Știați că nu a existat niciodată o entitate statală care să se autodenumească "Imperiul Bizantin"?

Foto 1. Romanía sau Imperiul Bizantin (Foto: Amazing maps)

Vom începe analiza noastră cu un truism incontestabil și totuși ignorat: Nu a existat niciodată o entitate statală care să se autodenumească "Imperiul Bizantin".

Termenul "Imperiul Bizantin" este un neologism academic și se referă la jumătatea estică a Imperiului Roman, însă era un concept complet necunoscut celor pe care îi numim astăzi bizantini. 

I. De la "Ρωμανία" (Romanίa) la Imperiul Grecilor la Imperiul Bizantin  

Bizantinii se numeau pe ei înșiși, în limba greacă, "Ῥωμαῖοι" (romaioi), iar numele țării lor era era "Ρωμανία" (Romanίa) sau "Βασιλεία Pωμαίων" (Basileía Romaíon), adică Țara sau Imperiul Roman.1 

Istoria politonimului "Romania" este mult mai complexă decât lasă să se înțeleagă o simplă enumerare a celor care au menționat termenul.

Cu excepția mentiunii incerte atribuită lui Arrian, "Romania" apare în scris începând cu sec. IV, atât la autorii de limbă greceasca, dar si la cei latini, atat in Occident, cat si in Orient. Cea mai timpurie mentiune pare sa fie in prima parte a lucrarii Consularia Constantinopolitana, parte redactată in prima jumatate a sec. IV, in limba latină. 

Cercetătorii sunt de părere că Romania era pur și simplu numele din popor al Imperiului Roman, fiind utilizat cu mult înainte ca termenul să apară in scrierile latinești și grecești din sec. IV.

Romania nu desemna doar partea orientală a Imperiului Roman, adică așa-numitul imperiu Bizantin, ci desemna întreg Imperiul Roman, din Hispania până în Asia, din Britania in Aegyptus.2  

În secolele următoare, Romania apare chiar în acte  imperiale, inclusiv în faimoasa lucrare Ad Administrando Imperio a împăratului bizantin Constantin al VII-lea Porfirogenetul (913-959).3 

O dovadă că Romania nu era un concept cărturăresc, ci era chiar numele folosit de locuitorii simpli ai capitalei imperiului pentru a desemna entitatea statală din care făceau parte, patria lor. Astfel, în timpul revoltei Nika din anul 532, locuitorii Constantinopolului răsculați  împotriva lui Iustinian I  scandau: „Probos ca împărat pentru Romania!”⁴

Bizantinii nu se considerau greci, deși vorbeau grecește, ci se considerau "Rhomaioi", adică romani, și își denumeau propria limba ca "romaică". 

Pe de altă parte, tendința dominantă în Occident, în special după anul 800, era aceea de denumi Romania bizantină drept "Imperiul de la Constantinopol", "Imperiul Grecilor", "Imperiul de Răsărit", iar locuitorii Imperiului, Graeci (greci)⁵. Această schimbare de terminologie reflectă intensificarea disputelor între Occident și Orient pe tema moștenirii Imperiului Roman. 

Termenul de Romania a fost adoptat și de către cruciații care au cucerit Constantinopolul în 1204, unde au fondat Imperiul Latin.⁶

Dar cum a ajuns termenul Bizanț să se refere nu doar la capitala Imperiului Roman de Răsărit, ci la întreg imperiul, prin extensie, la întreaga sa populație și civilizație? 

În general se crede că folosirea denumirii de "Bizanț" pentru a desemna întreg imperiul a fost inventat în 1557 de către istoricul german Hieronymus Wolf, însă, această poveste este ușor inexactă. Această tradiție începe probabil cu un alt istoric, cu cărturarul bizantin Laonikos Chalkokondyles, care la mijlocul secolului al XV-lea, folosește numele de "Byzantion" pentru Constantinopol și îl numește pe conducătorul său "împăratul Byzantionului", supușii săi sunt denumiți "bizantini", iar statul este denumit "împărăția/regatul grec al Byzantionului".7 

Termenii "Bizanț" și "Imperiul Bizantin" au ajuns dominanți în detrimentul acestor alternative abia în secolul al XIX-lea, când cercetătorii europeni au început să pledeze pentru studierea Bizanțului ca entitate culturală și politică de sine stătătoare.⁸

II. Romanίa bizantină, Romandia în Elveția, Romagna în Italia și România: denumiri similare pentru realități istorice diferite

Apariția conceptului de "Romania" ca "țară a romanilor" este strâns legată de extinderea universală a cetățeniei romane, în 212 d.Hr., ceea ce a condus la crearea unei comunități romane globale, fapt ce explică de ce acest endonim s-a păstrat în diverse colțuri ale fostului Imperiu Roman sub forme precum Romania (Ρωμανία - numele medieval al Imperiului Bizantin), Țara Românească (devenită România), Pays Romands ori Romandia (în Elveția)9 și Romagna (în Italia) - toate acestea reprezentând manifestări în plan toponimic ale aceleiași identități romane și au un punct comun: se referă la Roma și la Imperiul Roman. 

