"Vie Împărăția Ta" sau "vie Regatul Tău" sau "vie Țaratul Tău" "vie Hanatul Tău". Cum a fost modelată rugăciunea "Tatăl Nostru" de istoria și cultura popoarelor care au îmbrățișat creștinismul

Foto 1. Tatăl Nostru în Evangheliarul slavo-român de la Sibiu (1551-1553)

"Tatăl nostru" sau Rugăciunea Domnească reprezintă un element fundamental al credinței creștine, fiind comună tuturor confesiunilor, deși cu unele diferențe terminologice și teologice.

Plăsmuit într-o anume epocă și cultură, rugăciunea "Tatăl Nostru" nu a rămas neschimbată din lui Isus și până astăzi, ci poartă culoarea vremurilor și neamurilor care au îmbrățișat creștinismul, suferind transformări notabile la trecerea dintr-o limbă într-alta. De-a lungul veacurilor, traducătorii textelor sfinte, realizând că elementele culturale din textul original nu vor fi înţelese în cercul creștinilor cărora se adresa traducerea lor, le-au adaptat condițiilor etnografice ale mediului lor.

Procesul de traducere a textelor sacre implică în mod inerent decizii interpretative care pot altera semnificația acestora, iar una dintre diferențele semnificative în textul rugăciunii "Tatăl Nostru" se referă chiar la modul în care este denumită stăpânirea divină: "Împărăția Ta" în tradiția ortodoxă în limba română (Foto 1),¹ "Țaratul Tău"(ц҃рстви᾽е тво᾽е), la slavii ortodocși (Foto 2),² "Regatul Tău" (Regnum Tuum) în tradiția romano-catolică (Foto 3)³ sau "Hanatul Tău" (Sening Xanliging) la cumani.⁴

Foto 2. Tatăl Nostru în Tetraevanghelul țarului Ioan Alexandru
Diferență terminologică nu este întâmplătoare, ci reflectă un întreg proces istoric, iar pentru a putea elucida chestiunea trebuie să pornim de la textul original în care regăsim rugăciunea, adică în Noul Testament.

Rugăciunea ni s-a transmis prin intermediul Evangheliilor lui Matei (VI, 9-13) și Luca (XI, 2-4), ambele redactate în limba greacă, limba primară a creştinismului timpuriu în Imperiul Roman. Varianta consemnată de Sf. Matei, considerată mai completă, a fost adoptată din primele secole după Hristos.⁵

Foto 3. Pater Noster în Codex Bezae Cantabrigiensis

La baza acestor diferențe stă cuvântul grecesc "basileía" (βασιλεία), întâlnit atât în Evanghelia lui Matei, cât și în cea a lui Luca. Termenul are multiple înțelesuri: statut sau putere regală, domnie, regat sau imperiu. Atestat încă din timpul lui Homer, basileía și termenul derivat basileus (conducătorul unei basileia) sunt utilizați pentru a desemna entități statale și suverani greci, regăsindu-se chiar și pe monede bătute de Alexandru Macedon.⁶

Basileíā apare de 119 ori în evangheliile sinoptice, iar în majoritatea cazurilor se referă fie la "basileíā toû Theoû" (βασιλεία τοῦ Θεοῦ), adică Împărăția/Regatul lui Dumnezeu, fie la "basileíā tō̂n Ouranō̂n" (βασιλεία τῶν Οὐρανῶν), adică Împărăția/Regatul Cerurilor.⁷

De ce basileía a fost tradus drept regat în Occidentul latin, în timp ce în Orientul greco-slavon a căpătat sensul de împărăție? Pentru a răspunde la această întrebare trebuie să analizăm în primul rând evoluția conceptului de monarhie în decursul primelor veacuri după Hristos.

De ce rege și regat, nu împărat și împărăție?

