Istorie, nu basme și basne

Coiful de la Coțofenești, o piesă remarcabilă a patrimoniului arheologic românesc, a generat numeroase dezbateri privind originea sa, în special după ce a fost furat dintr-un muzeu din Olanda.  Deși unele persoane au sugerat o origine scitică, dovezile arheologice și contextuale indică o proveniență getică, cu influențe scitice.  Grifonii prezenți pe coif sunt - în opinia susținătorilor teoriei originii scitice - un element care demonstrează proveniența acestuia, întrucât acest element decorativ se regăsește frecvent în arta nomazilor sciți. Dar această concluzie, trasă de păr, ignoră - voit sau nu - faptul că, inclusiv în epoca antică, informațiile culturale circulau între civilizații, astfel că motivul decroativ al grifonului era larg răspândit în arta antică, fiind reprezentat pe artefacte aparținând unor civilizații distincte, inclusiv în cea tracică, 1 dar și cea greco-romană, unde este asociat cu zeul Apollo. 2 Astfel, regăsim grifoni reprezentați pe monde bătute, în se...

Balcanii, între Roma și Constantinopol Situația jurisdicției ecleziastice în Balcani a fost foarte fluidă în primul mileniu creștin, marcată de dispute Roma și Constantinopol pentru controlul eparhiilor din regiune. Inițial, partea de est a regiunii balcanice (dioceza Tracia) se afla sub jurisdicția directă a Constantinopolului, în timp ce vestul (prefectura Iliria cu diocezele Pannonia, Dacia și Macedoniei) era subordonată Romei. Papa își exercita autoritatea ecleziastică asupra prefecturii Iliria prin  vicariatul de la Salonic .  Prima încercare majoră de modificare a acestei organizări vine în 421, când Teodosie II emite o lege prin care încearcă să transfere toți episcopii din Iliria sub autoritatea Bisericii constantinopolitane, însă protestele viguroase ale papilor de la Roma împiedică aplicarea ei efectivă. O reorganizare semnificativă are loc în 535, sub împăratul Iustinian. Jurisdicția Romei în Iliria este împărțită între doi vicari apostolici: nou-creatul  Arhie...

Rezumat A fost oare retragerea aureliană sfârșitul definitiv și irevocabil al prezenței și influenței romane la nord de Dunăre?  Răspunsul poate părea unul extrem de simplu și de netăgăduit, doar că în istorie nimic nu este simplu și evident, iar interpretările superficiale, ce ignoră contextul și multitudinea de factori ce influențează evenimentele istorice, generează inevitabil concluzii eronate. Așadar, să încercăm să dăm un răspuns ceva mai complex la această întrebare cu ramificații profunde în ceea ce privește etnogeneza românilor.  Într-adevăr, anii 271-274 reprezintă pentru o mare parte a Daciei finalul epocii imperiale, însă nu și pentru partea meridională a fostei provincii, riverană Dunării,  unde prezența efectivă  a Imperiului Roman, 1  atât militară, cât și civilă , se încheie definitiv spre finalul sec . VI , la 300 de ani după retragerea aureliană. Dominația imperială în epoca romană târzie/paleo-bizantină, deși restrânsă la partea de miazăz...

" Evoluția Imperiului. Distrugerea " de Thomas Cole   (Sursa:   arthistoryproject.com ) Imaginea barbarilor însetați de sânge, distrugătorii civilizației romane, s-a impus în percepția populară, fiind perpetuată nu doar de către cronicarii din vechime, ba chiar și-a făcut loc și în operele culturale moderne. Este indubitabil că invaziile barbare au provocat distrugeri considerabile - orașe jefuite, populații înrobite, iar structurile administrative și economice ale Imperiului Roman au fost serios șubrezite, însă, dincolo de aceste episoade violente, realitatea istorică este mult mai nuanțată decât o simplă dihotomie " barbari răi " versus " romani buni ". Barbarii erau, în mod evident, o amenințare majoră pentru Imperiu, dar oare erau chiar erau niște brute fără milă de care romanii de rând fugeau rupând pământul? Barbarii la porțile lumii civilizate și alte teme ale propagandei romane O regulă de bază a cercetării în istorie este aceea că izvoarele nu tre...