Istorie, nu basme și basne

Romanizarea Daciei reprezintă unul dintre cele mai rapide și controversate procese de asimilare etno-lingvistică din istoria Imperiului Roman.  Dacă într-un articol anterior am abordat mitul exterminării dacilor de către romani , acum a venit rândul să discutăm un alt mit: imposibilitatea romanizării dacilor. Atât dacofilii, cât și dacofobii resping ideea că dacii ar fi fost romanizați... însă, contrar percepției tradiționale, dacii nu au fost romanizați cu forță, ci s-au romanizat singuri, la fel ca galii, iberii, ilirii și alte populații din lumea romană.  Pentru înțelege de ce dacii au fost romanizați trebuie în primul rând să privim contextul istoric mai larg, să explorăm situațiile din alte provincii romane unde latina a fost adoptată de către populațiile locale și să încercăm să înțelegem interacțiunile complexe între identitățile locale și rolul limbii latine ca idiom oficial, dar și ca limbă vehiculară ( lingua franca),  care facilita comunicarea intercult...

Pornim adesea de la presupunerea că toponimele sunt surse „imparțiale”, independente de contextul istoric mai larg, care ne oferă o imagine precisă a populației generale dintr-o regiune, și prin urmare ne indică cu certitudine ce popor a fost primul într-un anumit teritoriu.  Ca atare, în ultimele două secole, etimologiile numelor proprii de locuri au fost intens utilizate în eforturile de construire a spațiilor naționale și, implicit, pentru justificarea revendicărilor teritoriale. Reprezentanții curentelor naționaliste au dedicat mult efort și timp interpretării toponimelor pentru a demonstra continuitatea națiunii lor sau, mai bine zis, prezența lor într-un anumit spațiu geografic înaintea altor popoare rivale.  Manipularea toponimiei în scopuri naționaliste a alimentat un război etimologic asupra Transilvaniei între români și maghiari. Pentru a demonstra justețea revendicărilor teritoriale concurente, cele două tabere au început să scotocească asid...