Cât privește numele țării noastre, România, acesta nu reprezintă altceva decât varianta modernă a termenului arhaic Țara Românească, la fel cum Țara nemțească, Țara turcească ori Țara ungurească din cronicile românești au fost înlocuite cu Germania, Turcia, respectiv Ungaria.

III. Cum erau denumite Imperiul Bizantin și Constantinopolul în vechile cronici românești? 

La fel ca majoritatea cărturarilor europeni, vechii cronicari români din sec. XVI-XVIII îi considerau pe bizantini ca fiind greci, iar marele oraș Constantinopol era deseori denumit Țarigrad (termen preluat din limbile slave care literalmente înseamnă "Orașul Țarilor"). 

Cronicarii români respingeau ideea descendenței bizantinilor din romanii antici, strămoșii românilor. Această perspectivă este exemplificată pregnant în scrierile lui Constantin Cantacuzino, care, deși provenea dintr-o familie de origine bizantină, explică explicit că "mare osebire iaste între grec și între roman" și că bizantinii "nu romani, ci elini sunt".10

 Concluzii

Prin urmare, încă este dificil de spus cine erau exactitate bizantinii și Imperiul Bizantin. Cât de mult erau ei urmașii romanilor sau grecilor antici continuă să reprezintă o temă de dezbatere greu de tranșat printre istorici și nu numai.

Monedă de argint emisă de împărații bizantini Leon al V-lea și Constantin (813-820) cu legenda ”LEOn/S CONSTAn/TInE ECQE[U]/bASILIS RO/MAIOn”/Leo și Constantin, basilei romani (Sursa: augustuscoins.com)

NOTE

1 Kaldellis 2021, p. 351, Wolff 1948, p. 2-13

2 Wolff 1948, p. 2-13, Kaldellis 2019, p. 85-90 

3 Porphyrogenitus 1993, p. 205; Kaldellis 2021, p. 217

⁴ Kaldellis 2019, p. 89-90

5 Ransohoff și Aschenbrenner 2021, p. 1-2; Kaldellis 2019, p. 11-14

6 Jacoby 2009; Wolff 1948, p. 14

7 Kaldellis 2021, p. 352-354; "Βυζαντίου βασιλείαν" (Byzantion băsĭleíān) în textul lui Laonic Chalcocondil, respectiv "Bizantii Regnum" în traducerea lucării lui Chalcocondil publicată în 1556 de Conard Clauser.  Chalcocondil și Clauser 1729, p. 73

8 Kaldellis 2019, p. 32-34

9 Denumirea "Pays romands" era utilizată în limba franceză încă din Evul Mediu pentru a desemna ținuturile locuite de romanzi, corespunzând termenului Welschland din limba germană. Spadaro 2022, p. 14

De asemenea, termenul "Romagne", atestat încă din secolele XII și XIII, apare ca sinonim cu "pays romands" într-un document oficial din Berna din anul 1598. Tappy 2010, p. 58-59

10 Constantin Cantacuzino, Istoria Țării Românești, p. 58

BIBLIOGRAFIE

Cantacuzino, Constantin, Istoria Țării Românești

Chalcocondil și Clauser 1729.  Laonic Chalcocondil (autor) și Conrad Clauser (traducere), Laonici Chalcocondylae Atheniensis historiarum libri decem

Kaldellis 2021. | Anthony Kaldellis, From "Empire of the Greeks" to "Byzantium"  în: The invention of Byzantium in early modern Europe, p. 349-368

Kaldellis 2014. | Anthony Kaldellis, A New Herodotos. Laonikos Chalkokondyles On The Ottoman Empire, The Fall Of Byzantium, And The Emergence Of The West

Kaldellis 2019. | Anthony Kaldellis, Romanland: Ethnicity and Empire in Byzantium

Jacoby 2009. | David Jacoby, After the fourth crusade: The Latin empire of constantinople and the Frankish states

Porphyrogenitus 1993. |  Constantine Porphyrogenitus (autor), Romilly Jenkins (traducator), De Administrando Imperio

Ransohoff și Aschenbrenner 2021. | Jake Ransohoff (editor), Nathanael Aschenbrenner (editor), The Invention of Byzantium in Early Modern Europe

Ross. | Kelley L. Ross, Decadence, Rome and Romania, the Emperors Who Weren't, and Other Reflections on Roman History 

Spadaro. 2022 | Ella Spadaro, L'identité linguistique de la Suisse romande. Une définition linguistique, culturelle, géographique et identitaire de la Suisse romande

Tappy. 2010 | Denis Tappy, Les frontières actuelles du canton de Vaud : genèse historique d'un territoire et questions de limites

Wolff 1948. | R. L. Wolff, Romania: The Latin Empire of Constantinople, Speculum, 23(1), 1–34