O scurtă analiză demografică și un paradox grăitor: Cât de numeroși erau românii de la nord de Dunăre la începutul istoriei noastre?

Demografia istorică, deși este deseori ignorată în discuțiile privind teoriile istorice, poate să ofere un context absolut necesar pentru înțelegerea evoluției populațiilor în diverse epoci. And context is King ...

În absența datelor demografice precise, istoricii utilizează o combinație de surse, inclusiv registre fiscale, registre parohiale și relatări contemporane, pentru a realiza estimări informate despre dimensiunile populației. Evoluția populației de-a lungul istorie nu a fost liniară, ci dimpotrivă, a fost caracterizată de perioade mai lung sau mai scurte de creștere sau declin demografic, influențate de factori precum războaie, invazii, epidemii și condiții economice.

Există numeroase dovezi că regiunea carpato-danubiană era locuită chiar și în așa-numitul "Ev Mediu Întunecat" - doar că nu știm cu exactitate compoziția etno-lingvistică a populației locale, totuși trebuie remarcat că nu avem informații (nici scrise, nici arheologice) despre migrații semnificative de la sud la nord de Dunăre, însă nu sunt excluse anumite mișcări de populație de pe un ţărm al Dunării pe altul, dar nu în proporţiile presupuse. Este, așadar, cât se poate de grăitoare absența mențiunilor despre un ipotetic exod al populației romanice din Balcani. Un astfel de eveniment ar fi fost cu siguranță reflectat în documentele și cronicile statelor vecine, care în general consemnau mișcările semnificative de populație.

Iar acesta este marele paradox al teoriei migrației: românii ar fi trebuit să fi fost suficient de puțini încât migrația lor să nu fie menționată în izvoarele istorie (documente, cronici) și nici să nu lase prea multe urme arheologice, dar și suficient de numeroși cât să nu fie risipiți de alte popoare (maghiari, slavi, avari etc).

În contextul în care izvoarele documentare despre această zonă sunt puține și uneori îndoielnice, elucidarea evoluției demografice în spațiul românesc medieval este o sarcină dificilă, însă specialiștii au avansat unele estimări pe baza cărora ne putem face unele idei privind situația demografică din trecut și putem elimina unele argumente neverosimile sau complet aberante, precum basmul unei evoluții demografice excepționale a românilor. Creșterea naturală în perioadele medievală și modernă timpurie era lentă, în ciuda fertilității ridicate, și nu există niciun indiciu că românii ar fi fost o excepție.

Transilvania

Pentru Transilvania avem o estimare destul de realistă de 230.000 de locuitori pentru perioada imediat anterioară invaziei tătare.¹ Pe baza registrelor papale din perioada 1332-1337 se estimează o populație a voievodatului Transilvaniei de 349,000 de locuitori, însă trebuie precizat că registrele papale nu consemnează și localitățile în care nu exista o parohie catolică, adică acele comunități ortodoxe care nu erau obligate la plata dijmei față de biserica catolică.² La finalul secolului al XV-lea, populația voievodatului (doar regiunea intracarpatică, cu o suprafață de 55.000 kmp) ajunge la 454.000-516.045 de locuitori, iar în 1595 ajunge la 670.000 de locuitori, în 1720 la 806.221, în 1786 la 1.293.992, iar în 1900 la 2.476.998 .³

Istoricul român Bogdan Murgescu estimează că populația teritoriului actual al Transilvaniei (adică c. 102.000 km2) se ridica la aprox. 1 milion la 1500, apoi 1,1 milioane la 1600 si 1,25 milioane la 1700. Populația crește puternic sub stăpânire austriacă, ajungând la 3 milioane în jurul anului 1800, datorită colonizărilor, măsurilor antiepidemice și progresului agricol.⁴

Moldova

Estimările privind regiunile extracarpatice sunt mult mai limitate. Potrivit istoricului Victor Spinei, între sec. IX-XI, populația teritoriului dintre Carpați și Nistru se ridica la circa 250.000 de persoane, scăzând la 150.000 după invazia tătară.⁵

Potrivit estimărilor realizat de prof. Murgescu, populația Moldovei a avansat lent de la circa 400.000 în jurul anului 1500 la 480.000 de locuitori pe la 1700. La finalul sec. XVIII, populația regiunii de la est de Carpați (incluzând Bucovina anexată de austrieci în 1774) ajunge la circa 900.000.

