a dovedit esențială pentru transferul de trupe, echipamente și provizii la nord de Dunăre, facilitând implementarea strategiei imperiale în teritoriile transdunărene și consolidarea prezenței romane în regiune.

Construcția a servit propagandei oficiale, prezentându-l pe Constantin cel Mare ca un demn urmaș al lui Traian și ca restitutor Daciae. Deși campaniile sale nu au atins amploarea și rezultatele celor conduse de Traian în bellum Dacicum, Constantin a obținut o victorie importantă în 332 d.Hr., urmată de încheierea unui foedus cu goții. Acest tratat a rezistat timp de trei decenii, între anii 332 și 365, asigurând o perioadă de stabilitate relativă în regiune.16

Nu este clar când și din ce motive podul a fost dezafectat, însă este clar că în jurul anilor 367-369, în timpul domniei împăratului Valens, podul era inutilizabil.17 

Cu toate acestea, prezența romană în anumite zone de la nord de Dunăre a continuat până la sfârșitul secolului al VI-lea, iar Sucidava (și alte cetăți nord-dunărene) a funcționat ca un bastion în Barbaricum până în aceeași perioadă, fiind intens aprovizionată și menținându-și rolul strategic.18

O frumoasă tradiție etnografică a păstrat amintirea podului peste secole. Localnicii de pe ambele maluri ale Dunării îl numesc "podul de aramă", perpetuând credința că picioarele sale ar fi fost turnate din metal. În folclorul local, podul este asociat cu legende precum cea a Domnului de Rouă, care ar fi traversat puntea în drumul său spre curtea lui Ler Împărat, aflată la cetatea Antina (Romula/Reșca).19

   VII & VIII. Podurile de vase ale lui Valens, unul la Transmarisca-Constantiniana Daphne (367 d.Hr) şi altul la Noviodunum (Isaccea, România) (369 d.Hr)20

Despre cele două poduri de vase construite de Valens în timpul războiului cu goții așezați de la nordul Dunării (367-369) dispunem doar de scurte referințe literare în lucrarea istoricului antic Ammianus Marcellinus. Nu avem descrieri amănunțite ale acestor construcții și nici reprezentări pe monede care să redea forma lor, fiind lucrări temporare, cu simplul rol de a facilita trecerea trupelor romane.

 

 

Note

¹ Tudor 1971, p. 9

² Galliazzo 2004, p. 13

³ Tudor 1971, p. 33-44. Floroni & Juravle 2019, p. 192-193

⁴ Tudor 1971, p. 45-52

⁵ Tudor 1971, p. 53-154; Floroni & Juravle 2019, p. 193-195; Bjelic 2020.

⁶ Tudor 1971, p.  64-71

⁷ idem, p.  79-86

⁸ idem, p.  148-153

⁹ Tudor 1971, p. 17-32; Bondoc 2018, p. 238-240 

¹⁰ Gherghe & Amon 2007; Opriș et alii 2022; Tudor 1971, p. 155-192 

¹¹ "Constantinus I. - Medaillon"(Münzkabinett, RÖ 32345) la Muzeul de istoria artei de la Viena; Opriș 2022, p. 636

