Istorie, nu basme și basne

Marea Schismă din 1054 (Sursa: Perun_Productions ) Este larg răspândită ideea că înainte de Marea Schismă nu exista ortodoxie sau catolicitate , perspectivă bazată pe preconcepția modernă că acești termeni se referă strict la două confesiuni religioase distincte apărute după destrămarea comuniunii liturgice între Orient și Occident.  Însă înțelesurile conceptelor  ortodoxie și catolicism sunt mult mai ample, iar pentru a înțelege evoluția lor este absolut necesar să clarificăm o serie de confuzii terminologice care viciază dezbaterile pe această temă.  Ortodox și catolic nu erau inițial termeni antagonici În pofida confuziei cu Biserica Ortodoxă sau cea Catolică, termenii ortodoxie și catolicism nu apar brusc ca urmare a sciziunii între Roma și Constantinopol, ci dimpotrivă, apar în zorii creștinismului, din secolul al II-lea d.Hr, fiind folosiți pentru a exprima pur și simplu natura universală și puritatea credinței creștine. Ortodoxia, termen originar din limba grea...

Una dintre marile enigme ale evoluției limbii române o reprezintă existența unor similitudini remarcabile între limba română (inclusiv dialectele ei sud-dunărene), limbile asociate italienei și dialectele meridionale franceze, care s-ar datora contactelor după retragerea aureliană din Dacia 1 . O teorie relativ nouă încearcă să dezlege acest mister sugerând că aceste asemănări lingvistice ar putea fi rezultatul unei migrații majore care a avut loc în jurul anului 580 p.Hr, când grupuri de populație din Italia s-ar fi deplasat spre regiunea balcanică, iar ulterior în spațiul fostei Dacii.  Însă, nu există niciun fel de izvoare istorice care să ateste o migrație semnificativă din Italia spre Balcani în evul mediu timpuriu. Mai mult, o astfel de idee se lovește de un paradox demografic : emigranții latinofoni ar fi trebuit să fi fost suficient de puțini încât migrația lor să nu fie menționată de izvoarele istorice (documente, cronici) și nici să nu lase prea multe urme arheologice, da...

Guillaume Lejean, Secțiune dintr-o hartă din lucrarea  Ethnographie de la Turquie d'Europe  (1861), p.39   Introducere Dobrogea, regiunea istorică situată între Dunăre și Marea Neagră, a fost de-a lungul timpului un mozaic etnic și cultural, martor al unor importante transformări geopolitice. Însă, în conștiința publică din anumite comunități și țări persistă însă un mit care susține că înainte de încorporarea regiunii în statul român, în anul 1878, prezența românilor în această regiune ar fi fost nesemnificativă sau chiar inexistentă. O analiză mai atentă a dovezilor istorice și demografice ne arată o realitate mult mai complexă a teritoriului dobrogean - preluat de România după ce a fost forțată de Rusia sa-i cedeze sudul Basarabiei. Realitatea demografică conform datelor otomane Teatru de război în repetate rânduri, structura demografică a regiunii Dobrogea a fost marcată de un proces continuu de emigrări și imigrări de-a lungul celor aproape cinci veacuri de  stă...

Sigiliu imperial emis de Heraclius ( Catalogue of Byzantine Seals - Dumbarton Oaks )  Absența inscripțiilor aparținând locuitorilor latinofoni este adesea prezentată ca o dovadă decisivă contra continuității populației romanice în Dacia post-aureliană, însă acest argument este valid doar dacă considerăm Dacia drept un caz izolat și alegem să ignorăm contextul mai larg al transformărilor care au avut loc în întreaga regiune balcanică după retragerea administrației romane. Dacia post-romană reprezintă, într-adevăr, un exemplu evident de perturbare gravă a evoluției societății locale, în contrast cu ceea ce s-a întâmplat în Italia, Hispania, Galia și chiar Africa de Nord, dar se observă numeroase similitudini cu situația din provinciile balcanice ale Imperiului Roman (Moesiile, Macedonia, chiar și Dalmația) după prăbușirea limesului danubian în anul 602. În timp ce Occidentul a cunoscut o continuitate relativă a structurilor sociale, culturale și administrative din epoca romană, Dacia...