Desigur, evaluarea datelor demografice este un prilej de vii dispute între istorici (și nu doar în România), așadar alte seturi de estimări indică cifre mai mult sau mai puțin diferite. Astfel, potrivit istoricilor basarabeni, populaţia statului dintre Carpați și Nistru avea o populație de 350.000-400.000 locuitori în sec. XIV-XV, pentru ca populația să scadă la 300.000-350.000 locuitori în zbuciumatul secol al XVI-lea. La 1591, pe baza datelor incomplete oferite de catastiful lui Petru Șchiopul se estimează o populație de 236.000 de persoane. Evoluția demografică intră pe o pantă ascendentă în sec. XVII-XVIII, ajungând la 564.340 locuitori în 1773-1774, excluzând din această cifră populația refugiată peste munți din cauza războiului ruso-austro-turc. În 1803, conform estimărilor pe baza Condicii Vistieriei se estimează populația principatului moldovenesc (fără Bucovina) la 700.000 de oameni.⁶

Muntenia

Populația Munteniei a oscilat între 300.000 și 350.000 de-a lungul sec. XVI-lea, scăzând la 300.000 de persoane în timpul lui Mihai Viteazul, din cauza fiscalității excesive, epidemiilor și războaielor. Populația a ajuns la c. 500.000 la mijlocul secolului al XVII și la 600.000 la finalul secolului. La 1800, populația dintre Carpați și Dunăre depășise cifra de un milion, potrivit datelor prezentate de Murgescu. Pe de altă parte, Louis Roman indică o evoluție mai oscilantă a populației în secolul al XVIII-lea: 1 milion în timpului domniei lui Constantin Brâncoveanu, o scădere la 800.000 de locuitori pe la mijlocul secolului al XVIII-lea și o creștere până la 1,5 milioane în 1791.⁷

Un total estimativ pentru întreg spațiul românesc

În total, la mijlocul secolului al XV-lea, cifra aproximativă a populaţiei întregului spaţiu locuit de români era cuprinsă între 1,5 și 2 milioane locuitori, conform Silviei Corlăteanu-Granciuc de la Universitatea de Stat din Moldova.⁸

Începând din secolul al XIX-lea apar și recensămintele care ne oferă o imagine mai clară asupra compoziției etnice. Pentru a păstra analiza demografică la nivelul secolelor voi prezenta datele demografice din perioada 1897-1900. La finalul secolului, în Regatul României locuiau 5,48 milioane de persoane de naționalitate română,⁹ iar în Austro-Ungaria și Imperiul rus trăiau alți 4,1 de milioane de etnici români.¹⁰ În total, la finalul secolului al XIX-lea erau înregistrați 9,64 milioane de români(excluzând românii care au emigrat în alte țări din Europa sau din lume). Spre comparație, numărul maghiarilor se ridica la 8,85 de milioane (incluzând etnicii maghiari din Monarhia duală, România și Rusia).¹¹

Este plauzibilă ipoteza unei creșteri demografice excepționale a românilor în comparație cu maghiarii?

Pentru a ne putea face o imagine privind evoluția probabilă a populației din spațiul românesc ar fi util să analizăm și situația de pe alte meleaguri europene. Ca să evităm scenariile absurde cu creșteri neverosimile de populații, vă las aici câteva date despre demografia din regatul maghiar și din Anglia medievală, cel din urmă un caz relativ bine documentat.

Să începem cu țara vecină, cu Ungaria: potrivit estimărilor istoricilor, numărul maghiarilor care sub conducerea lui Arpad s-au stabilit în Panonia era între 70.000 și 400.000 și au găsit în bazinul carpatic o populație de 150.000 până 500.000 de locuitori. Makkay János și Mályusz Elemér susțin că Arpad a venit însoțit de 70.000 de oameni, Kristó Gyula, aprecia numărul invadatorilor maghiarilor între 100.000 și 200.000, iar populația locală între 150.000 și 250.000; Péter Juhász, Pauler Gyula și Zimonyi István avansau cifra de 100.000 de maghiari; Róna Tas András estima de 200.000 de maghiari, Györffy György considera că populația bazinului carpatic în sec. X era de 400.000 de maghiari și 200.000 de autohtoni.¹²

