"Pâine, pace și pământ". Cum au încercat bolșevicii să impună în România un regim obedient Moscovei vânzând iluzii populației

Revista Sentinela nr. 43/1941(Comisia Europeana a Dunarii)

Confruntată cu un război pentru supraviețuire, cu o jumătate de țară ocupată de inamici, România se afla într-o situație critică în anii 1917-1918, astfel că propaganda bolșevică a încercat să profite de greutăți pentru a seduce populația românească înfometată și traumatizantă cu promisiuni aparent salvatoare: "pâine, pace și pământ".¹

Aceste lozinci simple însă mascau adevăratele intenții ale Rusiei bolșevice, care urmărea să extindă sfera de influență sovietică în Europa de Est. În cazul României, aceste promisiuni ademenitoare reprezentau de fapt un cal troian ideologic, conceput pentru a submina structurile statului și a pregăti terenul pentru instalarea unui regim marionetă, care să execute fără împotrivire directivele Petrogradului (Sankt Petersburg, Rusia), sacrificând suveranitatea națională pe altarul unei utopii care ascundea, în esență, un nou tip de dominație imperială.

De altfel, unul dintre capii mișcării bolșevice în România, Christian Rakovski, milita pentru o Republica Federală Balcanică, care ar fi însemnat dezmembrarea statelor din Balcani - inclusiv a României - și încorporare rămășițelor acestor țări într-o federație sub tutela comunista a Moscovei.²

Dacă românii ar fi cedat propagandei bolșevice în acel moment crucial, România Mare probabil n-ar mai fi existat niciodată. Într-un scenariu în care ideile bolșevice ar fi prins rădăcini adânci în societatea românească din 1918, unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu Regatul României ar fi devenit imposibilă. În loc de realizarea visului național de unitate, România s-ar fi transformat într-un satelit sovietic cu mult înainte de sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, pierzându-și atât identitatea națională, cât și șansa istorică de a exista ca stat unitar.

Însă victoria bolșevismului nu a adus pacea promisă nicăieri, ci a generat opresiune și lichidarea fizică și morală a oponenților, iar în cazul nostru, pacea invocată de bolșevici era de fapt doar un pretext pentru subminarea statului român în încercarea de a instaura în țara noastră o republică bolșevică subordonată Moscovei.³

În pofida eroicilor victorii de la Mărășești, Mărăști și Oituz, prăbuşirea Rusiei în haos, ca urmare a ascensiunii bolșevismului, a pus România în fața unei dileme: să încerce să reziste ori să accepte condițiile dure ale păcii impuse de Puterile Centrale?⁴

Încercările României de a rezista în noile condiții s-au lovit chiar de acțiunile ostile ale fostului aliat rus. Soldaţii ruși începuse să părăsească frontul în masă, jefuind, terorizând sau omorând populaţia română din spatele frontului, ameninţând sau atacând pe ofiţerii români, instigând românii la revoltă printr-o propagandă perfidă.⁵

Iar propaganda bolșevică a transformat rezistența României într-o adevărată cruciadă de ponegrire și subminare a autorităților și liderilor României. Mecanismul de manipulare era perfid, dar extrem simplu: orice rezistență românească era prezentată drept un obstacol în calea păcii, exact cum astăzi se încearcă discreditarea rezistenței împotriva Rusiei.

La fel cum astăzi unii comentatori și politicieni afirmă că Ucraina "trebuie să cedeze pentru pace" pentru că rezistența sa prelungește suferința provocată de invazia rusă în Ucraina, bolșevicii ruși foloseau exact aceeași tactică retorică împotriva României în urmă cu un secol.

Primele semne ale acestei campanii au apărut încă din primăvara anului 1917, când soldații ruși au organizat demonstrații masive în mai multe orașe din Moldova. La 18 aprilie/1 mai 1917, aproximativ 15.000 de militari ruși s-au adunat la Socola, lângă Iași, purtând steaguri roșii și scandând lozinci pacifiste precum "Vrem pace fără anexiuni și fără compensații!". Aceste demonstrații nu erau simple manifestări ale dorinței de pace, ci începutul unei campanii coordonate de subminare a autorității statului român, soldații ruși fiind îndemnați să semene „sămânța libertății” în România.⁶

Agitatorii bolșevici distribuiau o narațiune simplă dar periculoasă: liderii români se opuneau păcii necondiționate, așadar erau vinovați de prelungirea suferinței poporului, deși pacea propusă ar fi însemnat practic ciuntirea României.

Pentru a răspândi propaganda bolșevică, au fost publicate în limba română Decretul asupra păcii și alte materiale ale guvernului bolșevic rus, difuzate apoi atât între românii refugiați în Rusia, cât și pe teritoriul Moldovei, inclusiv în rândul unităților militare aflate pe front. Până la finalul anului 1917 fuseseră difuzate, cu ajutorul soldaților ruși, 85.000 de manifeste bolșevice, dintre care 15.000 de exemplare din proclamația bolșevică asupra păcii.