În lumea modernă folosim adesea termenii "împărat" și "imperiu" în mod anacronic și în afara contextului lor istoric pentru a descrie cel mai înalt rang în ierarhia titlurilor monarhice. Însă, deși suveranii romani, începând cu Octavian Augustus, au condus o entitate statală masivă, semnificația antică a termenului de imperiu (imperium) era foarte diferită de noțiunea modernă imperiu, iar titulatura de împărat (imperator) nu reprezenta încă un nou tip de monarh.⁸

În vremea lui Iisus și a Apostolilor, cei doi termeni erau indisolubili legați de autoritatea militară, de expansiune și control asupra teritoriilor cucerite; reprezentau autoritatea obținută și menținută prin forța militară și dominația asupra populațiilor supuse cu forța; erau departe de ideea naturii benevole a autorități divine pe care creștinismul o propovăduia.

Titlul de imperator (care stă și la originea cuvântului românesc "împărat") era în Antichitate un simbol al autorității militare și era doar unul dintre numeroasele titluri și funcții cumulate de cei pe care noi îi numim astăzi împărați romani, alături de titluri ca Augustus, Caesar sau Princeps civitatis. Octavian Augustus a preferat titlul de princeps datorită conotațiilor sale republicane (însemnând "primul între egali") mai degrabă decât dictator sau autoritarul dominus, astfel încât perioada Imperiului Roman timpuriu este descrisă drept Principat.

Nomenclatura imperială a evoluat de-a lungul timpului, astfel că titulatura suveranilor romani s-a schimbat de la o dinastie la alta. O analiză realizată de istoricul Olivier Hekster arată că Augustus a fost elementul cu cea mai recurență pe monedele imperiale emise în primele cinci secole ale erei noastre, în timp ce titlul de Imperator, deși un element important în nomenclatura imperială romană, apare mult mai rar, iar popularitatea lui se reduce drastic după secolul al III-lea. Astfel, în secolul al IV-lea, în perioada în care creștinismul devine religia dominantă a Imperiului Roman, titlul de Imperator este rareori inclus în nomenclatura imperială (Foto 2), fiind înlocuit de titluri precum Dominus Noster (domnul nostru), Pius Felix (pios și binecuvântat).⁹

Foto 4. Evoluția titulaturii imperiale între secolele I-V p.Hr

Când Roma Republicană s-a transformat în a doua jumătate a secolului I î.Hr. într-o monarhie de facto, nu și de jure, la început nu a existat un nume pentru noul tip de monarh. Noii conducători au evitat titlul de rege, nu pentru că ar fi fost nepopular în rândul oamenilor de rând, ci pentru că era inacceptabil pentru aristocrația senatorială,¹⁰ așadar era esențial pentru ordinea politică să se păstreze iluzia continuării formale, în unele aspecte, a Republicii Romane. Ca atare, împărații romani s-au străduit să se prezinte ca "civilis princeps" (bun cetățean), deși în practică erau "regnare sine regio insigi" (domneau fără însemne regale).¹¹ Acesta a fost și modul în care istoricii greci ai Romei au evaluat instaurarea principatului. Astfel, conform lui Dio Cassius, "puterea atât a poporului, cât și a senatului a trecut în întregime în mâinile lui Augustus, și din acest moment a existat, strict vorbind, o monarhie... numele de monarhie, desigur, romanii îl detestau atât de mult încât nu-și numeau împărații nici dictatori, nici regi, nici altceva de acest fel; totuși, deoarece autoritatea finală pentru guvernare le revine lor, ei trebuie numiți regi." Ca atare, nu este surprinzător că, în Orient, grecii, deși foloseau oficial cuvântul "autokrator" pentru noul conducător ca titlu formal, informal era utilizat un termen neoficial care indica sumar care era poziția sa, adică "basileus".¹²