Potrivit autorilor Atlasului Național al Ungariei, populația bazinului carpatic probabil nu depășea 1 milion la începutul secolului al XII-lea și era cuprinsă între 1 și 2 milioane de oameni înainte de invazia tătară. La mijlocului sec. XIII, imediat după invazia tătară, populația se ridica la circa 1,1 milioane de locuitori, estimându-se că între 15% și 50% din populația Regatului apostolic a pierit ca urmare a invaziei. Populația va crește până la 3 milioane de locuitori la finalul secolului al XV-lea și atinge cifra de 4 milioane de locuitori în jurul anului 1600.¹³

Mai exact între 1086 și 1348 (înainte de Marea Ciumă), populația Angliei a înregistrat o creștere anuală medie de 0,25%, iar între 1348-1541 a scăzut cu 2.65% pe an. Astfel, de la circa 1,7 milioane de oameni în 1086, populația Angliei a ajuns la 4,1 milioane în 1600 - adică o creștere de 140% în cinci veacuri.¹⁴ În aproximativ aceeași perioadă de timp, populația regatului maghiar a avansat de la 1,2 milioane în anul 1100 la 3,5 milioane la final de secol XVI - adică o creștere de 190%.¹⁵

Așadar, având în vedere contextul demografic cred că basmele cu mii de românofoni care au colonizat și îmblânzit ținuturile carpato-danubiene ocupate de tătari ar trebui reanalizate. Din punct de vedere demografic, câteva mii sau chiar zeci de mii de oameni nu se transformă în milioane într-un mileniu. Cu atât mai puțin în ținuturile nord-dunărene, care nu erau deloc un ținut al făgăduinței, în condițiile în care spațiul românesc a fost constant câmp de luptă. De exemplu, pe parcursul secolului al XVI-lea, populaţia principatului Moldovei este pusă la grea încercare. Potrivit documentelor, au fost consemnate invazii în 1500, 1505, 1509, 1510, 1511 1513, 1518, 1537-1538, 1564, 1574, 1584, 1587, 1595. Ani de secetă şi foamete au fost la 1512, 1553, 1574–1575, 1585. Epidemii de pestă au fost în anii 1512, 1522–1553, 1588. Românii nu aveau niciun factor de atracție culturală care să-i facă pe alții să le preia limba. Elitele foloseau maghiară, latină medievală, slavonă, nicidecum limba română.

Dar poate crede cineva că românii erau mai buni la făcut copii, erau și imuni la epidemii, ba chiar și raidurile tătarilor și turcilor îi ocoleau?

Teritoriul nord-dunărean era în mod cert locuit și în perioada evului mediu timpuriu, uneori denumit "întunecat" (pe teritoriul nostru aprox. 300-1000), doar că pe baza dovezilor arheologice nu se poate preciza cu exactitate ce graiuri vorbeau locuitorii, mai ales în cazul unor culturi sincretice, precum cea slavo-română.

Este, așadar, cât se poate de grăitoare absența mențiunilor exodului unei populații romanice din Balcani peste Dunăre. Un astfel de eveniment ar fi fost cu siguranță reflectat în documentele și cronicile statelor vecine, care în general consemnau mișcările semnificative de populație.

Hartă din manualul de cosmografie Rudimenta Cosmographica, publicat de sasul transilvănean Johannes Honterus în 1542

NOTE

¹Estimarea aparține istoricului P. Niedermaier. Mai este de remarcat că istoricul austriac avansează o densitate medie de 0,9-2,4 locuitori/km2 pentru sec. VI-VII, cifre similare cu cele din teritoriile germane şi est-europene. P. Niedermaier, Der mittelalterliche Städtebau, p.33 apud. Ioan Marian Tiplic, Transylvania in the Early Middle Ages (7th -13th C.), p.10-14

²Registrele papale medievale pot oferi indicii despre populația unei regiuni, dar nu erau recensăminte care să înregistreze compoziția etnică. Vezi Bojtor, István Erdélyi krónika, p. 28; dar și Stefan Pascu, A history of Transylvania, p. 67