La 17/30 decembrie 1917, Comitetul de Acțiune Social-Democrat Român de la Odesa, un organism bolșevic subordonat Rusiei, acuza guvernul român că refuză negocierile de pace, astfel că este necesară răsturnarea conducerii actuale a țării. Bolșevicii considerau că pentru a susține izbucnirea revoluției în Moldova putea fi utilizată armata rusă, care se găsea pe frontul românesc.⁷

De la Petrograd (actualmente Sankt Petersburg, Rusia), Comitetul Revoluționar Social-Democrat Român a adresat, la 16 ianuarie 1918, un manifest către poporul român, muncitori, țărani, soldați. Semnatarii afirmau că „sovietele românești” urmau să încheie pace fără anexiuni și despăgubiri. Soldații erau îndemnați să întoarcă baionetele contra propriilor comandanți și să facă front comun cu soldații revoluționari ruși.⁸

În această situație critică, amenințată din spate de fostul aliat rus, liderii români au fost nevoiți să încheie o pace dezavantajoasă cu Puterile Centrale: Pacea de la Buftea-București (7 mai 1918).⁹

Generalul C. Iancovescu descria perfect situația: românii erau "părăsiți de toți, izolați, înconjurați de inamic, trădați de foștii noștri aliați ruși".¹⁰

Din fericire, propaganda bolșevică nu a prins un teren fertil în România: în parte ca urmare a neîncrederii românilor în ruși, care se comportau abuziv față de populație, în parte datorită acțiunilor decisive ale autorităților române de contracarare a activităților bolșevice.

Populația a manifestat o rezistență remarcabilă față de aceste idei revoluționare. Jafurile, violențele și crimele comise de aceștia au creat un sentiment profund de antagonism și neîncredere față de tot ce venea dinspre Est.

Cum propaganda n-a avut prea mare succes în rândul trupelor și populației românești, bolşevicii au încercat o lovitură de stat şi au pus la cale o tentativă de asasinare a regelui Ferdinand în 1918. Autoritățile române au dejucat complotul, iar asasinul bolșevic, Simion Rosal, care susținea că a fost trimis de către Lenin, a fost capturat și executat.¹¹

La fel ca în zilele noastre, pacea era o temă centrală a discursului Moscovei în anii de final ai Primului Război Mondial.

Propagandiștii ruși mai vechi și mai noi utilizează conceptul de pace ca pe o unealtă de manipulare și de stigmatizare a țărilor agresate care îndrăznesc să se opună invaziilor Moscovei.

Concluzii

Istoria ne oferă o lecție simplă dar profundă: adevărata pace nu se obține prin capitulare, ci prin rezistență demnă și apărarea valorilor fundamentale.

Asemeni bolșevicilor ruși care atrăgeau masele cu iluzii seducătoare "pâine, pace și pământ", extremiștii manipulează speranțele și fricile oamenilor prin promisiuni simpliste dar puternic rezonante. Ei exploatează vulnerabilitățile societății, oferind soluții aparent clare la probleme complexe, transformând nemulțumirile autentice în combustibil pentru agenda lor. În spatele retoricii incendiare și a lozincilor memorabile se ascunde de obicei incapacitatea fundamentală de a livra schimbările promise sau, mai grav, intenția deliberată de a submina structurile democratice.

Istoria guvernărilor extremiste - de la bolșevicii ruși la naziști ori Venezuela lui Maduro și Rusia lui Putin - dezvăluie invariabil prăpastia dintre promisiunile electorale grandioase și rezultatele adesea dezastruoase, lăsând în urmă nu "pâine" ci penurie, nu "pace" ci polarizare și oprimare, nu "pământ" ci proprietăți confiscate și corupție.

Istoria ne învață că drumul pavat cu promisiuni grandioase nu conduce niciodată la paradisul promis, ci mai degrabă la dezamăgiri profunde și la erodarea încrederii în instituțiile democratice, un preț mult prea mare pentru iluzia temporară a salvării.

Manifestația militarilor ruși la Iași, 18 aprilie/1 mai 1917 (Dorin Dobrincu, Geneza comunismului românesc. XXII)

NOTE

1 Dorin Dobrincu, Geneza comunismului românesc (XXV)

2 Valeria Balescu, Christian Gheorghevici Rakovsky - scurtă biografie, p. 25-33; Calin Hentea, Biografii comentate (XLII). Cristian Rakovski, un marxist-leninist bulgar, înverşunat antiromân

2 În ianuarie 1918, ambasadorul român în Rusia, Constantin Diamandi, a fost arestat și apoi expulzat, invocându-se ca pretext lipsa de respect față de sovietele militare, iar trupele ruse fidele bolșevicilor ar fi primit ordin să-l aresteze pe regele României. Hadrian Gorun, Situaţia de pe front, aspecte ale relaţiilor cu SOVNARKOM şi acţiunea militară a României în Basarabia (1918), p. 118-122, Vladimir Alexe, Ion Iiescu, Biografia Secreta, Candidatul Manciurian, p. 14-17

3 Bogdan Caranfilof, Pacea de la București, 24 aprilie/7 mai 1918

4 Alexandru Ioanițiu, Războiul României (1916-1918), p. 362-363

5 Dorin Dobrincu, Geneza comunismului românesc (XXII)

6 idem

7 Dorin Dobrincu, Geneza comunismului românesc (XXXIII)

8 Tratatul de la Buftea-București prevedea condiții dure pentru România: cedarea Dobrogei către Bulgaria, pierderea crestelor Carpaților în favoarea Austro-Ungariei și acceptarea unor condiţii economice nemiloase în favoarea Germaniei. Dar tratatul nu a fost ratificat de către rege şi mai târziu a devenit caduc. Douglas Wilson Johonson, Joseph Perkins Chamberlain,, Texts of the Roumanian "peace" with maps

9 Bogdan Caranfilof, op cit, p. 127

11 Marius Oprea, Atentatele ruseşti în România au o slabă tradiţie: în 1918 bolşevicul Simion Rosal a încercat să-l asasineze pe Regele Ferdinand din ordinul lui Lenin, iar în 1920 Max Goldstein a pus o bombă la Senat; Editor Digi, Cum voia Lenin să exporte comunism la București