În mod similar, semnificația termenului "imperiu" este ceva mai complicată decât s-ar putea crede. Termenul latin imperium (de la care provine termenul românesc "imperiu") a fost mult timp definit drept puterea unui comandat militar, precum și autoritatea sa asupra celor pe care îi comandă. În lunga perioadă în care Roma a fost o republică, imperium semnifica puterea atașată funcției magistraților aleși de frunte ai orașului, cum ar fi consulii și pretorii, ceea ce însemna că aceștia puteau comanda armate pe teren. Chiar și după instaurarea Principatului, imperium era uneori acordat și altor generali în afară de împărat, pentru crearea unui comandament militar unic pentru o campanie, cum ar fost cazul lui Germanicus în anul 17 d.Hr. în timpul lui Tiberiu, sau Corbulo, în anul 63 d.Hr., în timpul lui Nero.¹³

Imperium nu era un cuvânt folosit în perioada republicană pentru a descrie o entitate teritorială. Totuși, din perioada augustană, termenul de imperium a început să dobândească și sensul de teritoriu asupra căruia se exercita acea putere, ca în Imperium populi Romani (Imperiul Poporului Roman) sau pur și simplu Imperium Romanum (Imperiul Romanilor). Însă imperium Romanum, având sensul de teritoriu asupra căruia romanii își exercitau autoritatea, nu anula ideea că statul era încă o republică (res publica).¹⁴

Așadar, alegerea termenilor "regnum" și "rex"¹⁵ încă din primele traduceri ale Evangheliilor în latinește reflectă o distanțare deliberată, istorică și conceptuală, de modelul imperial roman de putere, bazat pe forță militară și coerciție.

După ce creștinismul devine religia oficială a Imperiului Roman (la finalul secolul al IV-lea), noțiunea de imperiu suferă o transformare conceptuală profundă. Se dezvoltă ideea că imperiul este o instituție dorită și binecuvântată de Dumnezeu, astfel că începe treptat să fie integrat în gândirea teologică oficială a Bisericii.

De la regat la împărăție?

În timp ce basileu a continuat să fie identificat cu rege în Occidentul latin, termenul a evoluat diferit în Orient. Din a doua jumătate a secolului al VII-lea, basileus a devenit un titlu aplicat împăratului în documentele oficiale și în cele mai solemne contexte. Împărații bizantini au finalizat tranziția de la ideea suveranului ca înalt funcționar republican la cea a suveranului ca monarh absolut ca urmare a influențelor orientale.¹⁶

Așadar, Biserica Ortodoxă interpretează „basileía" în contextul Imperiului Bizantin, unde termenul se referea la conducerea imperială.

În secolul IX-X, când slavii din sud-estul și estul Europei au adoptat creștinismul de rit bizantin, termenul basileía reprezenta deja rangul imperial în Imperiul Bizantin. Slavii au preluat așadar această viziune imperială adaptând-o la propriile structuri politice prin termenul "țarat".

Astfel, în slavona bisericească, termenul a fost tradus ca ц҃рстви᾽е тво᾽е (ts҃rstvi᾽e), adică țarat, care corespunde imperiului în limba română. Această traducere reflectă faptul că, în noile state sud-slave, cel mai înalt rang monarhic era cel de țar (derivat din „Caesar"), nu rege (крал/kraɫ).¹⁷

Această distincție de ordin terminologic se observă și la românii, Iisus fiind descris ca "împărat" în textele religioase ortodoxe românești, și nu "rex", adică rege, ca în cele latinești.¹⁸

Tatăl Nostru în limba română

În limba română au circulat peste 200 de versiuni scrise ale Rugăciunii Domnești, fiecare diferită de cealaltă.

Sub influența slavo-bizantină, românii au adoptat ideea de "Împărăție cerească", în condițiile în care rugăciunea domnească s-a rostit în slavona veche o lungă perioadă de timp.¹⁹Acest lucru este observabil încă din primele traduceri cunoscute în limba română ale rugăciunii Tatăl Nostru, care datează din secolul al XVI-lea.