³ Istoricii maghiari estimează că în jur de 830.000 locuiau pe teritoriul actual al Transilvaniei în 1495. Kocsis, Károly; Kocsis-Hodosi, Eszter (1998). Ethnic geography of the Hungarian minorities in the Carpathian Basin, p.102

⁴Bogdan Murgescu, România și Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010), p. 51

⁵Victor Spinei, Moldova în secolele XI-XIV, p. 240

⁶Bogdan Murgescu, idem; Valeriu Bulgac, Evoluţia etnodemografică a Moldovei medievale (1400-1774), p. 44 și Alexandru Furtună, op.cit, În ceea ce privește populația Bucovinei austriece, la momentul anexării se estimează că era locuită de 58.000 până la 85.000 de locuitori. vezi Constantin Ungureanu, Populația Bucovinei în perioada stăpânirii austriece

⁷Bogdan Murgescu, op.cit, p. 51

⁸Alexandru Furtună, Populaţia ţinutului Iaşi (secolul al XVI-lea – începutul secolului al XIX-lea), p. 171

⁹ Recensământului de la 1899 din Regatul României

¹⁰Românii de peste granițe erau distribuiți astfel: 2.799.479 etnici români în părțile ungurești ale Monarhiei dualiste, alți 230.963 în partea austriacă, iar în Gubernia Basarabia locuiau 920.869 de români. Recensământului austro-ungar de la 1900 - partea maghiară/ partea austriacă; și Recensământul rusesc de la 1897

¹¹ vezi nota anterioară privind Recensământul austro-ungar de la 1900

¹² Cifre mult mai puțin credibile au fost oferite de Gábor Vékony, care bazându-se pe teoria lui Gyula László privind dublul descălecat maghiar în Panonia, credea că maghiarii conduși de Árpád au găsit în bazinul carpatic un număr semnificativ de vorbitori de limba maghiară, estimând că Arpad a venit cu 14.000 de oameni și a găsit în bazinul carpatic o populație de 1.278.842 de locuitori, majoritatea maghiari. Szántó Richárd, A Kárpát-medence népessége a 9. században.

¹³Estimările istoricilor care au elaborat Atlasul Național al Ungariei se referă la întreg bazinul carpatic, adică o suprafață de c. 330.000 km2. vezi National Atlas of Hungary, p. 16; pentru estimările privind impactul invaziei tătare vezi József Laszlovszky, Stephen Pow, Beatrix F. Romhányi, László Ferenczi, Zsolt Pinke, Contextualizing the Mongol Invasion of Hungary in 1241–42, p. 420

¹⁴Cea mai precisă sursă pentru Anglia medievală este Doomsday Book, o catagrafie realizată în 1086, după cucerirea normandă. Pe baza documentului, istoricii englezi estimează o populație cuprinsă între 1,11 milioane și 2 milioane. Josiah Russell a calculat o populație totală de 1,11 milioane, în timp ce abordarea lui Darby indică o populație între 1,45 și 1,59 milioane, Stephen Broadberry a avansat o cifră de 1,86 milioane de oameni, iar Harvey susține că populația Angliei se apropia de 2 milioane. Ulterior, într-o lucrare comună, Stephen Broadberry, Bruce M. S. Campbell, Bas van Leeuwen au indicat o populație de 1,7 milioane la 1086 și 4,1 milioane în anul 1600. Ken Powell, Chris Cook indică o populație a Angliei de 2,8 milioane în 1545 și 3,75 milioane în 1603. Stephen Broadberry, Bruce M. S. Campbell, Bas van Leeuwen, English Medieval Population: Reconciling Time Series and Cross-sectional Evidence, p.18. Pentru statisticile privind sec. XVI vezi capitolul Population and the Growth of Towns din Ken Powell, Chris Cook, English Historical Facts 1485–1603

¹⁵ Creșterea naturală lentă și efectele catastrofelor demografice, precum invazia tătară, au fost contrabalansate de colonizarea sașilor și a altor populații. National Atlas of Hungary, p. 16. Populația Ungariei în secolul al XIII-lea a fost estimată la cel puțin 2 milioane de către Gyorffy, în timp ce Kristo a estimat o populație de 1 milion la începutul secolului și 1,6 milioane la sfârșitul aceluiași veac. Nora Berend, At the Gate of Christendom: Jews, Muslims and 'Pagans' in Medieval Hungary, p. 63-64