¹² Petolescu 1974, p. 30

¹³ Opriș et alii 2022, p. 638, 648-649

¹⁴ Tudor 1971, p. 160, 177

¹⁵ idem, p. 97, 99

¹⁶ Opriș et alii 2022, p. 647-648

¹⁷ idem, p. 647

¹⁸ Sistemul defensiv roman nord-dunărean cuprindea, între sfârșitul sec. III - prima jumătate sec. V, următoarele locuri (de la vest spre est): Kovin (nume antic: Constantia - Contra Margum); Insula Sapaja (posibil Lederata-Litterata); Banatska Palanka (posibil Translaederata ); Moldova Veche; Gornea; Sviniţa; Dubova; Orşova (Dierna); Insula Ada-Kaleh (Ducepratum); Insula Banului (Transdiana); Turnu Severin (Drobeta); Hinova; Tismana-Batoţi; Izvorul Frumos; Ostrovul Mare; Izvoarele; Desa; Bistreţ; Celei-Corabia (Sucidava). Pentru ultima fază a stăpânirii romane, sfârşitul sec. al V-lea - sec. al VI-lea, s-au identificat următoarele fortificații: Insula Sapaja; Banatska Palanka; Insula Ada-Kaleh (Ducepratum); Insula Banului (Transdiana); Turnu Severin (probabil redenumită Theodora); Ostrovul Mare; Celei-Corabia (Sucidava, denumită Sykibida). În plus față de acestea, Procopius din Caesareea mai menționează pe malul stâng al Dunării cetățile Zernes (probabil Dierna), Recidiva (locație necunoscută); Daphne și Turris (identificată cu Turnu Măgurele, Tyras sau recent cu Barboși). Subiectul este pe larg abordat de către Bondoc 2000, 2009; Hendzel 2023

¹⁹ Opriș et alii 2022, p. 636

²⁰ Tudor 1971, p. 193-198 valens 

Foto 1.  Locația podurilor antice peste Dunăre (operă proprie pe baza acestei hărți și a Atlasului Digital al Imperiului Roman)

Foto 2.  Locația podurilor antice peste Dunăre de la Sucidava și Drobeta, pe o hartă din lucrarea Istoria delle moderne rivoluzioni della Valachia a lui Anton Maria Del Chiaro, publicată în 1718. (Sursa: Bibliothèque Nationale de France)

Foto 3.  Podurile de vase construite cu ocazia campaniei dacice din anul 101 d.Hr, vizibile în scenele IV-V pe Columna lui Traian (Sursa: Trajans-column.org)

Foto 4.  Podul de vase atribuit lui M. Laberius Maximus, guvernatorul Moesiei Inferior (102 d.Hr), vizibil în scena XLVIII de pe Columna lui Traian (Sursa: Trajans-column.org)

Foto 5. Reversul monedei de bronz bătută de senatul roman în anul 105 d.Hr. cu ocazia inaugurării podului lui Traian (Sursa: British Museum) 

Foto 6. Podul de la Drobeta pe Columna lui Traian, scenele XCVIII/XCIX (Sursa: Trajans-column.org)

Foto 7. Amplasamentul podului constantinian. (Sursa: Gherghe & Amon 2007, p. 364) 

Foto 8. Copie din bronz după un medalion din aur (?) bătut pentru a marca construirea podului peste Dunăre de către împăratul Constantin I cel Mare (Sursa: Kunsthistorisches Museum Wien, Münzkabinett) 

Bibliografie

Bjelic 2020. | Igor Bjelic, Trajan’s Bridge – Analysis of Apolodorus’ Design Concept

Bondoc 2018. | Dorel Bondoc, The Roman Bridge between Dolni Vadin (Bulgaria) and Grojdibodu (Romania) 

Bondoc 2023. | Dorel Bondoc, Repertoriul fortificațiilor de pe ripa nordică a limesului Dunării de Jos în epoca romană târzie

Bondoc 2023. | Dorel Bondoc, The Roman Rule to the North of the Lower Danube

Floroni & Juravle 2019. | Isabella Floroni, Andreia-Iulia Juravle, Roman Bridges on the Lower Part of the Danube 

Gherghe & Amon 2007. |  Petre Gherghe, Lucian Amon, Noi date în legătură cu Podul lui Constantin cel Mare de la Sucidava  

Hendzel 2023. | Jakub Hendzel, The reconquest of Dacia by Constantine the Great. 

Galliazzo 2004. | Vittorio Galliazzo, I Ponti Romani

Opriș et alii 2022. | Ioan C. Opriș, Alexandru Dan Ionescu, Adrian Constantin Surleanu, Andrei Eugen Stănișteanu, Mihai Dragomir, Cătălin George Simion, Alexandru Ioan Cercel, Vicențiu Speriatu, Cătălin Dobrinescu, Adrian Șerbănescu, Vlad Călina, Pons per Danuvium ductus. Date noi despre podul lui Constantin cel Mare dintre Oescus și Sucidava)

Petolescu 1974. | Constantin Petolescu, Aurelius Victor Caesaribus (41.18)

Tudor 1971. | Dumitru Tudor, Podurile romane de la Dunărea de Jos