Cea mai veche versiune scrisă în limba română a rugăciunii "Tatăl Nostru" provine din a doua jumătate a secolului al XVI-lea și se regăsește în Evangheliarul slavo-român de la Sibiu (1551-1553), scrisă în alfabet chirilic.²⁰ Fiind vorba de un text bilingv, în slavonă și română, se poate observă că în timp ce rugăciunea în slavonă se referă la "Țarat", în limba română se vorbește despre "Împărăție".

Tot de la finalul secolului al XVI-lea avem și cea mai veche versiune a rugăciunii scrisă în limba română cu alfabet latin - Tatăl nostru notat de Luca Stroici şi publicat într-o lucrare apărută în 1594 în Polonia (foto 5).²¹


Foto 5. Rugăciunea Domnească în limba română cu alfabet latin (1594)

Românii folosesc "Împărăția Ta" datorită influenței slavo-bizantine care a marcat formarea identității noastre religioase și culturale. Strămoșii noștri au preluat formula religioasă într-o epocă în care conceptul imperial păgân fusese complet înlocuit de cel al unui Imperiu creștin.

Concluzii

Evoluția rugăciunii "Tatăl Nostru" ilustrează modul în care textele sacre se adaptează organic la contextele politice și culturale ale comunităților care le adoptă. Diferența dintre "împărăție", "regat" și "țarat" nu reprezintă doar o chestiune de traducere, ci reflectă experiența istorică concretă a diferitelor popoare creștine.

Astfel, rugăciunea Tatăl Nostru demonstrează cum limbajul religios devine o oglindă a mentalităților politice, fiecare comunitate proiectând în textul sacru propria experiență a autorității și puterii.

NOTE

¹ Bartolomeu Anania, Tatăl nostru - Rugăciunea Domnească, Iosif Cămară, Rugăciunea „Tatăl nostru” în limba română. Studiu istorico-filologic, p. 133-135; Damaschin, Sensul cuvintelor: Vie împărăția Ta

² În slavona bisericească, formula Împărăția Ta apare ca ц҃рстви᾽е тво᾽е (ts҃rstvi᾽e tvo᾽e), adică Țaratul Tău, în Savvina kniga (sec. XI), unul dintre cele mai vechi evangheliare cu alfabet chirilic. De asemenea, se regăsește în majoritatea lucrărilor religioase slavone-ortodoxe, între care menționăm și Tetraevanghelul țarului bulgar Ioan Alexandru (sec. XIV), unul dintre cele mai faimoase manuscrise iluminate ale lumii ortodoxe, care la un moment dat a fost achiziționat de Alexandru cel Bun, domnul Moldovei. Jouko Lindstedt, Savvina Kniga, NT, Mt., 6, 10; Tetraevanghelul țarului Ioan Alexandru în colecția: Svobodni Arhivi; Ekaterina Dimitrova, The Gospels of Tsar Ivan Alexander, p. 21; British Library, The Gospels of Tsar Ivan Alexander; Anissava Miltenova, Тълкуванието на молитвата “Отче наш” в Песнивеца на Иван Александър, p. 87

³ În cea mai veche traducere în limba latină a rugăciunii "Tatăl nostru" realizată de teologul Tertullian în jurul anului 200, pasajul sună astfel "veniat quoque regnum tuum" (să vină Regatul Tău). Tertullianus, De Oratione. În Biblia Vulgata, cea mai cunoscută și de încredere traducere în latină a Sfintei Scripturi, realizată de Sf. Ieronim în secolul al IV-lea, avem "Adveniat regnum tuum" (vie Regatul Tău). Sfânta Evanghelie după Matei (VI:10) în Biblia Sacra Vulgata.

