Istorie, nu basme și basne

Foto 1. Podurile romane la Dunărea de Jos   Podul lui Traian de la Drobeta, construit de arhitectul Apolodor din Damasc între 103-105 d.Hr., reprezintă o realizare inginerească remarcabilă pentru perioada antică, însă pe lângă acesta, Imperiul Roman a mai ridicat cel puțin alte șapte poduri romane peste Dunăre, unele cu o existenţă mai îndelungată, altele efemere, destinate unor expediţii militare punctuale ( foto 1 ). Foto 2. Podurile de la Sucidava și Drobeta pe o hartă din 1718 De remarcat că singurele poduri de piatră romane peste Dunăre sunt cele ridicate pe cursul inferior al fluviului , 1  printre acestea numărându-se și unul ce a depășit ca dimensiuni construcția de la Drobeta, fiind considerat  cel mai lung pod roman din istorie: cel de la Sucidava ( foto 2 ). 2 În ordine cronologică, cele opt poduri romane de la Dunărea Inferioară:  I. & II. Poduri de vase ridicate cu ocazia primei campanii dacice a lui Traian (101 d.Hr) III. Pod...

Prolificul scriitor-lingvist-cineast-jurnalist Dan Alexe susține într-un  material, cu zero surse citate, că " daco-românii (...) au păstrat pentru cetate sensul unic, vechi, de fortificație militară " și " au preluat în schimb din maghiară termenul város = oraș ". Pe baza acestei observații, concluzionează că reprezintă " o dovadă lingvistică a migrației proto-românilor din Balcani peste Dunăre, în Ardeal ". 1   Din capul locului trebuie precizat că astfel de concluzii, bazate pe analiza empirică a câtorva cuvinte, au o valoare strict sugestivă, fiind lipsite de rigoare științifică. Iar când analiza empirică mai este și plină de erori, rezultatul este cel puțin zis îndoielnic.  O analiză pe text evidențiază multiplele aspecte eronate, trunchiate. Autorul postulează că termenul latinesc  civitas ar fi căpătat în limba română un " s ens unic, vechi, de fortificație militară ", acela de cetate , în contrast cu alte limbi romanice, dar și cu alba...

Foto 1. Tatăl Nostru în Evangheliarul slavo-român de la Sibiu (1551-1553) " Tatăl nostru " sau  Rugăciunea Domnească  reprezintă un element fundamental al credinței creștine , fiind comună tuturor confesiunilor, deși cu unele diferențe terminologice și teologice.    Plăsmuit într-o anume epocă și cultură, rugăciunea "Tatăl Nostru" nu a rămas neschimbată din lui Isus și până astăzi, ci poartă culoarea vremurilor și neamurilor care au îmbrățișat creștinismul, suferind transformări notabile la trecerea dintr-o limbă într-alta. De-a lungul veacurilor, traducătorii textelor sfinte, realizând că elementele culturale din textul original nu vor fi înţelese în cercul creștinilor cărora se adresa traducerea lor, le-au adaptat condițiilor etnografice ale mediului lor.  Procesul de traducere a textelor sacre implică în mod inerent decizii interpretative care pot altera semnificația acestora, iar una dintre diferențele semnificative în textul rugăciunii "Tatăl Nostru"...