⁴ În Codex Cumanicus, un soi de glosar trilingv (cumană, italo-latină și persană) din secolul al XIV-lea, care cuprinde și rugăciunea "Tatăl Nostru" în limba cumană, avem termenul de "xanliging/xanlïxïn" în loc de împărăție, cuvânt înrudit cu xanlıq în mai multe limbi turice din Asia Centrală. Peter Golden, The Codex Cumanicus, în: H. B. Paksoy (editor), Central Asian Monuments p. 47; Vladimir Drimba, Syntaxe comane, p. 259; Éva Csató, The Northwest Karaim Lord’s Prayer. În: Historical Linguistics and Philology of Central Asia, p. 17; Zoltan Vukovics, Codex Cumanicus et Lingua Cumanica; Iosif Cămară, Tatăl nostru. Ce nu știm despre rugăciunea pe care o știm pe de rost; Guliyev Imanyar Issamali, The vocabulary of Codex Cumanicus; Éva Kıncses-Nagy, A Disappeared People and a Disappeared Language the Cumans and the Cuman Language in Hungary; Elchin Ibrahimov, Disappearing People and Disappearing Language. The Cumans in Hungary and the Cuman Language. O versiune în limba tătară medievală a fost consemnată în relatarea călătoriilor cruciatului Johann Schiltberger în Turcia și în zonele din jurul Mării Negre între 1396 și 1427. O examinare atentă relevă faptul că limbajul rugăciunii consemnate de Schiltberger este în esență același cu cel din Codex Cumanicus. Roger Finch, Christianity among the Cumans, p. 80, 84-86

⁵ Iosif Cămară, Rugăciunea "Tatăl nostru" în limba română. Studiu istorico-filologic, p. 17-18; Damaschin, Rugaciunea Domneasca - Tatal nostru, Olivier Clement, Tâlcuire la Tatăl nostru, Natalia Manoilescu Dinu, Iisus Hristos Mantuitorul, René Ostberg, "Lord’s Prayer". Encyclopedia Britannica

⁶ William Smith, LLD. William Wayte. G. E. Marindin, "basileus/rex" în A Dictionary of Greek and Roman Antiquities; Tobias Ålöw, The Meaning and Uses of βασιλεία in the Gospel of Matthew. Semantic Monosemy and Pragmatic Modulation; Ian Pinto, The Kingdom of God in the Gospel of Matthew, Mait Kõiv, Basileus, tyrannos and polis. The Dynamics of Monarchy in Early Greece

⁷ Walter H. Mehlberg, The Concept of Basileia in the Synoptic Gospels, p. 4

⁸ Olivier Hekster, Caesar Rules: The Emperor in the Changing Roman World (c. 50 BC – AD 565), p. 1-2

⁹ Andrew Wallace-Hadrill, Civilis Princeps: Between Citizen and King, Angus L. Jacobson, Acting an Antonine Prince: Julian and the 'civilis princeps', William Smith, LLD. William Wayte. G. E. Marindin, "Princeps" în A Dictionary of Greek and Roman Antiquities, E. E. J. Manders, Identities of emperor and empire in the third century AD, Simon Hornblower, Antony Spawforth, "imperator" în: Oxford Classical Dictionary, p. 750-752, Olivier Hekster, idem, p. 30-45, Cristian Olariu, Ideologia imperială în antichitatea târzie, p. 12-13

¹⁰ Simon Hornblower, Antony Spawforth, "rex" în: Oxford Classical Dictionary, p. 1310-131

¹¹ Evangelos Chrysos, The title βασιλεύς in early Byzantine international relations, p.66-72

¹² idem, p. 66-67

¹³ William Smith, LLD. William Wayte. G. E. Marindin, "imperium" în: A Dictionary of Greek and Roman Antiquities, Simon Hornblower, Antony Spawforth, "imperium" în: Oxford Classical Dictionary, p. 750-752, John Richardson, Imperium Romanum Between Republic and Empire în The Representation and Perception of Roman Imperial Power,
John Richardson, The Language of Empire: Rome and the Idea of Empire from the Third Century BC to the Second Century AD, Editors of Open University, Imperium as power: Augustus and the beginning of the empire, The Editors of Encyclopaedia Britannica. "imperium", E. E. J. Manders, Identities of emperor and empire in the third century AD

¹⁴ John Richardson, Imperium Romanum Between Republic and Empire în The Representation and Perception of Roman Imperial Power; John Richardson, The Language of Empire: Rome and the Idea of Empire from the Third Century BC to the Second Century AD;

¹⁵Trebuie subliniat că Iisus nu este prezentat ca un simplu rege, ci ca "Regele Regilor". Apocalipsa 19:16 subliniază această autoritate supremă prin titulatura explicită: "ΒΑΣΙΛΕΥΣ ΒΑΣΙΛΕΩΝ ΚΑΙ ΚΥΡΙΟΣ ΚΥΡΙΩΝ" (Basileus Basileon kai Kyrios Kyrion), care este tradus în latină ca "Rex regum et Dominus dominantium" (Regele Regilor și Domnul Domnilor). Apocalipsa 19:16

¹⁶ Constantin Zuckerman, On the title and office of the Byzantine basileus, Evangelos Chrysos, The title βασιλεύς in early Byzantine international relations

¹⁷ Alexandru Niculescu, Tatăl Nostru, p. 48

¹⁸Astfel, în Evanghelia după Ioan, atunci când este interogat de Pilat, Iisus nu neagă statutul său monarhic - fiind numit "Împărat" în textul românesc ortodox și "Rex" (Rege) în textul latin. "Iisus a răspuns: Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor. Dar acum împărăţia Mea nu este de aici (...) Tu zici că Eu sunt împărat. Eu spre aceasta M-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie pentru adevăr; oricine este din adevăr ascultă glasul Meu". Evanghelia după Ioan (XVIII: 36-37)

¹⁹ Iosif Cămară, Rugăciunea "Tatăl nostru" în limba română. Studiu istorico-filologic, p. 40-42

²⁰ Se presupune că rugăciunea a existat și în două texte anterioare din prima jumătate a aceluiași secol - Evangheliarul din 1532 și Catehismul din 1544 - nu s-a păstrat niciun exemplar al acestora, având doar informații despre existența lor. Idem, p. 51-64

²¹ Rugăciunea Domnească, scrisă de boierul moldovean Luca Stroici şi publicată de Stanisław Sarnicki în lucrarea Statuta i metryka przywilejów koronnych, p. 1224. Iosif Cămară, Rugăciunea „Tatăl nostru” în limba română. Studiu istorico-filologic, p. 58-60; George Damian, Rugăciunea ”Tatăl nostru” pe moldovenește de la 1582

Foto 1. Cea mai veche versiune scrisă în limba română a rugăciunii "Tatăl Nostru" se regăsește în Evangheliarul slavo-român de la Sibiu din anii 1551-1553 (sursa: Emil Petrovici, L. Demeny, Evangheliarul slavo-român de la Sibiu)

Foto 2. Rugăciunea "Tatăl Nostru" în slavona bisericească curpinsă în Tetraevanghelul țarului bulgar Ioan Alexandru, scris între anii 1355-1356 (sursa: Tetraevanghelul țarului Ioan Alexandru, f. 19-20, în colecția: Svobodni Arhivi)

Foto 3. Rugăciunea "Pater Noster" în limba latină în Codex Bezae Cantabrigiensis, un manuscris în limba greacă și latină care datează de finalul secolului al IV-lea ori începutul secolului al V-lea (sursa: "Lucas X-XI" în: Codex Bezae Cantabrigiensis, MS Nn.2.4)

Foto 4. Evoluția titulaturii imperiale între secolele I-V p.Hr (sursa: Olivier Hekster, Caesar Rules: The Emperor in the Changing Roman World, p. 33)

Foto 5. Rugăciunea Domnească, scrisă de boierul moldovean Luca Stroici şi publicată de Stanisław Sarnicki în lucrarea Statuta i metryka przywilejów koronnych, din anul 1594. (sursa: tiparituriromanesti)

BIBLIOGRAFIE

Bartolomeu Anania, Tatăl nostru - Rugăciunea Domnească

Iosif Cămară, Rugăciunea „Tatăl nostru” în limba română. Studiu istorico-filologic

Iosif Cămară, Tatăl nostru. Ce nu știm despre rugăciunea pe care o știm pe de rost

Éva Csató, The Northwest Karaim Lord’s Prayer. În: Historical Linguistics and Philology of Central Asia

Evangelos Chrysos, The title βασιλεύς in early Byzantine international relations

Olivier Clement, Tâlcuire la Tatăl nostru

Damaschin, Sensul cuvintelor: Vie împărăția Ta

Damaschin, Rugaciunea Domneasca - Tatal nostru

George Damian, Rugăciunea ”Tatăl nostru” pe moldovenește de la 1582

Vladimir Drimba, Syntaxe comane

Ekaterina Dimitrova, The Gospels of Tsar Ivan Alexander, p. 21

British Library, The Gospels of Tsar Ivan Alexander

Anissava Miltenova, Тълкуванието на молитвата “Отче наш” в Песнивеца на Иван Александър, p. 87

Roger Finch, Christianity among the Cumans

Olivier Hekster, Caesar Rules: The Emperor in the Changing Roman World (c. 50 BC – AD 565)

Peter Golden, The Codex Cumanicus, în: H. B. Paksoy (editor), Central Asian Monuments

Guliyev Imanyar Issamali, The vocabulary of Codex Cumanicus

Elchin Ibrahimov, Disappearing People and Disappearing Language. The Cumans in Hungary and the Cuman Language

Éva Kıncses-Nagy, A Disappeared People and a Disappeared Language the Cumans and the Cuman Language in Hungary

Mait Kõiv, Basileus, tyrannos and polis. The Dynamics of Monarchy in Early Greece

Jouko Lindstedt, Savvina Kniga, NT, Mt., 6, 10 în: Jost Gippert, Thesaurus Indogermanischer Text- und Sprachmaterialien (Titus)

Natalia Manoilescu Dinu, Iisus Hristos Mantuitorul

Walter H. Mehlberg, The Concept of Basileia in the Synoptic Gospel

Alexandru Niculescu, Tatăl Nostru

Cristian Olariu, Ideologia imperială în antichitatea târzie

René Ostberg, "Lord’s Prayer" în: Encyclopedia Britannica

The Editors of University of Canterbury, Christchurch, 'Alexanders' featuring Basileus

William Smith, LLD. William Wayte. G. E. Marindin, "basileus/rex" în: A Dictionary of Greek and Roman Antiquities

William Smith, LLD. William Wayte. G. E. Marindin, "imperium" în: A Dictionary of Greek and Roman Antiquities

William Smith, LLD. William Wayte. G. E. Marindin, "Princeps" în: A Dictionary of Greek and Roman Antiquities

Tobias Ålöw, The Meaning and Uses of βασιλεία in the Gospel of Matthew. Semantic Monosemy and Pragmatic Modulation

Ian Pinto, The Kingdom of God in the Gospel of Matthew

Simon Hornblower, Antony Spawforth, "imperium" în: Oxford Classical Dictionary, p. 750-752

Simon Hornblower, Antony Spawforth, "imperator" în: Oxford Classical Dictionary, p. 750-752

Tertullianus, De Oratione

John Richardson, Imperium Romanum Between Republic and Empire în The Representation and Perception of Roman Imperial Power

John Richardson, The Language of Empire: Rome and the Idea of Empire from the Third Century BC to the Second Century AD

The Open University, Imperium as power: Augustus and the beginning of the empire

The Editors of Encyclopaedia Britannica, "imperium"

E. E. J. Manders, Identities of emperor and empire in the third century AD

Rugaciunea Tatal nostru

Andrew Wallace-Hadrill, Civilis Princeps: Between Citizen and King

Angus L. Jacobson, Acting an Antonine Prince: Julian and the 'civilis princeps'

Tetraevanghelul țarului Ioan Alexandru în colecția: Svobodni Arhivi